Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
1606
Șefa statului, Maia Sandu, îl găzduiește astăzi, la Chișinău, pe Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj, aflat într-o vizită oficială în țara noastră în perioada 18–20 ianuarie. Este prima vizită de acest fel a unui șef de stat albanez din ultimii peste douăzeci de ani. Ea are loc pe fundalul intensificării relațiilor bilaterale, în condițiile în care ambele state sunt candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană.
În cadrul întrevederii, cei doi șefi de stat au reconfirmat angajamentul ferm față de parcursul european. „Trăim într-un context geopolitic tot mai complicat, marcat de incertitudine și de riscuri care ne afectează pe toți. Pentru state mici ca ale noastre, apartenența la Uniunea Europeană nu este doar un proiect de dezvoltare, ci și o formă de protecție”, a accentuat Președinta Maia Sandu.
Cei doi lideri au subliniat totodată importanța sprijinului reciproc în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Ei au evidențiat faptul că această cooperare consolidează poziția statelor candidate și le ajută să facă față mai bine provocărilor regionale.
„Suntem determinați să avansăm rapid și ne dorim să învățăm unii de la alții – în domenii precum statul de drept, buna guvernare, digitalizarea și modernizarea administrației publice. Fiecare țară avansează pe baza propriilor merite și reforme, dar solidaritatea dintre statele candidate ne face mai puternici”, a punctat șefa statului.
Securitatea regională, alături de situația geopolitică tot mai complicată, a constituit un alt subiect important al discuțiilor. În acest context, cei doi președinți au accentuat importanța unității europene în fața multiplelor provocări cu care se confruntă continentul.
De asemenea, cei doi lideri au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale. „Există potențial de cooperare în agricultură, educație, cultură și turism. Este și spațiu de a crește schimburile comerciale. Ne dorim legături mai strânse între companiile private, între instituții și între cetățeni”, a notat sefa statului, subliniind necesitatea consolidării contactelor la toate nivelurile.
07.03.2026
20:21
130
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
335
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
495
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
581
Horoscopul zilei 07.03.2026
664
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
817
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
849
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
612
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
641
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
664
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
07.03.2026
20:21
99
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
331
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
491
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
580
Horoscopul zilei 07.03.2026
659
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
815
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
847
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
610
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
640
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
662
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
837
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
680
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
671
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
681
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
719
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
641
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
739
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
658
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
683
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
700
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1220
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
713
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1024
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
645
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
786
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40






Inapoi














