Medicamentul care PRELUNGEȘTE viaţa, potrivit unor experimente realizate pe animale
2922
Ibuprofenul, un antiinflamator non-steroidian, ar putea contribui la păstrarea stării de sănătate şi la prelungirea vieţii, potrivit unor experimente realizate pe mai multe specii de animale, scrie mediafax.ro.
„Am folosit mai întâi ibuprofen pe drojdia de bere, un model cunoscut utilizat în studiile despre îmbătrânire şi am constatat o prelungire a vieţii acestor microorganisme”, a explicat Michael Polymenis, biochimist la Universitatea Texas A&M, coordonatorul acestui studiu.
„Apoi, am făcut acelaşi experiment pe viermi şi pe muşte drosofile şi am observat o prelungire a vieţii acestor animale, ca şi o menţinere mai îndelungată a stării lor de sănătate”, a adăugat acelaşi cercetător.
Administrat în doze comparabile cu cele care ar putea fi recomandate oamenilor, ibuprofenul a prelungit vieţile acelor microorganisme, viermilor şi muştelor drosofile cu aproximativ 15%, adică echivalentul a zece ani în cazul oamenilor, care ar avea în această perioadă de timp şi o sănătate bună.
Folosirea ibuprofenului, care reduce inflamaţiile şi durerile, este extrem de răspândită.
Michael Polymenis a precizat că ibuprofenul acţionează asupra capacităţii celulelor de drojdie de bere de asimilare a triptofanului, un aminoacid prezent în toate organismele. Triptofanul, un compus al proteinelor, este esenţial pentru oameni. El nu poate fi sintetizat de organism şi, ca urmare, trebuie introdus prin alimentaţie.
„Nu suntem siguri că înţelegem complet acest mecanism, dar el merită să fie studiat în cercetări viitoare”, a declarat coordonatorul studiului.
15.10.2017
08:01
03.09.2017
19:03
04.05.2016
07:31
06.01.2016
14:01
17.10.2015
15:30
08.10.2015
08:52
08.09.2015
16:26
04.07.2015
19:02
09.06.2015
07:39
03.06.2015
16:38
23.05.2015
07:33
19.05.2015
10:16
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















