Mărfuri de MILIOANE de lei, aduse ILEGAL peste Nistru de la piața „KM 7” din Odesa: Trei persoane riscă închisoare de până la zece ani
2536
Descinderi la mai multe puncte comerciale din zona de nord a R. Moldova.
Oamenii legii susțin că au anihilat o schemă de contrabandă cu mărfuri aduse ilegal peste Nistru în R. Moldova de la piața „KM 7” din Odesa și a reținut trei persoane.
Potrivit procurorilor, care au monitorizat gruparea începând cu luna august curent, mărfurile erau trecute cu barca peste Nistru.

Patru membri ai grupării au fost reținuți în flagrant delict sâmbătă noaptea, în momentul când depozitau loturi de mărfuri într-un garaj din orașul Rezina. Inițial, aceștia au refuzat să se conformeze cerințelor legale și s-au baricadat în încăpere, fiind necesară forțarea ușii de acces.
După pătrunderea grupei de intervenție în depozitul improvizat, au fost depistate mai multe loturi de articole vestimentare și de încălțăminte în asortiment, fără acte de proveniență.

Valoarea mărfurilora depistate în cadrul celor 58 de percheziții este estimată la peste 1,5 milioane de lei.
Oamenii legii cercetează atât persoanele care organizau introducerea clandestină a bunurilor în republică, cât și comercianții care le vindeau.
Trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă de la 3 la 10 ani de închisoare.
06.04.2026
21:10
447
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
17:43
448
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
426
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
16:02
548
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
484
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
525
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
09:42
647
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
05.04.2026
19:05
1089
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
04.04.2026
21:12
1117
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
15:21
1179
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1176
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
03.04.2026
20:41
1345
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
06.04.2026
22:43
253
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
407
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
456
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
368
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
434
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
413
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
458
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
656
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
539
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
475
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
512
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
576
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
645
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
640
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
642
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1084
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1006
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1113
Horoscopul zilei 05.04.2026
1251
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1112
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1542
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1214
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1176
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1167
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1292
Horoscopul zilei 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














