MAIA anunță măsuri pentru a ajuta agricultorii să depășească dificultățile provocate de secetă și prăbușirea prețurilor la inputuri: Condițiile de creditare - reclasificate, impozitul funciar - achitat mai târziu, precum și noi piețe de desfacere
800
Autoritățile sunt preocupate de găsirea soluțiilor pentru reducerea impactului consecințelor crizelor existente asupra producătorilor agricoli, inclusiv seceta sau prăbușirea prețurilor la inputuri, dă asigurări ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bolea.
Astfel, în urma mai multor ședințe cu reprezentanții instituțiilor de profil privind reclasificarea condițiilor de creditare în agricultură și în comun cu Unitățile de implementare a proiectelor IFAD și Livada Moldovei, a fost luată decizia de a micșora pentru o perioadă de șase luni cu 8,5 puncte procentuale ratele de recreditare anuale flotante, pentru lei moldovenești. Această măsură se aplică începând cu 25 august 2022.
Totodată, ministerul de resort va modifica și programul de subvenționare prin noul regulament, unde va fi inclusă dublarea sumei la ramburasarea dobânzii. Aceaste măsuri sunt pentru reducerea impactului extrem de negativ, precum și lipsa mijloacelor financiare din cauza vânzărilor neesențiale, a declarat Vasile Bolea marți, într-un briefing de presă.
O altă măsură întreprinsă ține de derogarea de la Codul fiscal pentru plata impozitului funciar pentru producătorii agricoli care au avut de suferit ca urmare a secetei severe din anul 2022. Astfel, se stabilește termenul achitării impozitului în cazul bunurilor imobiliare ale persoanelor juridice și celor fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, existente și/sau dobândite până la data de 25 noiembrie, inclusiv a anului fiscal în curs. Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie a anului curent.
Derogările prevăzute se fac doar pentru bunurile imobiliare care fac obiectul investiției în sectorul agroindustrial, în baza actelor de constatare a secetei, întocmite de către comisiile locale în modul stabilit de lege.
Ministrul a mai comunicat că, în prezent, împreună cu Comisia parlamentară de profil lucrează la proiectul de lege care va permite achitarea impozitelor și taxelor din contul TVA acumulate pe parcursul anului de către agenții economici.
Un alt proiect important, care vine să susțină procesatorii, prevede rambursarea accizelor la păcura folosită în procesul de prelucrare a fructelor, legumelor și producerea zahărului.
Încă un domeniu important susținut de minister ține de identificarea piețelor noi pentru comercializarea producției agricole, în special, a merelor. În acest context, la începutul lunii octombrie curent, miniștrii Vladimir Bolea și Nicu Popescu se vor deplasa la Cairo, unde vor discuta despre semnarea unui Acord de Liber Schimb cu Egiptul.
O altă oportunitate, susține ministrul, este participarea la expoziția „Indagra” de la București: „O asemenea promovare, va spori procesul de stabilire a relațiilor economice cu România. În acest sens avem susținerea Guvernului României. La această expoziție vom avea un pavilion pentru a promova agenții economici. Potențialii cumpărători vor putea face cunoștință cu produsele autohtone, ca ulterior să fie semnate contracte și stabilite relații comerciale convenabile pentru ambele părți”.
07.04.2026
17:40
0
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
97
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
195
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
189
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
191
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
333
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
375
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
335
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
355
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
448
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
16:41
0
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
88
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
86
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
301
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
340
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
308
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
326
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
419
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
356
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
348
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
422
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
442
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
498
Horoscopul zilei 07.04.2026
578
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
600
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
808
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
822
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
655
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
698
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
682
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
700
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
937
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
758
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
694
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
707
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














