Mihai Ghimpu îi face o INVITAȚIE PLDM-ului: „Candidați pentru funcția de PREMIER sunt mulți, dar nu avem o MAJORITATE”
1572
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, așteaptă ca Partidul Liberal Democrat să se răzgândească și să participe la negocierile pentru crearea noii alianțe de guvernare.
Ghimpu le-a făcut chiar și o invitație liberal-democraților pentru a participa la negocierile din această seară dintre Partidul Democrat, Partidul Liberal și Partidul Popular European.
„Ne-am consultat cu președintele așa cum prevede Constituția, dar realitatea este alta. Nu avem o majoritate parlamentară pentru a desemna un prim-ministru. Candidaturi pentru funcția de premier sunt multe, dar avem nevoie acum de o majoritate parlamentară. Partidul Liberal Democrat (PLDM) trebuie să lase supărările și să salvăm situația în prag de iarnă, să avem un acord cu FMI”, a spus Ghimpu.
Potrivit liderului PL, la ora 18.00 sunt programate noi negocieri pentru crearea unei majorități parlamentare, iar liberal-democrații sunt așteptați la discuții. „Trebuie să găsim soluții pentru depășirea crizei. PLDM trebuie să pună mai presus interesele țării, decât supărările. Eu îi înțeleg, pentru că au dreptul să fie supărați, dar trebuie să ieșim din această situație. Noi avem mai multe motive să stăm de o parte, dar am pus în prim-plan interesele țării”, a precizat Ghimpu.
În același timp, liberalul spune că nu e nevoie de un „armistițiu”, dar e necesară pacea între componentele AIE-3. „Cu timpul se vor rezolva problemele care te-au supărat. Acum nu e nevoie de un armistițiu, dar de pace. Să nu iasă că semnezi Acordul și iarăși începi războiul”, a punctat Ghimpu după întrevederea avută astăzi la Președinție, în contextul consultărilor pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.
Șeful liberalilor susține că, în cadrul discuțiilor cu Nicolae Timofti, nu au fost invocate nume ale unor posibili candidați și asta pentru că viitorul prim-ministru ar trebui să aibă în spate o majoritate parlamentară.
Politicianul a reiterat că PL nu va accepta să facă alianță cu PCRM, iar la discuțiile cu comuniștii ar putea reveni abia în primăvară, când va trebui ales șeful statului.
Președintele Nicolae Timofti urmează să poarte consultări și cu celelalte fracțiuni parlamentare, în vederea identificării unui candidat la funcția de prim-ministru.
Partidul Socialiștilor a anunțat că nu va participa la consultări, iar PLDM a solicitat amânarea consultărilor pentru mai târziu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















