Maria Stoianov: „Îmi spun gândul cu voce tare”
13835
FOLCLOR // Este cunoscută și apreciată pe ambele maluri ale Prutului, iar piesele sale au ajuns adevărate șlagăre
Violonistă, textieră, interpretă, moderator radio și TV și, în același timp, o soție și o mamă de excepție, Maria Stoianov se bucură din plin de viață și muncește cât o țin puterile.
Vine din satul Vărzărești, raionul Nisporeni, iar în România este comparată cu Maria Tănase. Mai mulți interpreți, precum Fuego, Angela Marta de la Iaşi, Ion Suruceanu, Anişoara Puică, Olga Ciolacu, Irina şi Anatol Bivol, Corina Ţepeş, formaţia „Acord” îi cântă creațiile, care au devenit adevărate șlagăre.
Maria Stoianov vorbește în versuri, zâmbește mereu și nu încetează niciodată să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare clipă trăită.
Măsuța cu trei picioare
Maria Stoianov ne-a primit cu brațele deschise și ne-a povestit cu multă ardoare despre grădina și casa ei, dar și despre cât este de încântată de vorbele dulci pe care i le spune zilnic soțul dumneaei.
„Casa mea este o oază unde îmi răcoresc sufletul, îmi odihnesc gândurile. Sunt fericită pe cât e posibil să simțim și să strângem în brațe fericirea”, ne spune distinsa doamnă. A săpat în grădină și așteaptă cireșele coapte, crede în reîncarnarea sufletului și consideră că nimic nu se face fără voia Celui de Sus.
Interpreta a sărbătorit Paștele în sânul familiei, iar în acest an, de Blajini, va fi tot la Chișinău. Îi place să gătească zeamă de pui, iar sărmăluțele cu ciuperci le adoră. „Îmi place și mămăliga cu brânză de oi, smântânică și jumări cum era pe timpuri la buneii mei. Parcă o fac și eu, dar nu e ca aceea pe care o mâncam la măsuța cu trei picioare atunci când eram copil. Din păcate, nu mai este nici măsuța, nici casa”, oftează artista.
„Nu scriu pentru oricine”
Deși este mereu căutată de artiștii noștri, dar și de cei de peste Prut, Maria Stoianov nu scrie pentru oricine, iar textele pe care le compune vin din suflet. Creațiile sale au ajuns adevărate șlagăre și sunt cântate ani în șir, cu toate acestea, artista are și unele nemulțumiri.
„Marele lor nenoroc este că foarte rar anunță cine a scris muzica și textul, din această cauză sunt interpreți cu care am încheiat colaborarea. Fac o selecție, dacă simt că omul are simplitatea firului de iarbă despre care vorbea Grigore Vieru, atunci sunt pe aceeași undă cu el. Au fost și cazuri să refuz din start. Le spun direct. Chiar recent i-am spus unei artiste cunoscute că nu am inspirație pentru ea. Inspirația nu trebuie să o cauți. Darul nu-l cauți: ori ți-i dat, ori nu ți-i dat. Sunt și mulți care nu mi-ar putea interpreta piesele. Bunelul meu îmi spunea o vorbă: „Maricica, eu nu dau patru clase ale mele făcute la români pe cele 10 ale tale la ruși”. Înțelepciunea nu ține de vârstă, dar de har”, ne explică artista.
Frați de scenă cu Tudor Ungureanu
„Folclorul este seva cu care se hrănește acest neam al nostru. Sunt proromâncă și, într-un sfârșit, dacă va vrea Dumnezeu, ne vom uni cu Țara-mamă”, ne spune ea.
Întrebată cum s-a născut dragostea ei pentru folclor, distinsa doamnă a precizat că „dragostea ori este, ori nu este”. Cântă și în Ansamblul „Ștefan Vodă”, condus de Tudor Ungureanu, interpret pe care îl admiră încă din anii studenției, iar astăzi sunt ca doi frați pe scenă.
„Suntem cei mai potriviți artiști. Eu sunt de la Codru, din raionul Nisporeni, iar el vine de la Căpriana. Suntem ca frații. Prin ’89, când eram încă studentă, mă uitam la el și mă gândeam: „Doamne, cât de sus este, nu știu dacă voi ajunge acolo vreodată”. Acum el spune că l-am întrecut, dar nu este așa, suntem alături. Cântăm împreună. În România, publicul aplaudă în picioare, plânge lumea. Duetele cu Tudor Ungureanu sunt cele mai frumoase, cele mai trăite”, ne spune încântată Maria Stoianov.
Ea ne-a povestit și despre duetele cu Zinaida Bolboceanu, pe care o consideră „cea mai inedită interpretă cu cel mai bun repertoriu”. „Zinaida vine din raionul Căușeni și în ea a rămas acea simplitate țărănească de la părinții ei. Noi am fost și suntem iubite de toată România”, ne spune artista. Cele două interprete au primit și Premiul „Etnos” al Ministerului Culturii din România, după Nicolae Botgros.
Duet cu Anatol Mârzencu, proiect pentru o casă de bătrâni
Maria Stoianov a scris recent două piese, pe care le va cânta în duet cu Anatol Mârzencu. „Am pus deja viola la a doua piesă, „Dragoste, tu ce-ai făcut cu mine”, o piesă mai lăutărească, acompaniată la cobză de Sergiu Diaconu, la violă de Vasile Lupașcu și unul dintre cei mai mare contrabasiști, Ion Croitoru. Piesele vor putea fi audiate foarte curând la radio, la TV. Anatol Mârzencu nu prea cântă în duet cu nimeni, dar cu mine a fost de acord și sunt foarte mulțumită”, ne spune artista, care plănuiește și un concert frumos pentru data de 28 februarie 2016, cu ocazia zilei sale de naștere.
„La anul împlinesc o vârstă frumoasă și cred că voi face un duet cu Fuego”, ne dezvăluie artista. Pe lângă muzică, Maria Stoianov lucrează și la un proiect pentru oamenii din cultură.
„Vreau să deschid o casă de bătrâni pentru oamenii din cultură. Acum perfectez actele”, a precizat artista. Interpreta ne spune că, dacă unii consideră că au dușmani, dumneaei are prieteni. „Până la șapte ani vedem lucrurile într-un anumit mod, dar după șapte ani ne macină materialismul, societatea în care trăim și poftele. Eu nu am dușmani, eu am oameni invidioși pe mine, dar în rest am numai prieteni”, ne spune interpreta, cu zâmbetul pe buze.
Romanul de dragoste, anulat
Maria Stoianov a editat două cărți de poezie, iar în 2011 a început și un roman de dragoste. „Am încercat să scriu un roman despre dragostea unei femei de la 16 până la 100 de ani. Am scris primele povestiri, dar când am ajuns la lucrurile intime, mi-am dat seama că nu vreau să fiu eu cea care dezvăluie unele lucruri intime care trebuie să fie în inima acelei femei. Mai bine îmi expun gândurile în emisiunile mele radio, în poezie, în cântece. Cu versurile e altceva, dar pentru a scrie un roman, trebuie să ai un mare har. La noi, unii tineri care scriu au mai multă îndrăzneală decât har”, consideră artista.
Maria Stoianov mai zice că nu are o voce frumoasă, dar știe cum să lucreze cu tonalitatea timbrelor vocale. „Eu nu am voce, dar știu cum să fiu convingătoare cu tonalitatea vocii mele. Eu îmi spun gândul cu voce tare”, mai spune interpreta.
Iar cititorilor noștri le-a urat sărbători luminate și liniștite: „Să vă găsiți pacea din suflet, armonia și nu uitați, cea mai mare virtute a noastră, a creștinilor, este iertarea. Iertați și veți fi iertați, iubiți și veți fi iubiți. Împrăștiați binele și nu vă tulburați apa din dumneavoastră, că și așa are cine să o tulbure”.
22.01.2026
14:40
2375
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3432
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2651
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3142
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5576
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31588
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3133
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7105
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6981
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6343
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
06.04.2026
09:42
1
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
73
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
250
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
846
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
820
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
963
Horoscopul zilei 05.04.2026
1096
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
961
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1382
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1058
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1015
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1040
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1172
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1360
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1247
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1153
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1250
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1354
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1644
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1070
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1195
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1308
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1404
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
1049
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1299
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
Horoscopul zilei 06.04.2026
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














