Mașinile Poliției, „ascunse” în trafic pentru a-i prinde mai ușor pe cei care încalcă regulile: Decizie luată la Guvern
1876
Vehiculele Poliției vor fi neobservate în traficul rutier pentru ca oamenii legii să poată prinde mai ușor autorii faptelor ilegale.
Guvernul a aprobat astăzi o decizie care schimbă marcajele de identificare pentru mașinile oamenilor legii, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Astfel, vehiculele cu regim prioritar de circulație ale Inspectoratului General al Poliției (IGP) vor fi dotate cu dispozitive de semnalizare luminoasă și sonoră speciale, care nu vor fi vizibile în exterior, renunțându-se la schemele color-grafice de pe partea exterioară a mașinilor, la marcajele de identificare și inscripțiile informaționale speciale.
Potrivit noilor prevederi, polițiștii dotați cu asemenea vehicule vor putea reacționa și interveni imediat la solicitarea subdiviziunilor care au nevoie de ajutor în situații de urgență.
MAI susține că modificările în forma de echipare exterioară este necesară pentru ca vehiculele IGP să corespundă măsurilor moderne de prevenire și contracarare a terorismului, dar și a altor genuri de infracțiuni care prezintă pericol social sporit.
86
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
200
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
233
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
183
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
288
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
253
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
255
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
286
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
252
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
604
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
14:35
0
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
18
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
43
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
260
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
229
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
231
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
255
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
227
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
514
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
324
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
334
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
278
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
409
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
423
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
338
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
448
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
493
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
553
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
905
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
622
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
578
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
605
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
744
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
627
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
793
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














