MĂRTURII // „IADUL” de la Ordășei versus „RAIUL” din Siberia: Stăpânii deportați, casa confiscată și transformată în grădiniță pentru copii în schimbul unei barăci cu 24 de suflete laolaltă în Kurgan și „400 de grame de pâine pe zi”

DEPORTĂRI // „În sat nimeni nu ne primea... După ce s-a reîntors la Ordășei, bunica a lucrat ca bucătăreasă la grădinița de copii care funcționa exact în casa ei”

Lacrimile în familiile Gorea din satul Ordășei și Sidorenco din satul Brânzeni, ambele din raionul Telenești, s-au uscat în ochii bunicilor. Așa au vrut seniorii să-și ferească de suferințe nemeritate copiii, dar mai ales nepoții și strănepoții.

Povestea celor două familii, care s-au întâlnit la Kurgan și s-au înrudit la scurt timp prin căsătoria Galinei și a lui Vasile Sidorenco, este o lecție vie de istorie povestită astăzi de nepoata lor, Larisa Torgai. O lecție dură a trecutului nostru care seamănă mult cu poveștile de viață ale altor peste 35 de mii de familii din Basarabia deportate în Siberia de către regimul stalinist în noaptea de 6 iulie 1949.

Familii decimate

„Părinții mei, Galina și Vasile, au fost deportați în Siberia cu familiile lor când aveau câte 15 ani. Înainte nu-mi puneam întrebarea, dar acum tare des mă gândesc prin ce au fost nevoiți să treacă ei la această vârstă. Mai ales de când s-a început războiul în Ucraina... Având un nepoțel de 13 ani, mă surprind uneori gândindu-mă: încă doi ani și el s-ar putea să fie nevoit să-și capete bucățica lui de pâine, așa precum străbunicul lui”, își exprimă îngrijorarea Larisa Torgai, născută în Kurgan de doi părinți basarabeni.

În acea noapte de 6 iulie 1949, în casa fostului primar de Ordășei, decedat deja de patru ani, se afla vrednica lui soție cu cele două fete ale lor. Cei doi fii mai mari ai familiei Gorea plecaseră pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și de mai bine de patru ani nu era nicio veste de la ei.

„Despre unul am aflat mult mai târziu, când deja eram eu în clasa a zecea - a dat de știre că e în România. Despre celălalt frate, mama așa și nu a mai știut nimic”, își amintește doamna Larisa.

„Au fost atât de tare presați și speriați, că mama nu-mi spunea nimic”

La văzul soldaților înarmați, soția fostului primar de Ordășei și-a împins fetele să sară peste fereastă, să fugă, să se salveze.

„Când au venit la ușă, acasă era bunica și cu cele două fete ale ei – mama de 15 ani și sora ei de 18. Pe sora mamei a dat-o pe fereastră afară ca să fugă. Mama nu a vrut să fugă. I-a spus bunicii că unde te duci tu, merg și eu. Sora ei avea un flăcău, a fugit la el, s-au căsătorit și au rămas în sat”, ne povestește Larisa Torgai.

Bunica și mama ei aveau însă de făcut un drum lung până la... Kurgan, o regiune din sud-vestul Siberiei, la granița cu Kazahstan. Detaliile din vagoanele pentru vite, însă, au rămas știute doar de ele, fiindcă nu au mai fost discutate niciodată în familie.

„Buneii și părinții au fost atât de tare presați și speriați, că mama nu-mi spunea nimic. Când o întrebam ceva, ea îmi răspundea: Ai de lucru? Du-te, te rog, și-ți fă lucrul”.

CITIȚI și VIDEO ZGUDUITOR // „În tren, femeile gravide se înădușeau... Nășteau și, Dumnezeu să le ierte, zvârleau pe fereastră copilașii. Nu aveau cu ce să-i hrănească...”: LECȚIA de ISTORIE despre primul val al deportărilor din Basarabia

„Fetele noastre erau terorizate de ruși și violate”

„Raiul” din Kurgan arăta așa – o baracă formată dintr-o singură încăpere nu prea mare în care locuiau opt familii cu 24 de suflete, despărțite doar de niște perdele, câte 400 de grame de pâine pe zi și un kilogram de zahăr pe săptămână. Atât.

„Mama nu primea aceste alimente, pentru că nu lucra, era minoră. La 16 ani a fost nevoită să se angajeze ca mulgătoare la fermă, acolo unde lucra și bunica”, afirmă Larisa Torgai.

Galina s-a căsătorit la scurt timp cu Vasile, deportat și el la vârsta de 15 ani împreună cu familia sa din satul Brânzeni, raionul Telenești. „Vina” familiei Sidorenco era că avea moară în sat, „erau oleacă mai înstăriți”.

„Acolo, fetele noastre erau terorizate de ruși și violate. Ca să nu nimerească în mâinile rușilor, mama a fost nevoită să se căsătorească pentru ca să aibă protecție”, detaliază doamna Larisa, care s-a născut în anul 1954 în Kurgan.

De altfel, anul 1954 a fost și anul reîntoarcerii lor la Ordășei, după moartea lui Stalin.

Bunica, bucătăreasă în casa confiscată a familiei

„A venit întâi tata, la începutul anului 1954, pe urmă i-a scris mamei și ne-am întors și noi. Nu ne primea nimeni în sat. Nici chiar sora mamei. Atunci se întorseseră și sora ei, adică mama mea, și fratele soțului ei, tot din Siberia. Ei tot se temeau și nu primeau pe nimeni, erau terorizați și ei în sat. Un bătrân... el ne-a luat. A spus că e deja bătrân și lui nu-i mai pot face nimic: Veniți și trăiți la mine”, este ceea ce-și amintește aevea Larisa Torgai.

Ironia sorții este că bunica ei, soția primarului de Ordășei, a fost nevoită să lucreze ca bucătăreasă în casa proprie, confiscată și transformată în grădiniță de copii.

„Oare ce era în sufletul ei?”, încearcă să ghicească astăzi nepoata Larisa.

Ulterior, bunica a cumpărat o casă modestă în același sat unde au locuit cu toții până soții Sidorenco și-au construit o locuință mai mare.

Micuța Larisa a crescut protejată de grijile maturilor din familie, a absolvit ulterior o facultate în domeniul finanțelor și a reușit să-și crească și ea copiii feriți de episodul negru care le-a marcat arborele genealogic.

Astăzi, însă, tot neamul lor știe că nimeni în lumea asta nu are dreptul să decidă soarta oamenilor – să-i sperie cu armele noaptea, să-i ridice din casele lor, să le confiște averea muncită și să le distrugă demnitatea.

CITIȚI și VIDEO // „Până la ce nivel de degradare trebuie să ajungă un om ca să-și mănânce propriii copii?”. Peste 200 de mii de MORȚI și sute de cazuri de CANIBALISM pe timpul foametei organizate. Cum au distrus sovieticii demnitatea NAȚIONALĂ a Basarabiei

6 iulie 1949 - 35 796 de persoane din Basarabia au fost deportate în Siberia și Kazahstan

„După un raport al poliției politice sovietice din iunie 1952, numărul total al celor deportați în Siberia din RSS Moldovenească acum 73 de ani în cadrul operațiunii „IUG” (sud - n.r.) a fost de 35 796 de persoane, dintre care 14 033 de femei, 11 899 de copii și 8 864 de bărbați”, susține istoricul Igor Cașu, durectorul Agenției Naționale a Arhivelor.

Regimul stalinist a organizat trei rânduri de deportări din Basarabia ocupată. Primele au avut loc în 1941, iar ultimele - în 1951, fiind vorba de epurări ale celor mai de vază membri ai societății basarabene.

După ce în 1940 fuseseră nimiciți membrii Sfatului Țării - oficiali, preoți, medici care au susținut Unirea cu România în 1918, iar listele „elementelor antisovietice” din 1941 au inclus foștii proprietari de terenuri, proprietarii de fabrici, oameni de afaceri, lideri ai partidelor politice, colaboratori ai siguranței românești, precum și primarii din aproape toate localitățile, inclusiv cele găgăuze și bulgare, în 1949 au fost deportați ceea ce numeau sovieticii „chiaburi, foști moșieri, marii comercianți etc.”.