Stiri

LISTĂ // Independenții și candidații PAS, peste socialiști și Platforma DA: Cine a câștigat alegerile de duminică din cinci localități ale R. Moldova

Actualitate 06.12.2021 09:40 Vizualizări1665
LISTĂ // Independenții și candidații PAS, peste socialiști și Platforma DA: Cine a câștigat alegerile de duminică din cinci localități ale R. Moldova

Cel de-al doilea tur de scrutin de la alegerile locale noi desfășurate dunimică în cinci localități din R. Moldova au fost câștigate de către trei candidați independenți și doi candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Potrivit rezultatelor preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală, independentul Roman Pinteac a câștigat cu 57,02% conducerea Primăriei Opaci din raionul Căușeni, independentul Vitalie Caraja - cu 60,27% conducerea Primăriei Hârtop din raionul Cimișlia, iar independenta Ludmila Magu - cu 51,57% șefia Primăriei Cupcini din raionul Edineț.

CITIȚI și DATE PRELIMINARE // Nouă din cele 15 localități și-au ales duminică primarii din PRIMUL tur, cei mai mulți fiind de la PAS: Cine va lupta în turul doi pentru a câștiga alte șase funcții de primar

Totodată, candidații PAS Aurelia Temciuc și Larisa Tomșa au devenit primari la Bălceana, raionul Hâncești, cu 57,3% și, respectiv, la Cneazevca, raionul Leova, cu 53,33% din voturile exprimate.

Amintim că nouă din cele 15 localități în care au avut loc alegeri locale noi pe 21 noiembrie și-au ales primarii din primul tur. Totodată, alegerile locale noi de la Bălți au fost amânate, după ce candidata Partidului „Șor”, Marina Tauber, a fost exclusă din cursă la solicitarea CEC, care a constat faptul că aceasta nu a declarat oficial toți banii cheltuiți în campanie și a depășit limita admisă de legislație.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 676 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 27.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri