Maia Sandu, aspru CRITICATĂ la postul TV care-l sprijină pe Năstase. Liderei PAS i s-a amintit că a fost la guvernare alături de PD
1490
Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care zilele acestea e la Bruxelles alături de Andrei Năstase, a fost criticată dur la postul de televiziune Jurnal TV, în cadrul emisiunii „Ora expertizei”. Un invitat a amintit că Maia Sandu a fost la guvernarea alături de Partidul Democrat, chiar atunci când s-a furat miliardul din sistemul bancar și s-a concesionat aeroportul.
Potrivit fondatorului mișcării „Voievod”, Nicolae Pascaru, o bună parte dintre organizatorii protestului din 1 iunie au făcut parte din sistemul politic pe care-l condamnă acum. „Cei care au participat la crearea acestui sistem, Maia Sandu, a fost ministru, Andrei Popov - membru activ al Partidului Democrat, Oazu Nantoi - la fel exponent al PD. Acest monstru ei l-au hrănit, pentru că au fost într-o guvernare. Mâine-poimâine ei iarăși se vor așeza la o masă rotundă și se vor înțelege. Nu avem politicieni noi și aceasta este o mare problemă”, a spus Pascaru.
La rândul său, fostul deputat comunist, Alexandr Petkov, a declat că multe dintre revendicările protestatarilor ar fi fost sterile.
Directorul de programe al Centrului de politici și reforme, Ștefan Gligor, crede că protestele organizate de PDA, PAS și PLDM au fost moderate. „Protestele de până acum au fost moderate. Nouă ne-a fost luat dreptul la vot. În țara asta nu mai contează ce opțiuni politice ai”, a adăugat acesta la emisiunea de la Jurnal TV.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane


















