Stiri

Maia Sandu despre accidentul lui Dodon: „Trebuie să respectăm regulile de circulație, limita de viteză, în special cei care cred că au obținut funcția de la Dumnezeu”

Politică 11.09.2018 11:43 Vizualizări3676
Maia Sandu despre accidentul lui Dodon: „Trebuie să respectăm regulile de circulație, limita de viteză, în special cei care cred că au obținut funcția de la Dumnezeu”

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, regretă faptul că în accidentul de duminică în care a fost implicat și automobilul de serviciu al președintelui Igor Dodon au avut de suferit oameni, dar spune că regulile de circulație trebuie respectate de toți participanții la trafic, inclusiv de cei care cred că „au obținut funcția de la Dumnezeu”, cu aluzie la o declarație anterioară a șefului statului.

„Regret că au avut de suferit oameni din cauza accestui accident. Concluzia e aceeași ca pentru majortitatea altor accidente - trebuie să respectăm regulile de circulație, limita de viteză. În special cei care cred că au obținut funcția de la Dumnezeu trebuie să facă acest lucru și să nu pună în pericol viața oamenilor”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, Maia Sandu.

Președinta PAS ironizează și versiunea lansată de socialiștii Vlad Bătrâncea și Ion Ceban, potrivit căreia accidentul ar fi fost un „atentat” la viața lui Igor Dodon, numind-o „invenție”.

„Socialiștii au tăiat, timp de doi ani, frunze la câini și acum caută un subiect de campanie (electorală - n.r.) și cred ei că l-au găsit”, a comentat Maia Sandu.

Menționăm că, în accidentul din după-amiaza zilei de duminică, au fost implicate două mașini din coloana șefului statului și o dubiță de la întreprinderea „Avicola Floreni”. Într-unul dintre automobilele de serviciu răsturnate era Igor Dodon, mama și fiul acestuia, care mergeau la Sadova, Călărași.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 511 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 962 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri