Mariah Carey, moment inedit alături de gemenii săi de Ziua Recunoștinței
2153
Chiar dacă americanii au sărbătorit ieri Ziua Recunoștinței, Mariah Carey a reușit să îi transpună deja în atmosfera magică a Crăciunului. Cântăreața în vârstă de 52 de ani a încheiat evenimentul Macy’s Thanksgiving Day Parade cu celebrul său hit All I Want for Christmas Is You. Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât pe scenă au urcat și au dansat și gemenii artistei, Monroe și Moroccan, în vârstă de 11 ani.
Așa cum era de așteptat, cei trei au purtat ținute de sărbătoare, Mariah Carey optând pentru o rochie roșie cu o trenă spectaculoasă acoperită în diamante și o diademă impresionantă. Monroe a purtat o ținută complet albă, pe care a accesorizat-o cu o tiară, iar Moroccan a ales un hanorac roșu și o pereche de pantaloni negri.
„Happy Thanksgiving!!! Recunoscătoare și atât de mândră de copiii mei frumoși Roc și Roe, recunoscătoare pentru lambily (numele pe care cântăreața l-a acordat fanilor săi) și pentru momentele prețioase din viață. Acum chiar este timpul!!!”, a scris Mariah Carey pe Instagram, împărtășind și câteva fotografii de la eveniment.
Moroccan și Monroe Cannon sunt cei doi copii pe care Mariah Carey îi are din căsătoria eșuată cu Nick Cannon.
Anul trecut, Monroe a debutat ca model într-o campanie publicitară. Aceasta a fost imaginea brand-ului OshKosh Bgosh, într-un spot intitulat Today Is Someday.
În campania de back to school a brand-ului american, Monroe a întruchipat-o pe mama ei atunci când aceasta avea 10 ani și visa cu ochii deschiși la o zi în care toată lumea o va asculta cântând.
„Într-o zi totul va fi diferit”, a spus copila cu păr creț, îmbrăcată într-un tricou negru și o salopetă din denim. „Melodiile care trăiesc în capul meu … Într-o zi vor trăi în fruntea topurilor. Cântecele din inima mea vor atinge milioane de inimi. Artist al anului, artist al deceniului, artist al mileniului. Însă scopul este să inspiri generații de fetițe să-și atingă nota înaltă. Cum sună asta ca vis cu ochii deschiși?”
Mariah Carey a declarat că a fost de acord ca Monroe să joace în această reclamă, pentru că, acum că e mamă, o bucură să-și vadă copiii împlinindu-și dorințele.
Elle.ro
23.03.2026
17:46
81
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
123
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
17:35
94
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
23.03.2026
16:42
211
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
327
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
362
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
404
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
425
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
398
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
431
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
17:46
3
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
3
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
17:35
23
Helion, startupul de fuziune susținut de Sam Altman, negociază vânzarea de energie către OpenAI
23.03.2026
16:42
194
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
313
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
354
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
396
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
418
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
391
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
422
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
498
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
519
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
523
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
511
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
553
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
669
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1116
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
771
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
873
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
845
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
852
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
907
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1098
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1040
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1242
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














