Ministerul Energiei aduce inovația agrivoltaică în prim-planul viitorului energetic al Republicii Moldova
1169
Ministerul Energiei al Republicii Moldova, alături de Agenția Germană pentru Energie (DENA), a organizat un atelier de lucru axat pe dezvoltarea energiei agrivoltaice. Aceasta este o soluție inovatoare care integrează producția de energie electrică în instalații fotovoltaice cu activitățile agricole. Evenimentul a avut loc în cadrul Parteneriatelor Germane pentru Climă și Energie (PKEE) și a beneficiat de sprijinul Ministerului Federal pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică al Germaniei.
Agrivoltaica este o direcție promițătoare în contextul tranziției energetice a Republicii Moldova. Are potențialul de a consolida simultan securitatea energetică și alimentară. De asemenea, ajută la reducerea impactului schimbărilor climatice și sprijină fermierii prin diversificarea veniturilor.
„Ne aflăm într-un punct critic. Impactul schimbărilor climatice și nevoia de securitate energetică modernă și durabilă sunt tot mai evidente. În 2018, capacitatea totală era de doar 61 MW. Până în aprilie 2025, s-a atins aproximativ 665 MW, dintre care peste 450 MW sunt din surse fotovoltaice. Trebuie să analizăm noi posibilități de generare fotovoltaică ținând cont de sinergiile ce pot apărea. Sistemele agrivoltaice sunt diferite de cele fotovoltaice clasice montate la sol. Ele permit continuarea activităților agricole, cum ar fi cultivarea fructelor, cerealelor sau viticultura, menținând terenul agricol funcțional. Aceste sisteme oferă protecție împotriva eroziunii solului și a radiației intense, îmbunătățind eficiența utilizării resurselor. Pentru agricultori, aduce nu doar venituri suplimentare, ci și protecție împotriva fenomenelor meteorologice extreme. Este un pas important spre atingerea obiectivelor privind energia regenerabilă și securitatea alimentară.” a declarat Andrei Grițco, Secretar General al Ministerului Energiei.
Aplicarea pe scară largă a agrivoltaicii este încă la început, inclusiv în Moldova, însă potențialul său este recunoscut internațional. Atelierul a fost o platformă pentru factori de decizie, cercetători și experți din industrie, oferindu-le ocazia de a explora inovațiile tehnologice și modelele de reglementare aplicabile în acest domeniu.
30.10.2026
17:03
29.10.2026
22:03
29.10.2026
18:03
29.10.2026
16:47
29.10.2026
16:18
29.10.2026
15:58
29.10.2026
12:04
29.10.2026
11:13
29.10.2026
11:01
29.10.2026
10:04
29.10.2026
09:43
29.10.2026
09:37
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU






















