Mii de copii din R. Moldova, ABUZAȚI, iar sute de copii - EXPLOATAȚI prin muncă
1426
Mii de copii din R. Moldova sunt victime ale violenței fizice și emoționale, ale neglijării, exploatării prin muncă și chiar abuzați sexual.
Datele Ministerului Educației, Culturii și Științei arată că, în semestrul II al anului de studii 2016 - 2017, angajații din sistemul educațional au raportat 5 110 cazuri de violență asupra copilului care au avut loc în familie, școală sau în alte locuri şi servicii din comunitate.
Cele mai multe cazuri, 2 350, se referă la violența fizică, alte 1 276 – la violența emoțională, iar 1 242 – la neglijare. Aproape o mie dintre acesți copii au fost victime ale unor cazuri grave de violență.
În același timp, au fost semnalate 206 cazuri de exploatare prin muncă a copiilor și 24 de cazuri de abuz sexual.
Menționăm că legislația din R. Moldova obligă instituțiile publice să identifice, să prevină, evalueze, să acorde asistența necesară și să monitorizeze copiii-victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului. Totodată, autorităţile și instituţiile cu competenţe în protecţia drepturilor copilului, de la toate nivelurile, au obligația să coopereze în vederea prevenirii tuturor formelor de violență față de copii și să reacționeze prompt la orice semn suspect de violență față de copil.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















