Maia Sandu și comisara europeană Hadja Lahbib au discutat despre reziliența Moldovei și aderarea la UE
1425
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu comisara europeană pentru egalitate, pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, aflată într-o vizită la Chișinău. Șefa statului a subliniat că pregătirea Republicii Moldova pentru a face față provocărilor și situațiilor de criză contribuie direct și la consolidarea securității Uniunii Europene.
În cadrul discuției, Maia Sandu a menționat că Moldova își consolidează reziliența în fața mai multor tipuri de crize. În ultimul an, țara noastră și-a creat un sistem național de gestionare a crizelor, care urmează să fie dezvoltat în continuare. Astfel, populația va putea fi avertizată rapid, iar instituțiile vor avea posibilitatea să reacționeze mai eficient și coordonat.
Interlocutoarele au discutat și despre cooperarea în cadrul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, la care Moldova participă cu drepturi depline din 2024. Prin intermediul acestui mecanism, țara noastră a beneficiat de sprijin în mai multe situații, inclusiv în timpul crizei energetice și după poluarea râului Nistru, provocată de atacurile rusești asupra Ucrainei. La rândul său, Moldova oferă sprijin partenerilor europeni. În această vară, pompierii moldoveni au participat, pentru a patra oară, la stingerea incendiilor din Grecia.
Un alt subiect abordat a fost sprijinul acordat refugiaților din Ucraina. Președinta a atras atenția că atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice ucrainene ar putea transforma iarna într-o perioadă dificilă. Moldova va continua să ofere sprijin persoanelor afectate și să contribuie la gestionarea consecințelor războiului.
Discuțiile au vizat, de asemenea, nediscriminarea, egalitatea de gen și combaterea violenței domestice. Președinta a reiterat că Moldova își dorește să construiască o societate în care fiecare cetățean să aibă șansa de a-și atinge potențialul. Maia Sandu a precizat că țara noastră este angajată să-și consolideze mecanismele de protecție a femeilor împotriva violenței și a salutat sprijinul european oferit în acest domeniu.
Un subiect aparte l-a constituit parcursul european al Republicii Moldova. Șefa statului a menționat că instituțiile de la Chișinău depun eforturi considerabile pentru alinierea legislației naționale la standardele europene. Ea a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere și pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.
06.11.2026
14:02
06.11.2026
09:26
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
12:57
05.11.2026
10:18
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor




















