Legătura ȘOCANTĂ dintre Hitler și NATO // Cum a fost „albit” șeful de stat major al armatei naziste

sursa: evz.ro

Pentru marele public, numele generalului Adolf Heusinger nu spune mai nimic. Însă acest om a fost în primul rând Șeful de Stat Major al Armatei Germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot el avea să fie și veriga dintre Adolf Hitler și crearea NATO. Ca prin minune, generalul Heusinger a scăpat de toate acuzațiile de crime de război, ba mai mult decât atât, tot el a condus Pactul Nord-Atlantic timp de trei ani. Deși destinul său pare incredibil, povestea sa este cât se poate de adevărată. Și foarte surprinzătoare, pe alocuri.

O carieră cu mult cântec

Generalul Adolf Heusinger a văzut lumina zilei în data de 4 august 1897 și avea să ducă o viață fără griji și plină de succes, indiferent de faptele sale reprobabile, până în data de 30 noiembrie 1982, când a murit de moarte mai mult decât bună, cum s-ar putea spune în cazul lui.

Acest personaj important în istoria recentă a omenirii a avut un parcurs unic în lume. Căci deși a fost Șef de Stat Major al Armatei Germane numit chiar de Hitler, după încheierea ostilităților, tot el figurează între anii 1957-1961 pe poziția de inspector general al Bundeswehr-ului, adică al Forțelor Armate ale Germaniei Federale. Nu doar atât, dar între anii 1954-1961, cel mai norocos general al lumii a fost Președintele Comitetului Militar al NATO, pe scurt a fost șeful acestei mari organizații.

Heusinger s-a născut în Holzminden pe vremea când această localitate aparținea Ducatului de Brunswick din cadrul Imperiului German. Avea să intre în rândurile Armatei Imperiale Germane în data de 17 iunie 1915, fiind detașat Regimentului de Infanterie nr. 7 din Turingia.

În timpul Primului Război Mondial s-a făcut remarcat în bătălii, fiind recompensat cu decorații precum Crucea de Fier, clasa 1 și 2, Crucea de Merit a Ducatului de Brunswick, Medalia de Argint Reuss cu Spade etc. În timpul Republicii de pe Weimar, Heusinger a fost detașat militar în Berlin între anii 1931-1934.

Doi ani mai târziu este promovat la rangul de maior. Însă odată cu ascensiunea la putere a naziștilor, restricțiile Tratatului de la Versailles sunt încălcate iar Statul Major avea să fie și el restabilit. În august 1937, Heusinger este promovat în gradul de ofițer în cadrul Operationsabteilung (Statul Major), de unde ajunge doi ani mai târziu, locotenent colonel.

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Heusinger este detașat în cadrul operațiunilor militare din Polonia, Danemarca, Norvegia, Franța și Țările de Jos. Ajunge colonel în ziua de 1 august 1940, fiind totodată numit conducător al Operationsabteilung, ceea ce îl transformă automat în numărul trei ca importanță din întreaga Armată Germană, după Șeful Marelui Stat Major, Generalul Franz Halder și celebrul General von Paulus.

După invadarea Uniunii Sovietice din iunie 1941, Operationsabteilung-ul ajunsese principalul responsabil pentru operațiunile de luptă de pe Frontul de Est. Heusinger rămâne șef al acestui for superior de conducere, fiind promovat la rangul de General-Maior în ziua de 1 ianuarie 1942, iar un an mai târziu este numit tot de Hitler General-Locotenent.

În anul 1944, Generalul Zeitzler avea să se îmbolnăvească, așa că Heusinger a fost numit temporar Șef de Stat Major al Armatei. Din această poziție s-a întâlnit cu Hitler în faimosul „Bârlog al Lupului” deținut de acesta, unde în ziua de 22 iunie 1944, se afla în imediata apropiere a Fuhrerului, când avea să explodeze bomba plantată de Colonelul Claus von Stauffbert care intenționa să-l ucidă pe Hitler cu ocazia unui atentat.

În valul de paranoia și isterie care a urmat atentatului ratat, Heusinger a fost și el spitalizat din cauza rănilor suferite în explozie, dar apoi a fost arestat și interogat de Gestapo care voia astfel să afle dacă avea vreo legătură cu complotul și atentatul. Deși existau unele dovezi despre legăturile lui Heusinger cu unii dintre complotiști, acelea erau insuficiente pentru a-l învinui de vreun amestec, așa că Gestapo l-a eliberat în octombrie 1944.

Generalul și cele 6.700 de victime din Ucraina

Căzuse însă în dizgrația lui Hitler până în ziua de 25 martie 1945 când a fost numit șef al departamentului de topografie al Wermacht-ului, de unde în luna mai a aceluiași an avea să fie arestat și luat prizonier de către Aliați. Din postura de prizonier de război între anii 1945-1947, Heusinger a depus mărturie în faimosul Proces de la Nuremberg, dar a scăpat fără nicio condamnare.

Numai că pe baza documentelor făcute publice în anul 2014 de către Bundesnachrichtendienst sau Serviciile Secrete Germane, Heusinger a avut un destin deosebit de interesant, chiar de criminal de război. Căci a făcut parte din Schnez-Truppe, o armată secretă formată în anii '50 din veterani din Wermacht și din trupele Waffen-SS.

Conform știrilor din mass-media de atunci, viitorul șef al NATO, fusese vânat fără succes de sovietici care-l învinuiau de organizarea cumplitului Masacru de la Koriukivka, în care 6.700 de locuitori ai orașului ucrainean Koriukivka au fost uciși între zilele de 1-2 martie 1943 de către trupe SS. Atrocitățile nu au luat sfârșit căci la doar câteva zile de la masacru, mai precis pe 9 martie, trupele SS s-au reîntors în localitate unde i-au ars de vii pe bătrânii care se întorseseră acolo după masacre și care se credeau în siguranță...

Însă cariera post-război a lui Heusinger, alături de cele ale altor generali din Wermacht, precum Hans Spiedel, Joseph Kammhuber sau Friederich Foertsch reflectă nimic altceva decât aspirațiile de reînarmare a noii Germanii Federale de atunci, sub auspiciile mult-lăudatului Konrad Adenauer.

Deși acesta din urmă era inițial ostil militarismului de sorginte prusacă și costurilor politice și financiare ale creării unei noi armate germane. În primul rând, o armată independentă era semnul sigur că Republica Federală Germană și-a recâștigat suveranitatea, în al doilea rând, Adenauer vedea Germania Federală drept parte integrată a Europei de Vest.

O armată germană urma, deci, să fie un participant activ la organizația care apăra Europa Occidentală. O forță militară a germanilor capitaliști semnifica o prezență puternică a acestora și în cadrul Europei Centrale, precum și semnul că NATO nu ar fi abandonat toată Germania URSS-ului. Pentru Heusinger însă, destinul iarăși zâmbea larg.

Albirea generalilor și cocoțarea lui Heusinger în fruntea NATO

Spectrul Războiului Rece le făcea deja pe marile puteri occidentale să accepte reînarmarea Germaniei Federale. Pentru foștii ofițeri de rang înalt din Wermacht, refacerea armatei le oferea șansa mult dorită de a se reabilita în noua ordine mondială și regională de după război.

Așa că, încă din vara lui 1945, o parte a generalilor germani începuseră să se auto-portretizeze drept victime inocente ale regimului criminal hitlerist. Tot ei încercau să impună ideea că Wermacht-ul dusese de fapt un război cât se putea de onorabil. Iată cum Heusinger s-a văzut propulsat în simbol emblematic al tuturor generalilor veterani. Într-un raport oficial al Inspectorului General Ulrich Ulrich de Maiziere acesta nota că Heusinger era:

„un om ale cărui analize se bazează pe rațiunea analitică, iar sfaturile sale militare sunt marcate de o obiectivitate sobră și de un limbaj la fel de sobru, care evită orice fel de exagerare”. Germanii îl doreau, deci în rol de comandant al noii lor armate, iar americanii speriați de pătrunderea tot mai hotărâtă a Moscovei în inima Europei, l-au susținut și ei imediat, concomitent cu măsura de înarmare a Germaniei Federale.

Iată cum în anul 1950, Heusinger a devenit și consilierul pe probleme militare al lui Konrad Adenauer, nimeni altul decât primul Cancelar al Germaniei Federale. Odată cu înființarea în anul 1955 a Armatei Germaniei Federale, Heusinger s-a reîntors la serviciul militar, de data aceasta în funcția de General-Locotenent, pentru ca în martie 1957 să îl înlocuiască pe generalul Hans Spiedel în funcția de comandant suprem al forțelor armate.

În aprilie 1961, prin împrejurări politice, dar mai ales geopolitice rămase neclare și în zilele noastre, fostul general al lui Hitler avea să devină șef al NATO, funcție pe care a ocupat-o până în 1964, când s-a retras definitiv din cariera militară. Nu a scăpat însă de acuzele din partea Germaniei Democrate și ale Moscovei. Căci după numirea sa de către Washington, întreaga presă din țările socialiste plus URSS l-au înfierat direct ca pe un exemplu al nazismului în Occident.

Presa sovietică a produs chiar și un film documentar intitulat „20 ale lui iulie și Generalul Heusinger”, material despre implicarea acestui personaj istoric în reprimarea celor care au organizat Complotul din 20 Iulie. În anul 1960, ambasadorul sovietic de atunci la ONU, a cerut ca guvernul SUA să-l aresteze imediat pe Heusinger pentru crime de război în baza Deciziei comune a celor Patru Puteri din data de 8 august 1945, pe baza căreia orice oficial bănuit a fi criminal de război trebuia imediat arestat și anchetat.

Însă atât SUA cât și Germania Federală au declarat că cererea sovieticilor ar fi fost nimic altceva decât o încercare a acestora de a submina alianța statelor occidentale. Iar Departamentul de Stat al SUA, a susținut sus și tare că „este vorba de un exemplu clar de propagandă fără scrupule și ridicolă”. Iată însă că abia raportul Serviciilor Secrete Germane din anul 2014 avea să facă lumină în cazul controversatului Adolf Heusinger.

Sursa: evz.ro