LICITAȚII PUBLICE // Un antreprenor din R. Moldova a fondat mai multe firme conduse de rude și prieteni și participa cu toate la concursurile anunțate de primăriile din R. Moldova, pentru a le câștiga cu orice preț: Riscă până la 12 ani de închisoare
2992
Stirilocale
A fondat câteva firme conduse de rude și prieteni și participa cu toate la licitațiile publice anunțate de primăriile din R. Moldova pentru a le câștiga, în înțelegere prealabilă cu primarii.
Dosarul care vizează cinci antreprenori din R. Moldova a fost transmis în judecată, anunță Procuratura Anticorupție, aceștia fiind învinuiți de corupere activă și abuz de serviciu, cu cauzarea daunelor în proporţii considerabile statului.
Potrivit procurorilor, instigatorul, proprietar al mai multor societăți comerciale, gestionate de rudele și prietenii acestuia, îi determina pe ultimii să participe la licitațiile organizate de primăriile din raionul Strășeni pentru lucrări de construire a apeductelor, finanțate de Fondul Ecologic Naţional din cadrul Ministerului Mediului și parțial de administrațiile publice locale.
Astfel, agentul economic asigura numărul necesar de participanți pentru validarea desfășurării licitației și, prin înțelegere prealabilă cu primarii localităților beneficiare, câștiga concursul, deși conform legislației urma să fie desemnată câștigătoare oferta cu cel mai mic preț.
Procurorii exemplifică prin faptul că, după desfășurarea mai multor licitații cu încălcări, anulate de către Agenția de Achiziții Publice, antreprenorul, prin intermediul unei firme gestionate de soția sa, a fost desemnat câștigător și a semnat un contract de antrepriză pentru efectuarea lucrărilor de canalizare într-o comună din Strășeni, la un preț de 17 946 487 de lei, deși oferta cea mai mică plasată de o altă societate comercială constituia 11 317 530 de lei.
Diferența de bani între oferta desemnată câștigătoare și cea mai mică ofertă este de 6 628 956 de lei, cauzând daune în proporții deosebit de mari bugetului de stat.
Acuzatorii anunță că învinuiții au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar dacă instanța îi va găsi vinovați, instigatorul, aflat în arest la domiciliu, riscă de la 6 la 12 ani de închisoare, o amendă de până la 400 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita anumite activități și chiar lichidarea persoanei juridice.
Apropiații săi riscă o amendă de până la 57 500 de lei, închisoare de până la 3 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 2-5 ani. De asemenea, aceștia pot fi impuși la achitarea cheltuielilor de judecată în sumă de 47 064 de lei.
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat au fost aplicate sechestre pe bunuri ale instigatorului în valoare totală de 3 662 895 de lei.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.08.2026
11:55
13.08.2026
11:54
13.08.2026
11:10
13.08.2026
10:53
13.08.2026
10:47
13.08.2026
10:37
13.08.2026
10:23
13.08.2026
10:06
13.08.2026
10:02
13.08.2026
09:33
13.08.2026
09:05
13.08.2026
08:52
13.08.2026
07:43
13.08.2026
06:31
13.08.2026
06:20
13.08.2026
02:21
13.08.2026
01:31
13.08.2026
01:24
13.08.2026
01:16
13.08.2026
00:50
13.08.2026
00:36
13.08.2026
00:28
12.08.2026
23:28
12.08.2026
23:16
12.08.2026
22:07
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Ce au descoperit cercetătorii după ce o rachetă SpaceX s-a prăbușit pe Lună
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl
Lanț de incidente la giganții tehnologici: cum au scăpat modelele de inteligență artificială de sub control în mediile de testare


















