LISTA cu viitorii miniștri din Cabinetul Sturza. Ce spune PREMIRUL desemnat despre executivul DIVULGAT de presă
3658
Premierul desemnat, Ion Sturza, va prezenta mâine, în cadrul unui eveniment organizat de societatea civilă, Cabinetul de miniștri cu care va merge în Parlament pentru a solicita votul de încredere. Astăzi, mai multe instituții media au prezentat lista nominală a Guvernului Sturza 2.
Potrivit site-ului independent.md, lista viitorului Cabinet de miniștri arată așa:
1. Viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene – Victor Chirilă. Este în prezent directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă. Nu a fost implicat în proiecte politice până acum.
2. Ministru al Economiei – Marin Ciobanu. Este în prezent administratorul Zonei Economice Libere Bălți. În ultimii ani, ZEL Bălți a atras mai mulți investitori importanți, Ciobanu fiind unul dintre principalii artizani ai acestui lucru. Nu a fost implicat în proiecte politice.
3. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor – Oleg Tofilat. Activează și în prezent în cadrul acestui minister, în calitate de secretar de stat. A fost numit în perioada Guvernului Gaburici. Deși a criticat dur, în 2013, concesionarea Aeroportului, în toamna lui 2015 s-a declarat un adept al poziției ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, potrivit căreia anularea contractului de concesionare astăzi nu ar fi posibilă. Nu a fost implicat în proiecte politice.
4. Ministrul Afacerilor Interne – Alexandru Stoianoglu. Fost membru al Partidului Democrat. A fost vicepreședinte al Parlamentului între 2009 și 2010. În perioada 2001-2007, a fost adjunct al Procurorului General al Republicii Moldova.
5. Ministrul Educației – Loretta Handrabura. Membru PLDM. Viceministru în cadrul aceluiași minister în perioada 2009-2015. În prezent ocupă funcția de Ministru al Tineretului și Sportului.
6. Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor – Alexandru Machedon. Directorul și unul dintre fondatorii companiei „StarNet”, una dintre cele mai mari din sectorul IT. S-a remarcat în 2015 ca un susținător al protestelor organizate de Platforma Demnitate și Adevăr. Nu a fost implicat în proiecte politice.
7. Ministrul Tineretului și Sportului – Dumitru Alaiba. Șef al Consiliului Economic al prim-ministrului începând din anul 2013. Este considerat un apropiat al PLDM. Nu a fost implicat în proiecte politice.
8. Viceprim-ministru, Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei – Dona Școla. Director al Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Republica Moldova (MIEPO). De asemenea, este membru al Comitetului de Experți în Administrație Publică al Organizației Națiunilor Unite (CEPA). Nu a fost implicată în proiecte politice.
9. Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare – Alexandru Slusari. Vicepreședinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. Președinte al companiei UniAgroProtect. S-a implicat activ în protestele din 2015 din Piața Marii Adunări Naționale. Anterior a fost vicepreședinte al Partidului Forța Poporului.
10. Ministrul Justiției – Stanislav Pavlovschi. Vicepreședinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. Judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului din partea Republicii Moldova (2001-2008). Anterior a fost procuror, iar în prezent activează ca avocat. S-a implicat activ în protestele din 2015 din Piața Marii Adunări Naționale.
11. Ministrul Sănătății – Ala Nemerenco. Membru PPEM. Director al IMSP Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu”
12. Ministrul Mediului – Andrei Ursache. Activează și în prezent în cadrul ministerului, în calitate de șef de secție. Neafiliat politic.
13. Ministrul Finanțelor - Ion Munteanu. În prezent Director Financiar al companiei Union Fenosa. Neafiliat politic.
14. Ministrul Culturii – Veaceslav Reabcinschi. Director al Centrului pentru Politici Culturale. Membru Expert-Grup.
15. Ministrul Apărării – Viorel Cibotaru. Membru PLDM. A activat în această funcție și în perioada Guvernului Gaburici.
16. Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor – Svetlana Dogotaru. A activat în cadrul acestui minister, în funcția de viceministru, și în perioada Guvernului Tarlev. În prezent, consilier al lui Ion Sturza.
17. Viceprim-ministru pentru Reintegrare – Ion Stăvilă. Ex-ambasador al Republicii Moldova în Ucraina. Neafiliat politic.
Unele surse susțin, însă, că viitorul ministru al Justiției urmează să fie juristul Veaceslav Gribincea.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, premierul desemnat Ion Sturza nu a confirmat, dar nici nu a infirmat autenticitatea listelor prezentate de presă. Acesta a precizat că mâine, 3 ianuarie, va fi făcută publică lista oficială a Cabinetului de miniștri.
Amintim că Ion Sturza va prezenta programul de guvernare, dar și membrii cabinetului de miniștri mâine, în cadrul unui eveniment organizat de societatea civilă. Atât Ion Sturză, cât și miniștrii vor semna declarații de integritate pe proprie răspundere. Acest model de declarație a fost elaborat de către experți din sectorul asociativ.
Luni, 4 ianuarie, Ion Sturza și membrii echipei sale vor merge în parlament, pentru a solicita votul de încredere.
05.09.2024
09:59
15.01.2022
16:50
04.05.2021
11:01
23.04.2021
12:09
25.01.2021
10:15
03.06.2020
17:10
02.06.2020
15:17
18.05.2020
14:24
16.01.2020
13:52
16.12.2019
13:25
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















