Mihai Isac: Rusia va folosi criza umanitară din stânga Nistrului pentru a pune presiune pe Chișinău
1923
IPN
Declanșarea unei crize umanitare în stânga Nistrului, prin stoparea livrării gazelor naturale, va fi folosită de Rusia pentru a pune presiune pe Chișinău, afirmă analistul Mihai Isac.
Expertul a declarat astăzi, în cadrul dezbaterii publice „Gazele pentru regiunea transnistreană ca problemă de securitate națională”, organizate de IPN, că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova trebuie să pregătească un plan de reintegrare a statului, întrucât liderii europeni nu vor accepta scenariul cipriot pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Potrivit lui Mihai Isac, prin stoparea livrărilor de gaze naturale în stânga Nistrului, Rusia transmite semnale că nu mai este dispusă să subvenționeze regiunea. De asemenea, Moscova va încerca să genereze tensiuni între Chișinău, Tiraspol și Kiev.
„Federația Rusă încearcă să cucerească electoral Republica Moldova, ceea ce n-a reușit să facă cu armele în anii 90 în timpul invaziei ilegale declanșate împotriva statului independent Republica Moldova. Orice criză umanitară creată în mod artificial de către Federația Rusă are menirea să pună presiune pe Republica Moldova, să dinamiteze relațiile dintre Chișinău și Kiev. Orice criză energetică, umanitară din regiunea aflată sub ocupația militară rusă va avea repercusiuni imediate în Republica Moldova. În Republica Moldova sunt și un număr impresionat de cetățeni ucraineni refugiați, ne așteptăm ca odată cu venirea iernii acest număr de refugiați să crească. Chișinăul nu este doar o poartă pe unde se intră și se iese din Ucraina, ci este o bază pentru multe familii ucrainene”, a spus analistul de politică externă, Mihai Isac, citat de ipn.md.
Potrivit aceleiași surse, autoritățile constituționale de la Chișinău trebuie să insiste pe soluționarea pașnică a diferendului transnistrean prin cooptarea la discuții a partenerilor internaționali. Mihai Isac spune că liderii de la Tiraspol por fi determinați de comunitatea internațională să acționeze în interesele cetățenilor care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului.
„Niciodată de când Republica Moldova este stat independent n-a existat o deschidere atât de mare din partea partenerilor externi pentru sprijinirea statului. Ceea ce se întâmplă în regiunea transnistreană are un singur scop și anume dinamitarea fragilei noastre democrații. Republica Moldova are nevoie de un plan de reintegrare. Să nu uităm că, odată cu implementarea noului Cod Vamal pe întreg teritoriul Republicii Moldova, la Tiraspol am avut proteste. Cu toate că marile firme din regiunea transnistreană s-au supus prevederilor, totuși este clar că se face presiune mediatică. Cred că Chișinăul ar trebui să exploreze cooptarea partenerilor strategici pentru exercitarea unor demersuri, inclusiv, prin presiuni personale, asupra unor membri ai elitei de la Tiraspol pentru a-i convinge de necesitatea demarării unor discuții pe plan politic. Revenirea regiunii în spațiul politic comun, nu doar economic, va fi salutată de parteneri”, a explicat Mihai Isac.
Mihai Isac spune că o eventuală criză umanitară în stânga Nistrului determină autoritățile de la Chișinău să pregătească un plan de reîntregire a republicii. Potrivit expertului, modelul cipriot de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este imposibil. Cipru a devenit membru al UE în 2004, în ciuda divizării teritoriale între partea de sud (controlată de guvernul recunoscut internațional) și partea de nord (Republica Turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută internațional și sprijinită de Turcia).
„În perspectiva intrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, cei de la Bruxelles nu vor mai accepta scenariul cipriot. Să se înțeleagă, un Cipru de Nord în Transnistria nu va fi acceptat nici de către Ucraina și nici de Uniunea Europeană. Acest tip de crize umanitare aranjate, pe care le-am mai văzut făcute de Rusia, de exemplu, în Siria, ne arată un lucru: Rusia deși salvează elitele politice, totuși, sacrifică o mare parte a populației. În acest moment, decontăm trei decenii în care nu s-a făcut nimic pe acest teren politic, dar trebuie să înțelegem că Rusia va folosi semnele unei crize umanitare pentru a pune presiune pe Chișinău, pe UE și Ucraina”, a punctat Mihai Isac.
22.02.2026
13:48
226
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
342
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
265
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
260
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
388
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
452
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
527
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
428
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
597
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
754
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
22.02.2026
13:48
74
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
269
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
224
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
233
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
363
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
424
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
513
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
416
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
586
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
744
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
771
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
557
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
698
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
632
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
598
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
644
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
721
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
638
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
2502
Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
850
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
764
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
726
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
891
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
733
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
738
Horoscopul zilei 21.02.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














