Stiri
Președintele Nicolae Timofti a trimis spre reexaminare Parlamentului R. Moldova Legea care prevede, printre altele, posibilitatea retragerii de către Parlament a mandatelor judecătorilor Curții Constituționale în cazul „pierderii încrederii”.
În scrisoarea de remitere, președintele Nicolae Timofti a subliniat necesitatea respectării preceptului constituțional privind inamovibilitatea magistraților. Totodată, șeful statului a formulat un șir de obiecții în ceea ce privește dreptul Legislativului de revocare din funcție a judecătorilor Curții Constituționale, precum și a temeiurilor în baza cărora poate fi făcut acest lucru.
Nicolae Timofti consideră că, pentru îmbunătățirea activității Curții Constituționale, este foarte importantă stabilirea în legislație a limitelor general acceptabile, clare și exhaustive, ale competenței instanței la exercitarea controlului constituțional, astfel ca hotărârile Curții Constituționale să fie previzibile în sensul competențelor stabilite prin lege.
Precizăm că, în ședința de vineri a Parlamentului, deputații liberal-democrați și comuniști au votat proiectul de lege care prevede faptul că Judecătorii Curţii Constituţionale vor putea fi demişi de Parlament la propunerea a 25 de deputaţi.
Legea care permite retragerea mandatelor judecătorilor CC, remisă Parlamentului spre reexaminare
Important
08.05.2013
19:02
737
737
În scrisoarea de remitere, președintele Nicolae Timofti a subliniat necesitatea respectării preceptului constituțional privind inamovibilitatea magistraților. Totodată, șeful statului a formulat un șir de obiecții în ceea ce privește dreptul Legislativului de revocare din funcție a judecătorilor Curții Constituționale, precum și a temeiurilor în baza cărora poate fi făcut acest lucru.
Nicolae Timofti consideră că, pentru îmbunătățirea activității Curții Constituționale, este foarte importantă stabilirea în legislație a limitelor general acceptabile, clare și exhaustive, ale competenței instanței la exercitarea controlului constituțional, astfel ca hotărârile Curții Constituționale să fie previzibile în sensul competențelor stabilite prin lege.
Precizăm că, în ședința de vineri a Parlamentului, deputații liberal-democrați și comuniști au votat proiectul de lege care prevede faptul că Judecătorii Curţii Constituţionale vor putea fi demişi de Parlament la propunerea a 25 de deputaţi.
Stiri relevante
09.03.2026
11:40
890
Efectul Mojtaba este resimțit și în R. Moldova. Piața petrolului ZGUDUITĂ din temelie. Prețul gazelor a sărit luni dimineață cu 30%. Ce ne poate aștepta în lunile următoare și ce RISCURI se profilează
14.02.2016
11:13
8817
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6574
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end
01.03.2015
21:37
6830
Zeci de persoane, inclusiv un deputat ucrainean, ARESTATE în timpul mitingului de la Moscova!
11.10.2014
11:02
7952
Prima grădină orășenească din Moldova. Ce nu ştiai despre Grădina Publică din centrul capitalei
05.10.2014
15:02
9879
DĂRUIRE // Paznicul pictor de la Hansca: În timp ce SUPRAVEGHEAZĂ noaptea instituţia, creează opere
23.09.2014
10:36
6826
Legea Lustrației în Ucraina // Iulia Timoșenko, printre cei AFECTAȚI, scrie presa de la Kiev
21.09.2014
14:02
19150
Iată Castelul de APĂ al Chișinăului
20.09.2014
19:59
6320
Iurie Leancă, ALĂTURI de Victor Ponta: „Vom reuși să scriem ISTORIA”
03.08.2014
11:26
56392
Detalii CURIOASE pe care NU le știai despre Cetatea Soroca
08.07.2014
16:57
5717
Încă o țără a ratificat Acordul de Asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană
15.06.2014
17:22
5359
VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean

Top stiri
07.04.2026
10:35
79
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
07.04.2026
08:44
262
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
304
Horoscopul zilei 07.04.2026
07.04.2026
03:41
425
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
508
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
717
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
701
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
563
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
611
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
590
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
623
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
830
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
675
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
604
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
633
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
709
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
858
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
741
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
735
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1169
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
1079
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1180
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1306
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1178
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1623
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima

Actualitate
Parteneri
Monden
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi