MĂRTURIE // Majoritatea moldovenilor au fost trimiși la Cernobîl fără voia lor

29 de ani // Majoritatea moldovenilor au fost trimiși să participe la lichidarea avariei de la Cernobîl fără voia lor

26 aprilie 1986. Ora 1.23. O puternică explozie provocată de o eroare umană distruge reactorul nr. 4 al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, Ucraina. Peste 800 de mii de oameni din fostele republici sovietice sunt mobilizați pentru a lichida această avarie. 3 550 de moldoveni au participat la această amplă acțiune. În viață rămân doar 2 311, dintre care 2 168 sunt invalizi.

Pe reactor

Alexandru Motângă din orașul Ialoveni avea pe atunci 29 de ani. Lucra la extracții petroliere dintr-o regiune a Rusiei, de unde a fost chemat urgent la Comisariatul militar și trimis în regiunea afectată. A ajuns la Cernobîl chiar din primele zile de avarie și i s-a spus că va sta doar câteva săptămâni, dar a fost nevoit să stea trei luni. Astăzi își amintește greu despre acele timpuri și mereu îi apar în coșmaruri colegii care au decedat subit.

„Am ajuns în zona de securitate care măsura 30 km. Acolo ne-au spus că vom lucra la curățarea deșeurilor nucleare de după explozie. În fiecare zi, la ora cinci dimineața, deja eram în mașini. Acestea se numeau „mașini murdare”, pentru că erau contaminate de radiație. La stație, ne urcam pe o platformă, măsuram radiația și calculam timpul care trebuia petrecut acolo. Eu am fost pe reactor de 24 de ori. Acolo aveam dreptul să ne aflăm doar un minut. Acest minut mi se părea că durează o veșnicie. Noi primeam o mare doză de radiație. Ni se spunea că nu avem voie să fim afectați de mai mult de 0,5 roentgen pe oră. Dar eu cred că era mai mult de trei, deoarece noi cunoșteam că eram afectați de radiație după ochi. Ochii erau roșii, aveam spasme și schimbări în comportament. Pentru a lichida avaria, la centrală lucrau 24/24 ore circa 20 de mii de oameni”, ne-a spus Alexandru.

„Totul era contaminat”

În scurt timp, populația din regiune a fost evacuată. Dar norii radioactivi au afectat toată fauna din jurul reactorului. Unele trupe ale lichidatorilor erau antrenate în îngroparea animalelor și chiar pădurilor din apropiere. Cu toate că au fost făcute multe rapoarte, nici până în ziua de azi nu se cunoaște câte substanțe radioactive au nimerit în sol. Însă, cert este că a fost afectată toată Europa, deoarece norii de ploaie au dus substanțe în diferite colțuri.

„Era îngrozitor. Totul era contaminat. Tehnica, îmbrăcămintea, pădurile, peștele – totul era contaminat. Animale sau măcar câini nu am văzut. Pădurea în apropiere de stație era roșcată. Brazii care sunt verzi anul întreg erau arși de radiație. Oameni în regiune nu mai erau. Satele erau părăsite. Am văzut doar două sau trei bătrâne care nu voiau să plece. Peste tot erau posturi de militari. Nicio mașină nu avea acces în zonă”, ne-a mărturisit Alexandru Motângă.

Restul vieții a fost un chin

Chiar dacă li s-a promis să se întoarcă degrabă acasă, mulți participanți au fost nevoiți să lucreze în condiții inumane mai multe luni. Erau tineri și nu au simțit de la început efectul nociv. Coșmarul a început după ce s-au întors acasă. Bolile și durerile deveneau insuportabile, iar copiii li se nășteau cu grave malformații. Aproximativ 90% din cei prezenți acolo au rămas invalizi pe viață și nu mai pot duce o viață normală.

„După avarie am revenit acasă. Nu am mai putut fuma după aceea și nici nu puteam bea alcool. La început nu simțeam nimic. Eram tineri. Dar pe urmă a început să mă doară capul, să îmi pierd memoria. După cum am aflat mai târziu, noi am fost iradiați cu stronțiu, substanță care dispare din organism după 70 de ani. Noi am lăsat sănătatea noastră acolo. În scurt timp mi s-a născut a doua fată. Ea a avut 5-6 operații complicate. De la nouă la 20 de ani a avut probleme de sănătate foarte serioase. Nici acum nu a scăpat de aceste probleme”, ne-a destăinuit Alexandru.

Cum au ajuns moldovenii la Cernobîl

Cu toate că la lichidarea avariei din Ucraina nu au participat mulți moldoveni, puțini cunosc că majoritatea din ei au fost trimiși fără voia lor. Foarte mulți au fost luați de la casele lor la miezul nopții, pentru că operațiunea de lichidare era una secretă. Doar după căderea regimului comunist, mulți dintre lichidatori au putut spune deschis ce li s-a întâmplat. Tudor Căpățină, președintele Asociației „Cernobîl” din Moldova și fost lichidator, crede că foștii participanți nu ar fi avut atât de mult de suferit, dacă Uniunea Sovietică ar fi acceptat ajutorul comunității internaționale.

„La lucrările de lichidare a catastrofei de la Cernobîl au participat peste 850 de mii de oameni din toată Uniunea Sovietică. Din Moldova au participat 3 550 de persoane. Pe moment au rămas în viață 2 311 participanți. Fiecare a patra persoană deja a decedat. De la părinții care au fost în Cernobîl s-au născut 1 760 de copiii. Majoritatea sunt bolnavi, 2 168 dintre lichidatori sunt invalizi.

Principale afecțiuni ale lor sunt cele cardiace, ale sistemului nervos, sistemului digestiv și ale glandei tiroide. Acești oameni suferă nu numai de o boală, ci de mai multe. Dacă acești oameni nu se duceau acolo, pe o rază de 500 km de la centrală totul ar fi fost ars. La centrală au avut loc două explozii termice, iar dacă nu plecau acești oameni să ajute, s-ar fi produs cea de-a treia explozie, una termonucleară. Lichidatorii cu prețul sănătății și vieții lor au salvat sute și mii de alte vieți omenești”, ne-a spus Tudor Căpățină.

Pensie mică

La 29 de ani de la producerea catastrofei, lichidatorii moldoveni se află într-o situație dificilă. Ei au o pensie mică din care trebuie să-și ia medicamente și să-și facă intervenții chirurgicale costisitoare. De asemenea, ei nu au beneficiat niciodată de despăgubiri din partea Ucrainei sau a Federației Ruse, iar guvernanții moldoveni își amintesc doar o singură dată pe an de ei.

„Pensia unui invalid de gradul I este de aproximativ 3 000 de lei, de gradul II – 2 500 lei și de gradul III - de 2 000 de lei. Cineva, care nu cunoaște situația, ar crede că e o pensie foarte bună, în comparație cu cea a unuia care are 700 de lei. Dar, un invalid de gradul I are o sumedenie de diagnoze care necesită tratament serios.

De exemplu, după o operație la inimă primesc un medicament fără de care eu nu pot trăi. El costă 800 de lei pe lună. Doar un medicament costă atâta, dar mulți dintre noi au nevoie de 20 de preparate pe lună. O să vină timpul când statul nu va mai trebui să se mai cheltuiască cu noi, deoarece în fiecare săptămână moare câte unul dintr-un raion sau altul. De aceea, eu zic că acum trebuie să ajutăm acești oameni, nu să vină pe la mitinguri o dată pe an și să ne promită că o să ne ajute. Totul se termină doar cu promisiuni”, spune Căpățină.

O nouă avarie, actuală?

Problema centralei atomice de la Cernobîl rămâne actuală și astăzi. Sarcofagul construit deasupra reactorului distrus se surpă, iar oficialitățile de la Kiev nu au bani ca să îl repare. Astfel, s-ar putea produce o nouă catastrofă, iar pagubele ei sunt greu de imaginat. Să nu uităm că explozia din 1986 este echivalentă cu deflagrația a 200 de bombe care au fost aruncate în Hiroshima și Nagasaki la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cine este vinovat de catastrofă

Tudor Căpățină, președintele Asociației „Cernobîl” din Moldova și fost lichidator:

„Vina ține de încălcarea tehnicii de securitate și a iresponsabilității personalului centralei. Avaria s-a produs noaptea, când la reactorul nr. 4 s-a încercat un experiment. Acest reactor a fost deconectat de la generatorul electric pentru a urmări ce se va întâmpla cu el, dacă va fi deconectat de la toate sistemele. Ei, însă, au deconectat și sistemele de securitate care protejau reactorul de supraîncălzire. A fost o greșeală foarte mare. Astfel, la un moment dat a început să se mărească catastrofal temperatura și presiunea în reactor. În acel moment, pereții de șase metri grosime nu au mai rezistat. Prima explozie a aruncat în aer capacul reactorului. Cea de-a doua a distrus propriu-zis reactorul și toată radiația a nimerit în atmosferă”.

Fișier

Data: 26 aprilie 1986

Afectați: 7 000 000 de oameni din 22 de regiuni ale fostei URSS

Decedați: nu se cunoaște cifra exactă, deoarece mulți au decedat după ce au participat la lichidare

Lichidatori: peste 800 000 de oameni (militari, pompieri, medici etc.)


Text de Simion Ciochină