Maia Sandu face apel la creativitatea UE pentru a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova în lunile următoare
1481
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este încrezătoare că liderii Uniunii Europene vor găsi soluții pentru a iniția negocierile de aderare a țării la Uniunea Europeană. Această convingere vine în contextul în care unii lideri ai statelor membre și-au exprimat reticența față de deschiderea negocierilor pentru Ucraina și Republica Moldova.
Maia Sandu a subliniat că Uniunea Europeană ar trebui să demonstreze creativitate, așa cum a făcut-o în trecut. „Noi am demonstrat că suntem pregătiți și înțelegem că sunt multe de făcut. Dar vrem să vedem aceeași determinare din partea UE. Acest lucru va demonstra creativitatea UE pentru a adopta decizia. Știm că anterior au fost luate decizii într-un mod neconvențional. Da, știm că sunt și reforme interne necesare în UE și este în interesul UE să le realizeze… Eu cred că oficialii UE vor găsi soluții. Noi avem nevoie de aceste soluții în următoarele luni”, a declarat Maia Sandu în cadrul Summitului de Extindere organizat de Euronews.
Potrivit liderului de la Chișinău, în cazul în care Republica Moldova nu devine parte a Uniunii Europene, riscă să cadă sub influența regimurilor autoritare, ceea ce ar putea pune în pericol și statele membre UE. „Noi, dacă nu vom fi ajutați să fim o țară democratică, vom fi folosiți de Rusia împotriva Ucrainei și a celorlalte țări din regiune”, a avertizat Maia Sandu.
Pe tema raportului de evaluare publicat de Comisia Europeană, președintele menționează că multe reforme au fost deja realizate, în timp ce altele sunt în desfășurare, cu referire la evaluarea judecătorilor și procurorilor. La întrebarea ce o face să creadă că în 2 ani autoritățile de la Chișinău vor finaliza integrarea europeană a Republicii Moldova, Maia Sandu a citat realizările obținute rapid.
„Una dintre reușite este Acordul cu Frontex. De exemplu, pentru a avea un astfel de acord unele state aveau nevoie de 1 an, dar noi am reușit într-o lună. Sunt și alte exemple. Foarte mulți cetățeni din Republica Moldova deja au o cetățenie europeană, deci practic noi deja suntem acolo, în UE. După alegerile prezidențiale și parlamentare, avem șanse mari să readucem moldovenii înapoi și să atragem investiții,” a spus Maia Sandu la Summit.
Când a fost întrebată cum vede Republica Moldova în 2030, liderul de la Chișinău a afirmat că vede țara ca membru al UE. „Eu nu vreau să mă gândesc la eșecuri. Vreau să cred că UE va găsi soluții pentru deschiderea tuturor capitolelor de negocieri cu Republica Moldova. În 2030 eu văd Moldova ca parte a Uniunii Europene”, a conchis Maia Sandu.
23.08.2026
11:29
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
















