Stiri
Editurile ar putea tipări cărți pentru copii conform unor alți parametri.
Un regulament nou în acest sens a fost elaborat de Centrul de Sănătate Publică și a fost transmis Guvernului spre avizare.
Astfel, potrivit documentului, editurile vor trebui să ţină cont de mărimea caracterelor, densitatea lor, dar şi de lungimea rândului în funcţie de vârsta copiilor.
Regulamentul vizează toate cărţile pentru copii, cu excepţia manualelor. Măsura este luată ca urmare a creșterii numărului de copii cu vedere slabă.
Pe parcursul anilor 2008-2012 bolile ochilor ocupă la elevi printre primele locuri în structura morbidităţii generale, fiind în creștere de la 46,3 la 51,4 la sută.
Galina Munteanu
Ministerul Sănătății vrea alte reguli de editare a cărților pentru copii
Social
23.08.2013
13:00
1482


Un regulament nou în acest sens a fost elaborat de Centrul de Sănătate Publică și a fost transmis Guvernului spre avizare.
Astfel, potrivit documentului, editurile vor trebui să ţină cont de mărimea caracterelor, densitatea lor, dar şi de lungimea rândului în funcţie de vârsta copiilor.
Regulamentul vizează toate cărţile pentru copii, cu excepţia manualelor. Măsura este luată ca urmare a creșterii numărului de copii cu vedere slabă.
Pe parcursul anilor 2008-2012 bolile ochilor ocupă la elevi printre primele locuri în structura morbidităţii generale, fiind în creștere de la 46,3 la 51,4 la sută.
Galina Munteanu
Stiri relevante
31.01.2019
17:40
3583
Cum dezvățăm copiii de rosul unghiilor
31.01.2019
17:20
3566
Povestea bărbatului devenit milionar la 30 de ani, deși la 20 nu știa să scrie sau să citească
30.01.2019
17:40
2578
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
18.01.2019
20:03
3467
EXTRAORDINAR // O tânăra de 23 de ani a intrat în istorie cu nașterea sa. Se întâmplă o dată la 480 de ani
16.01.2019
12:39
4379
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
11.01.2019
12:42
2576
SCANDAL în lumea științifică // Primii copii modificați genetic
25.12.2018
13:02
3132
O mamă bună NU se sacrifică!
21.12.2018
17:40
3368
Depresia la copii: simptome și tratamente
17.12.2018
09:03
3365
Copiii SUFOCAȚI cu prea multe cerințe de performanță vor ajunge adulți nefericiți
12.12.2018
18:30
1797
„Un paradox al progresului social” // Un mediu supra-steril ar putea provoca declanșarea unei boli grave la copii
12.12.2018
12:19
2490
Părinții sunt disperați: O nouă DEPENDENȚĂ face ravagii printre copiii din toată lumea
07.12.2018
19:40
2792
Efectele NOCIVE ale viciilor părinților asupra copiilor!
























Top stiri
05.08.2025
14:07
329
Atac devastator la Lozova: Un lucrător feroviar ucis și șase persoane rănite, inclusiv copii, în urma bombardamentelor rusești din estul Ucrainei
05.08.2025
13:39
303
Evghenia Guțul, CONDAMNATĂ la șapte ani de închisoare cu executare. Kremlinul, Dodon și Irina Vlah i-au luat apărarea bașcanului implicat în finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”. Prima reacție a Evgheniei Guțul
05.08.2025
12:34
261
Hipertensiunea arterială: o problemă tot mai frecventă la copii și adolescenți, cu creșteri alarmante anuale de 7,2%
05.08.2025
12:29
323
Condamnați la ani grei de închisoare pentru dublu omor în Chișinău: doi concubini implicați în violențe fatale după un conflict generat de alcool
05.08.2025
12:10
592
Ilan Șor amenință Chișinăul: „Metode de forță” promise la mitingul din Comrat
05.08.2025
12:08
338
Voronin și Dodon refac alianța: Comuniștii se alătură blocului electoral cu PSRM, Vlah și Tarlev
05.08.2025
11:02
320
Moldovenii vor călători fără vize în Emiratele Arabe Unite de la 5 septembrie
05.08.2025
08:09
419
Țările de Jos, primii susținători ai noului program NATO pentru înarmarea Ucrainei cu 500 milioane de euro
05.08.2025
03:49
866
Rusia renunță la moratoriul rachetelor nucleare: Medvedev avertizează NATO cu măsuri noi
05.08.2025
00:02
610
Pandemia COVID-19 ar putea fi vinovată de accelerarea îmbătrânirii creierului: amplificată la vârstnici și grupuri vulnerabile
04.08.2025
23:07
997
Zelenski acuză prezența mercenarilor străini în războiul din Ucraina, promițând represalii ferme
04.08.2025
20:35
809
Prognoza meteo pentru Republica Moldova - 05.08.2025
04.08.2025
19:06
761
Reprezentanții LOC și autoritățile din Odesa, discuții pentru consolidarea relațiilor moldo-ucrainene în contextul provocărilor actuale
04.08.2025
18:08
731
Chișinău, București și Kiev întăresc colaborarea pentru stabilitatea europeană: Întâlnirea strategică a secretarului de stat Sergiu Mihov cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
04.08.2025
18:03
1285
După Zaharova, socialistul Dodon răspândește fără să clipească același FALS atribuit președintei CEC. Acesta afirmă că „războiul hibrid” al europenilor împotriva R. Moldova ar fi mai PERICULOS decât al rușilor
04.08.2025
17:47
843
Dronele ucrainene fac ravagii: avion de vânătoare rus distrus și alte patru avariate pe un aerodrom din Crimeea
04.08.2025
17:32
620
România și UE, sprijin esențial pentru R. Moldova împotriva influenței rusești în alegeri
04.08.2025
17:13
863
Voronin caută revenirea PCRM în alianța Dodon-Tarlev-Vlah: condiții noi propuse de comuniști
04.08.2025
17:13
5116
Dodon anunță vremuri GRELE pentru cetățenii R. Moldova, dacă partidele PRORUSE vor câștiga la parlamentare: „Va trebui să strângem cureaua... Trebuie să găsim finanțare pentru ca salariile pensiile să fie plătite la timp”
04.08.2025
16:33
615
Liceenii moldoveni, parteneri de încredere pentru colegii din clasa a IX-a în cadrul campaniei „Matematica de la egal la egal”
04.08.2025
16:27
893
Ucraina lovește strategic: piraterie cibernetică asupra submarinului nuclear Kniaz Pojarski dezvăluie slăbiciuni critice ale Rusiei în Arctica
04.08.2025
16:17
1417
Dodon a DEZVĂLUIT câte locuri ar trebui să revină PSRM pe lista „căruței” electorale a socialiștilor, comuniștilor, inima și viitorul Moldovei. Socialistul îi arată din deget lui Voronin: „Noi vedem ratingul PCRM... ”
04.08.2025
14:33
641
România se confruntă cu o criză a vaccinării împotriva rujeolei: 8 decese și doar 62% acoperire vaccinală în Uniunea Europeană. Influenta extremă dreaptă și dezinformarea complică situația.
04.08.2025
14:15
1304
VIDEO // Aeroportul „Eugen Doga” se schimbă la față. Proiectul de 700 de MILIOANE de lei prevede extinderea terminalului de pasageri, amenajarea unor noi zone de așteptare, o terasa acoperită, cabine de duș și business lounge
04.08.2025
13:36
1742
Kremlinul PIERDE ultima pârghie de ȘANTAJ energetic asupra R. Moldova. S.A. „Moldovagaz” rămâne fără licența pentru furnizarea gazelor naturale


















































Actualitate
Parteneri
Social




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri