Stiri

Mesaj TRANȘANT al României, Germaniei, Franței și altor 16 state ale UE cu privire la alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie: „Fără practicile flagrante din trecut, cum ar fi CUMPĂRAREA voturilor și utilizarea abuzivă a resurselor administrative”

Actualitate 30.09.2020 15:37 Vizualizări2354
Mesaj TRANȘANT al României, Germaniei, Franței și altor 16 state ale UE cu privire la alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie: „Fără practicile flagrante din trecut, cum ar fi CUMPĂRAREA voturilor și utilizarea abuzivă a resurselor administrative”

Autoritățile din Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia au semnat o declarație comună cu privire la importanța alegerilor prezidențiale de pe 1 noiembrie curent din R. Moldova. Semnatarii declarației încurajează toți actorii politici și instituțiile statului „să contribuie la un proces electoral exemplar, pe care cetățenii R. Moldova îl merită, fără practicile flagrante din trecut, cum ar fi cumpărarea voturilor, utilizarea abuzivă a resurselor administrative, presiunea asupra liderilor locali și a funcționarilor publici”.

„Miza este foarte mare pentru cetățenii R. Moldova în ceea ce privește respectarea standardelor democratice și consolidarea statul de drept, în conformitate cu angajamentele țării în temeiul Acordului de asociere ca cadru al relațiilor sale cu UE. Desfășurarea alegerilor într-o manieră credibilă, incluzivă și transparentă, în acord cu standardele internaționale, este un test crucial pentru respectarea valorilor care stau chiar la baza relației noastre. Acest lucru este, de asemenea, esențial pentru dezvoltarea în continuare a R. Moldova ca țară democratică și pentru consolidarea încrederii cetățenilor săi în instituțiile de stat”, se arată în declarație.

De asemenea, cele 19 state UE solicită autorităților R. Moldova să pună în aplicare pe deplin și fără întârziere recomandările Comisiei de la Veneția și rapoartele finale ale OSCE / ODIHR pentru a garanta transparența finanțării partidelor și a campaniilor.

„Toți cetățenii ar trebui să poată să-și exercite dreptul de vot în condiții de siguranță, în pofida pandemiei de coronavirus. Este esențial ca tuturor candidaților să li se asigure condiții de concurență egale, care să se extindă la toate aspectele relevante, de la înregistrare, finanțare publică, la acces egal la mass-media cu prezentări corecte și imparțiale. Autoritățile au datoria față de cetățenii lor să fie proactive, transparente și eficiente, inclusiv și atunci când tratează plângeri sau dispute electorale”, cităm din aceeași declarație.

În același context, semnatarii documentului fac apel la autoritățile R. Moldova pentru a facilita munca nestingherită a observatorilor electorali internaționali și interni, în beneficiul unor alegeri bine documentate și credibile.

„Este deosebit de important să se asigure siguranța alegătorilor și a observatorilor cu privire la pandemia de coronavirus prin măsuri adecvate de atenuare. Statele semnatare ale prezentei declarații subliniază sprijinul lor atât pentru R. Moldova, cât și pentru cetățenii săi în eforturile lor de a consolida instituțiile democratice, precum și pentru ca oamenii din R. Moldova să își exprime voința în alegeri libere și corecte”, se mai arată în declarația comună a liderilor europeni cu privire la importanța alegerilor prezidențiale de pe 1 noiembrie curent din R. Moldova.

.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 03.08.2026 03.08.2026 13:26 149 Horoscopul zilei 03.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 03.08.2026 03.08.2026 13:26 122 Horoscopul zilei 03.08.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.49 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri