Marian Lupu a explică de ce SE RETRAGE de la conducerea PD
5349
Liderul Partidului Democrat (PD), Marian Lupu, care sâmbăta trecută a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea formațiunii, susține că gestul său nu este un act de curaj, dar e vorba de „niște chestii bine calculate”.
„Am făcut un bilanț al anului la ședința Consiliului Național al PD. Congresul urmează să aleagă un nou președinte. Nu este vorba de acte curajoase sau mai puțin curajoase. Este vorba despre chestii bine calculate. Noi în Moldova nu am avut asemenea cazuri până în prezent. Am avut cazuri când erau aleși lideri de partide pe viață și odată cu ei plecau și partidele. Am avut cazuri când lideri de partide nu mai reușeau să tragă după sine partidul, dar refuzau categoric să părăsească funcția. Decizia pe care am adoptat-o nu se încadrează în niciuna dintre cazurile enumerate”, a declarat Lupu în cadrul emisiunii „Fabrika”.
Lupu, care a fost locomotiva PD în ultimii ani, a explicat „raționamentele” care au stat la baza deciziei sale de a nu mai candida pentru un nou mandat.
„Eu am o viziunea a mea, care este una europeană. Eu văd un model de dezvoltare a partidului. Conform acestei viziuni, nu partidul servește președintele, ci președintele servește partidul. Să nu uităm că am în spate câteva zeci de mii de membri. Este un partid care se apropie de 20 de ani de existență. Nu am fost fondatorul partidului, dar să știți că am avut grija pentru a-i garanta o dezvoltare și întotdeauna am privit acest lucru ca pe o datorie. Acestă decizie trebuie să ducă la dezvoltarea partidului. Vreau să asigur o nouă dinamică partidului. Eu simt că această decizie va asigura PD la viitoarele alegeri în jur de 25% din voturi”, a mai adăugat Marina Lupu.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
29.10.2026
16:47
29.10.2026
16:41
29.10.2026
16:34
29.10.2026
16:18
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
13:28
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională

















