Luxul de a face artă
2742
Sacrificii // Pe lângă costurile înalte ale materialelor, unele genuri de artă, cum este gravura, au efecte nefaste asupra sănătăţii
Expoziţia-concurs „Noi, tineretul creator”, ajunsă la cea de-a XIII-a ediţie, şi-a desemnat laureaţii. Mai multor tineri artişti plastici li s-au acordat premii pentru măiestria şi originalitatea de care au dat dovadă în lucrările cu care au participat la expoziţie, fie acestea picturi, gravuri, acril pe pânză, grafică, tapiserii, colaje, lucrări realizate în tehnici mixte sau în stilul „art string”.
Premiată pentru o tehnică toxică
Tinerei Olga Ilieş, lector la Facultatea Arte Decorative Aplicate din cadrul Academiei, i-a revenit Premiul Mare pentru gravurile „Mistificator stânga”, „Mistificator dreapta”. Olga face parte din acei artişti cărora li se pare lipsit de sens să vorbească despre propriile lucrări, lăsând aceasta la discreţia criticilor de artă şi a simplilor admiratori. „Pe de o parte, este lucrul criticilor să se exprime pe marginea acestei gravuri, pe de altă parte, mi se pare corect să las la îndemâna privitorului această apreciere. Fiecare înţelege lucrarea pe care o vizualizează în măsura în care îi permite erudiţia. De aceea nu vreau să iau din imaginaţia spectatorului.”
Talentul şi succesul său au devenit subiect de bancuri pentru unii colegi: „Dacă participă Olga Ilieş la concurs, nouă ne rămân premiile mai mici”. Tânăra are însă o altă explicaţie pentru premiile pe care le obţine: „Poate e din cauză că fac gravură, iar gravura pe parcursul ultimilor ani este tot mai mult şi mai mult susţinută pentru că este o tehnică toxică şi nu se încumetă prea mulţi să lucreze cu ea. Nu numai tehnica aquaforte, cea în care lucrez eu, dar în genere, toate tehnicile ce ţin de gravură sunt toxice”.
Despre gravură, în costuri şi sacrificii
„Noi, tinerii, suntem energici la început de activitate artistică şi nu ne dăm seama de consecinţele nefaste ale gravurii asupra sănătăţii”, a mai adăugat Olga Ilieş. Pe lângă aceasta, costurile înalte ale materialelor fac ca arta gravurii să fie un lux. Indiferent însă de acestea, de dragul artei şi a filosofiei de viaţă pe care o are, tânăra continuă să se dăruiască cu abnegaţie acestei meserii.
Din spusele absolvenţilor Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, în R. Moldova nu sunt condiţii pentru a desfăşura acest gen de artă. În acest sens se alocă foarte puţini bani, iar materialele sunt foarte costisitoare şi de negăsit în ţara noastră. De aceea, tinerii pasionaţi de arta gravurii o practică şi îşi aprofundează pe cont propriu cunoştinţele în acest domeniu. Culorile pe care le utilizează în lucrările lor sunt culori franceze, iar în lipsa unei pieţe concurenţiale, artiştii sunt nevoiţi să se conformeze preţului stabilit de către singurul magazin importator şi distribuitor al acestor materiale în Chişinău. Plăcile de metal, indispensabile oricărei tehnici a gravurii, sunt şi ele la preţuri foarte mari. Ca să dau nişte indici, o placă de cupru de dimensiunea 80 cm pe 70 cm ajunge să coste până la 2 500 de lei.
Moartea ca temă predilectă pentru pictură
Anastasia Trifan, studentă în anul III la Facultatea Arte Plastice, participă de mai mulţi ani la acest concurs, dar abia la această ediţie a intrat în atenţia juriului, fiind premiată cu o diplomă de gradul II, pentru lucrarea „Despărţire”. „Privind lucrurile în complexitatea lor, nu e un succes atât de mare, dar pentru mine este un pas important înainte”, a ţinut să remarce Anastasia. Dacă facem abstracţie de schiţele ajutătoare desenate înainte de a începe lucrul în culori, doar trei zile i-au fost suficiente pentru a picta această pânză care reprezintă o procesiune de înmormântare. „Dacă ştii ce vrei să desenezi şi ai deja concepută ideea, poţi să realizezi o lucrare într-un timp foarte scurt”, ne convinge tânăra plasticiană.
Anastasia este interesată în picturile sale de fenomenul dispariţiei şi de felul în care lumea se raportează la moarte, de atitudinea oamenilor faţă de această transformare. Din observaţiile ei, lumea nu se teme să vorbească, chiar să facă glume despre moarte, dar când pierde pe cineva apropiat este şocată şi îi dispare facultatea de a mai judeca filosofic. E o temă delicată, dar, datorită faptului că o abordăm, înţelegem că trebuie „să trăim viaţa mai intens şi să ne gândim măcar din când în când la lucrurile cu adevărat importante”.
Alexandru Sochircă, tânărul care s-a învrednicit de premiul I, practică un gen de artă mai puţin dezvoltat în R. Moldova, „art string”. Lucrarea sa, „Corespondenţă”, a fost executată în patru luni, doar cu ajutorul aţei şi a şapte mii de ace pentru design vestimentar.
17.01.2019
20:00
2461
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
16.01.2019
12:39
4694
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
12.09.2018
18:40
3292
GENIAL! // Un artist rus duce desenul pe mașini murdare la rang de artă!
06.08.2018
20:03
2368
VIDEO // Ce trebuie să ştii despre „In My Feelings”, noua provocare de pe net. Tot mai mulţi TINERI îşi riscă viaţa
01.08.2018
08:02
2415
800 de job-uri pentru tineri ABSOLVENȚI
20.07.2018
18:04
2441
VIDEO // Acești tineri MINUNAȚI sunt… FRAȚI
30.05.2018
19:01
2656
RUȘINOS // Englezii au făcut-o lată din nou! Au consumat prea mult alcool…
15.05.2018
19:00
2482
Ordinul nr. 5 din 1948 al SIGURANŢEI care a dus la ARESTAREA a peste 10.000 de tineri în NOAPTEA de 14 mai
25.04.2018
20:04
4759
Femeile din viaţa lui Picasso şi modul în care acestea i-au influenţat creaţia. „Pentru mine sunt două tipuri de femei: zeiţele şi preşul pe care îţi ştergi picioarele”
13.04.2018
09:30
2482
Tineri celebri pe Instagram: Au murit după ce avionul PRIVAT s-a prăbușit
07.04.2026
13:23
70
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
169
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
193
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
237
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
226
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
231
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
316
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
351
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
399
Horoscopul zilei 07.04.2026
508
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
554
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
767
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
760
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
607
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
658
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
640
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
665
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
887
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
719
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
656
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
674
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
751
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
918
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
769
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
761
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1187
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














