Mii de specii de bacterii se adăpostesc în locuinţele noastre
3148
Praful din locuinţele noastre conţine în medie peste nouă mii de specii diferite de microbi, este rezultatul unui studiu american.
Oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii din Colorado, SUA, au descoperit că locuinţele adăpostesc în jur de două mii de specii diferite de fungi, cei mai întâlniţi fiind Aspergillus, Penicillium, Alternaria şi Fusarium, scrie descopera.ro.
Majoritatea fungilor provin de afară. „Ei intră în casă prin intermediul hainelor noastre, prin ferestrele sau prin uşile deschise”, afirmă doctorul Noah Fierer, şeful echipei de cercetări
Cercetătorii au descoperit şi circa şapte mii de varietăţi de bacterii care trăiesc în locuinţele oamenilor. Unele precum Stafilococul şi Streptococil au fost frecvent asociate cu pielea umană. Altele, cum ar fi Bacteroides şi Faecalibacterium, au fost legate de materiile fecale.
Bacteriile fungice, potrivit rezultatelor cercetărilor, sunt mai des întâlnite în casele locuite de femei.
Aducerea animalelor de companie în casă are ca rezultat înmulţirea bacteriilor.
„A fost surprinzator pentru noi să constatăm că au o astfel de influenţă puternică, mai puternică decât orice alt factor, mai puternică decât zona în care este situată casa ta sau designului ei, de exemplu”, afirmă doctorul Noah Fierer.
Deşi studiul a fost efectuat în Statele Unite ale Americii, doctorul este convins că rezultatele lui ar putea fi relevante pentru alte părţi ale lumii.
Noah Fierer a mai declarat că majoritatea bacteriilor sunt inofensive, iar unele ar putea fi chiar benefice.
Cercetătorii vor să afle deja cum toţi aceşti microbi din casă pot afecta sănătatea oamenilor.
23.01.2019
11:02
1890
E în regulă să intri încălțat în casă, bacteriile de pe talpă nu te îmbolnăvesc
18.12.2018
16:19
12283
Nu mai folosiți antibiotice! Acest remediu poate distruge orice parazit și bacterie din intestine și stomac…
21.07.2018
08:01
2756
Locurile din bucătărie unde găsești cei mai MULȚI germeni
18.07.2018
18:30
3549
Fumigațiile cu salvie albă PURIFICĂ locuința de energiile negative!
16.04.2018
16:04
2494
UTIL // Adevărul scârbos despre USCĂTOARELE din toaletele publice
09.01.2018
09:40
3507
Alcoolul poate DISTRUGE bacteriile dăunătoare din intestine, dar există şi efecte adverse
04.04.2017
17:02
1852
UIMITOR // Cremă din propriile bacterii
29.11.2016
12:30
2219
Bacteriile REZISTENTE la antibiotice ar putea fi DISTRUSE cu alte bacterii şi mai periculoase
12.05.2016
07:30
2928
Ţara în care se DOARME cel mai puţin
12.12.2015
19:30
2216
Ce efect are asupra somnului prezenţa unui câine în pat
15.11.2015
12:43
2756
Descoperire SURPRINZĂTOARE a savanţilor. Se referă la Facebook
12.11.2015
17:04
3247
Studiu // R. Moldova îmbătrânește, iar vârstnicii sunt tot mai discriminați
40
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
66
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
177
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
265
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
234
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
299
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
499
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
550
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
559
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
474
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
553
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
502
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
531
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
530
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
584
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
573
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
530
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
556
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
578
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
550
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
537
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
593
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
635
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
697
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
629
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














