Stiri

VIDEO // Maia Sandu, la ceremonia cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la adoptarea Constituției: „Curtea Constituțională a călcat în picioare valorile supreme”

Politică 29.07.2019 16:23 Vizualizări2190
VIDEO // Maia Sandu, la ceremonia cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la adoptarea Constituției: „Curtea Constituțională a călcat în picioare valorile supreme”

Conducerea R. Moldova a fost prezentă in corpore la ceremonia organizată astăzi la Palatul Republicii cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la adoptarea Constituției.

Premierul Maia Sandu a declarat în discursul său că valorile supreme stipulate în Constituție au ajuns să nu fie repectate astăzi în R. Moldova.

„Ce am văzut în Republica Moldova a fost umilirea unui popor întreg, persecutarea oamenilor incomozi regimului, hărţuirea funcţionarilor care refuzau să îndeplinească ordine ilegale, asuprirea oamenilor cinstiţi care îndrăzneau să se opună nedreptății și protejarea hoților ce slujeau guvernarea, intoxicarea societății cu minciuni, construirea unui regim oligarhic autoritar și subordonarea instituțiilor statului unor grupuri de interese. Ei au încercat să transforme Constituţia într-un document fără importanţă. Ei au încercat să calce în picioare demnitatea, dreptatea, statul de drept, democraţia”, a declarat Maia Sandu.

Premierul a remarcat faptul că nici Curtea Constituțională nu a putut apăra Constituția.

„Protejarea valorilor supreme în țara noastră depinde de fiecare dintre noi. Însă paznicul cel mai important care trebuie să garanteze supremaţia Constituţiei este Curtea Constituțională. Curtea Constituțională, o instituție care trebuia să aplice Constituția și să o interpreteze în beneficiul oamenilor care trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova, și-a folosit puterea extraordinară ca să mențină la guvernare un grup de oameni care au furat țara de miliarde și miliarde. Din fericire, nu le-a reușit. Comisia de la Veneția a spus clar și răspicat că acele decizii nu se bazau pe Constituție, nu aveau nimic în comun cu Legea Supremă și că acea componenţă a Curţii a emis deciziile respective doar ca să favorizeze şi să menţină la putere un grup de oligarhi. Curtea Constituțională a călcat în picioare valorile supreme. Și când Curtea Constituțională a eșuat să protejeze Constituția, poporul a făcut-o”.



La finalul discursului său, Maia Sandu s-a adresat viitorilor judecători ai Curții Constituționale: „Fiți adevărați apărători ai valorilor supreme, ai Constituției. Dacă veți eșua, noi, oamenii acestei țări, vom ieși pentru a ne apăra demnitatea, dreptatea, libera dezvoltare a personalității umane, statul de drept, democrația, adică Constituția”.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, s-a arătat, la rândul său, sigură că, după ani grei în care normele constituționale erau substituite cu interese de clan, procesul de democratizare „va triumfa” și statul nostru se va alinia la standardele internaționale privind garantarea drepturilor si libertăților fundamentale, iar în viitorul apropiat va fi instituită o Curte Constituțională „care va sta la straja actului suprem și va readuce jurisdicția constituțională la normalitate”.

La ceremonia de aniversare a 25 de ani de la adoptarea Constituției au participat deputați în primul Parlament, deputați din legislatura X-a, foști șefi de stat, judecători ai Curții Constituționale și demnitari din Guvern. La 29 iulie 1994, Constituția Republicii Moldova era adoptată cu votul a 83 de deputați.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.09.2026 09.09.2026 13:08 413 Horoscopul zilei 09.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.24 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri