Marina Radvan și Constantin Țuțu, membri ai Comisiei parlamentare pentru CULTURĂ, EDUCAȚIE…
14813
Parlamentul a înființat, astăzi, nouă comisii parlamentare permanente, iar deputații au fost repartizați după competențe să facă parte din acestea.
Astfel, socialista Marina Radvan, care a fost eroina unui scandal în presă, după ce au fost publicate poze indecente în care apărea aceasta, este, de-acum încolo, membră a Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Coleg în comisie îi va fi și luptătorul democrat Constantin Țuțu.
După ce în Parlamentul trecut a condus această comisie, liberal-democratul Chiril Lucinschi va fi membru în Comisia pentru economie, buget și finanțe. Democratul Vlad Plahotniuc va „face legea” în cadrul Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
Totodată, olimpicul Nicolae Juravschi, deputat liberal-democrat, va face parte din Comisia pentru agricultură și industrie alimentară, iar socialistul Bogdan Țârdea - din cea pentru politică externă și integrare europeană.
Iurie Leancă este, potrivit deciziei de astăzi a Parlamentului, membru al Comisiei pentru economie, buget și finanțe, Natalia Gherman - secretarul Comisiei pentru politică externă și integrare europeană, iar Maia Sandu - membră a Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
1197
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
1283
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
1366
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1749
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1495
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1329
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1847
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1365
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1654
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2816
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
16.02.2026
20:51
286
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
16.02.2026
19:58
364
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
16.02.2026
17:36
465
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
16.02.2026
17:20
521
Fondul rutier 2025: aproape 97% din bugetul pentru drumurile naționale, utilizat sub conducerea premierului Alexandru Munteanu
16.02.2026
17:20
537
ULTIMA ORĂ // Iarna se ține tare și în continuare în R. Moldova. Viscol și TROIENE de zăpadă între 17-18 februarie
16.02.2026
15:39
605
Kremlinul neagă acuzațiile a cinci state europene că Navalnîi a fost ucis în închisoare cu o toxină rară din pielea broaștelor-săgeată din Ecuador
16.02.2026
14:52
509
Fondul Rutier: 2,5 miliarde de lei valorificați pentru drumuri naționale în 2025 și buget de 1,8 miliarde de lei stabilit pentru 2026
16.02.2026
14:35
585
Germania critică Parisul: Wadephul cere tăieri în cheltuielile sociale ale Franței pentru a finanța apărarea Europei
16.02.2026
11:50
604
Trump își trimite oamenii de încredere la Geneva pentru negocieri cu Iranul și apoi cu Rusia și Ucraina
16.02.2026
11:47
586
Tren deraiat în Alpii elvețieni, trafic feroviar blocat între Goppenstein și Brig după o avalanșă
16.02.2026
11:29
614
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
16.02.2026
10:57
647
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
16.02.2026
07:59
645
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
804
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
804
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
995
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
1023
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
876
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
975
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1353
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
2708
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
791
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
856
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
2010
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
780
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














