MEMORIU // Liga Studenţilor de pe ambele maluri ale Prutului solicită ca zilele de 1 decembrie şi 27 martie să fie declarate sărbători naţionale în Republica Moldova
861
ligastudentilor.net
Liga Studenţilor din Iași şi filiala acesteia din Basarabia solicită preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului de la Chișinău să declare zilele de 1 decembrie și 27 martie drept zile de sărbătoare națională în R. Moldova, așa cum se întâmplă în România pe 27 martie.
Studenții cer ca aceste zile să devină libere prin lege, iar autorităţile publice centrale şi locale, precum şi instituţiile de învăţământ să organizeze, pe 1 decembrie și 27 martie, manifestări aniversare şi cultural-artistice.
Un memoriu în acest sens a fost depus de un grup de studenți, după un marș organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Ambasada Republicii Moldova la București și a fost preluat personal de către Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România, care a promis să-l trimită la Chişinău.
Memoriul a fost structurat pe textul Declarației de Independență a Republicii Moldova, cu câteva adăugiri și actualizări ale textului inițial, raportate la contextul actual, pentru a reafirma unitatea de limbă, cultură și credință a poporului de pe ambele maluri ale Prutului.
Ca temei pentru cererea ca zilele de 1 decembrie și 27 martie să fie sărbătorite și de autoritățile de la Chișinău s-a adus argumentul că peste un sfert dintre cetățenii Republicii Moldova au redobândit cetățenia română pierdută de părinții, bunicii și strămoșii lor odată cu ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei și, totodată, peste 150 000 de cereri pentru redobândirea cetățeniei române sunt în curs de soluționare, urmând ca proporția cetățenilor români din populația Republicii Moldova să ajungă la o treime. De asemenea, din populația totală de cetățeni ai Republicii Moldova din țară și din diaspora, peste 80% sunt de etnie română, iar în instituțiile de învățământ din Republica Moldova se studiază limba și literatura română și istoria românilor.
„Republica Moldova este desprinsă din Regatului României, așa cum avea acesta teritoriul organizat până la 28 iunie 1940, și nu stat succesor al Principatului Moldovei care s-a unit cu Țara Românească formând Principatele Unite (1859) și, ulterior, România (1866), și nici stat succesor al Uniunii Sovietice, al cărui unic succesor este Federația Rusă, fostele republici dobândindu-și independența în baza dreptului la autodeterminare al popoarelor. Jocurile Rusiei nu sunt făcute de cei care doresc în mod sincer și fără manifestări extreme apropierea celor două maluri de Prut, ci de cei care întrețin teoria existenței unei națiuni civice moldovenești - creație a sovieticilor, dar și de cei care promovează un patriotism de fațadă. Datele simbolice și sărbătorile naționale sunt esențiale pentru mentalul colectiv al unui popor, arătându-i valorile și direcția. Iar ruperea definitivă de influența politică rusă nu se poate face decât prin restaurarea situației inițiale pactului dintre Hitler și Stalin, care poate continua firesc prin sărbătorirea din nou a celor două date de importanță națională - 1 decembrie și 27 martie, la Chișinău și în întreaga Basarabie”, a declarat Toma Tataru, președintele Ligii Studenților de la Iași.
09.04.2026
18:19
153
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
148
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
162
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
156
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
241
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
271
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
264
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
265
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
249
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
315
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
18:19
54
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
55
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
77
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
101
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
225
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
257
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
248
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
236
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
238
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
303
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
281
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
295
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
501
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
335
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
415
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
509
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
699
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
551
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
515
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
740
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
724
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
600
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
644
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
616
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
626
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














