UE va acorda R. Moldova, până la finele anului, 21,5 milioane de euro, dar banii NU sunt oferiți în cadrul asistenței macrofinanciare
2675
După ce Delegația UE la Chișinău a precizat că Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, nu a anunţat la Bruxelles deblocarea asistenţei macrofinanciare şi nici disbursarea sigură a primei tranşe din cele 100 de milioane de euro în primul trimestru al anului 2018, așa cum a anunțat Guvernul R. Moldova, Ministerul Finanțelor a făcut mai multe precizări.
Ministerul Finanțelor arată, într-un comunicat de presă, că e vorba de finanțări separate, care diferă atât prin sumă de bani alocată, cât și prin condițiile de acordare.
Potrivit Ministerului Finanțelor, suportul bugetar din partea UE este acordat sub formă de granturi pentru reformele sectoriale implementate deja în anul 2016. „În urma evaluării, Comisia Europeană a decis acordarea suportului bugetar pentru patru programe și anume: liberalizarea regimului de vize, reforma în domeniul finanțelor publice, liberalizarea comerțului și reforma poliției. În acest sens, în luna decembrie 2017 urmează să fie debursate 21,5 milioane de euro. Despre acest fapt a anunțat Guvernul R. Moldova pe 23 noiembrie, după discuțiile dintre prim-ministrul Pavel Filip și comisarul european pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn”, precizează instituția.
De asemenea, la 23 noiembrie 2017, la Bruxelles, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, au semnat cu Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare, Impozitare și Vamă, pachetul de documente privind acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro țării noastre, se mai arată în comunicatul ministerului.
„40 de milioane de euro urmează să fie acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro – sub formă de împrumut. Acordul urmează să treacă prin procedura de ratificare atât de către R. Moldova, cât și de către UE. Menționăm că asistența macrofinanciară va fi acordată țării noastre în trei tranșe și doar după evaluarea UE privind respectarea acțiunilor agreate pentru fiecare tranșă. În total au fost convenite 28 de acțiuni”, cităm din același comunicat de presă.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















