Stiri
Marian Lupu i-a LUAT LOCUL lui Corman
Politică
28.06.2013
11:18
1785
1785
Fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, s-a enervat pe deputații din fracțiunea PCRM, care zădărniceau punerea la vot, în lectura a doua, a Legii privind Tratatul cu România care se referă la regimul frontierei de stat, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontieră, precum și Acordul privind cooperarea în domeniul militar.
Deputații comuniști tot ieșeau la microfon și puneau întrebări raportorului, iar președintele Parlamentului, Igor Corman, nu reușea să pună la vot cele două chestiuni. În apărarea sa a sărit Marian Lupu, care i-a liniștit repede pe comuniști.
„Domnule președinte, dacă e vorba de lectura a doua, atunci nu trebuie să aibă loc dezbateri în Parlament. În lectura a doua se fac propuneri adiționale și nimic mai mult”, a spus Lupu.
Imediat după ieșirea lui Lupu la microfon, președintele Parlamentului s-a conformat sfatului șefului său de partid și a pus la vot cele două proiecte.
Legea privind Tratatul cu România care se referă la regimul frontierei de stat, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontieră, precum și Acordul privind cooperarea în domeniul militar au fost au fost votate de 51 de deputați în lectura a doua.

Stiri relevante
06.02.2019
18:00
2766
Președintele Parlamentului EXPLICĂ de ce ex-liderul PD, Marian Lupu, NU se regăsește pe lista formațiunii la ALEGERI: „Fiecare politician își are timpul său”
24.01.2019
21:54
4966
Funcția în care ar putea fi NUMIT Marian Lupu: „Așa am auzit”
01.03.2018
15:31
2416
Moțiunea simplă înaintată de PCRM și PSRM nu-i provoacă EMOȚII lui Leancă: „Socialiști deja au produs UNIREA prin faptul că dețin pașapoarte românești”
19.10.2017
11:00
4189
Ședință mai „CIUDATĂ” a Parlamentului. Schimb de AMABILITĂȚI între Ghimpu și Voronin, dar și intervenția lui Lupu
02.10.2017
11:00
3284
Maia Sandu face o PRECIZARE în legătură cu presupusele ALIANȚE preelectorale sau postelectorale
03.06.2017
09:30
24498
VIDEO // DEMITEREA președintelui Dodon, tot mai aproape? „El s-a dus mult peste LINIILE ROȘII. Văd că nu se mai OPREȘTE. E foarte dependent de Moscova”
26.02.2017
15:29
33296
Încă un PARTID parlamentar optează pentru DEMITEREA lui Dodon: „De la asemenea gesturi adie a impeachment”. Cine poate grăbi acest proces
16.02.2017
10:44
4375
Mai depune R. Moldova în 2018 cerere de ADERARE la UE, așa cum spunea Lupu? Diacov oferă RĂSPUNSUL așteptat de toată lumea
12.12.2016
22:00
5101
Marian Lupu a explică de ce SE RETRAGE de la conducerea PD
10.12.2016
18:06
6742
Bogatu: „Unde trebuie căutat NOUL lider al PD? Partidul nu poate fi RELANSAT cu Marian Lupu”
28.11.2016
16:00
7291
DEZVĂLUIRI // Lupu spune că R. Moldova a evitat un nou „7 aprilie 2009” și se întreabă cine i-a IMPUS lui Dodon ideea privind FEDERALIZAREA țării
24.11.2016
15:00
3299
O nouă FUNCȚIE pentru Marian Lupu. Ce angajamente și-a asumat

Top stiri
10.05.2026
18:18
279
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
359
ULTIMA ORĂ // Tragedie provocată de o armă de tip Glock într-o unitate militară din Cahul. Un minor de 16 ani a decedat, iar un militar este în spital
10.05.2026
14:30
357
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
437
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
500
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
737
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
791
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
752
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
733
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
730
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
1240
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
765
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
827
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
824
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
777
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
952
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
958
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
908
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
998
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
912
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
964
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
959
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
806
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
952
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
1037
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi