Stiri

„La Symphonie Moldave” cu Leancă, Voronin și… fără Plahotniuc

Editorial 24.06.2013 09:05 Vizualizări

1304

„La Symphonie Moldave” cu Leancă, Voronin și… fără Plahotniuc

Antidot

Franceza din titlu e pur întâmplătoare. O fi nostalgiile pariziene, o fi muzicalitatea limbii care mi se asociază cu „vârsta inocenței” sau, poate, simplul fapt că moldovenii nu s-au prea manifestat la scris simfonii. Căci, chiar dacă vreo doi-trei compozitori autohtoni și-au trecut la activ astfel de creații, ele nu ne caracterizează în plan de moștenire culturală. Dar nu am de gând să meditez despre muzică și teoria notelor de pe portativ, și „simfonia” aici e mai mult decât convențională…

Spuneam vinerea trecută, într-o postare pe Facebook, că am auzit o poveste „made in Moldova” adorabilă și că abia aștept s-o împărtășesc într-un articol. Ce-i drept, odată ajunsă la momentul „împărtășirii”, m-am pomenit că trebuie să-i dau dreptate colegei Irina Frasuneac de la Serviciul de presă al Guvernului. Pentru că e tare greu să transpui în cuvinte o poveste muzicală, mai ales atunci când memoria a șters cu desăvârșire tot ce ai învățat în doi ani la Școala de muzică din Orhei, singurele noțiuni „specializate” pe care le mai ții minte fiind „andante” și „allegro”. Și totuși.

„Intră Voronin!!!”, anunță cu voce gravă profesoara de muzică și, cu o față și încrâncenare la fel de grave, fetița de zece ani lovește apăsat clapele din stânga claviaturii. Tensiunea durează un minut-două-trei până în clipa când… „Acum vine domnul Leancă”, schimbă tonalitatea aceeași profesoară și fața copilului se luminează-înduioșează, iar notele devin mai ușoare și încep să zboare. Lecția de muzică într-un obișnuit apartament din Chișinău, în care Puterea și Opoziția sunt nevoite să „intre” de zeci de ori, pentru ca partitura să fie însușită impecabil. Cel care nu intră niciodată însă e Vlad Plahotniuc - pentru că mica noastră eroină știe deja ce înseamnă „controversat”, dar, mai ales, pentru că nu-i place cum mimează zâmbetul. Motiv din care nu-l acceptă nici măcar pe post de pauză muzicală…

Nu vi se pare adorabil?!. Un regizor bun ar transforma această situație particulară în fenomen ce caracterizează o stare de spirit a unei țări și generații, și ar ajunge la Cannes… Așa cum în Moldova cinematografia este la pământ, însă, filmul va mai trebui să aștepte. Nu vom vedea pe ecran nici îngrijorarea mamei care se întreba dacă nu cumva asemenea „analogii” muzicale i-ar putea afecta psihicul copilului…

Deoarece nu sunt expertă în psihologie, i-am răspuns de o manieră mai mult decât diletantă că, probabil, aceasta e viața în care trăim și personajele care ne marchează. Spre seară, am întrebat-o totuși pe o prietenă pianistă dacă aplică aceleași practici față de elevii ei. Fiind stabilită de mai mulți ani într-o țară occidentală cu vechi tradiții democratice, prietena-pianistă mi-a spus râzând că, deși conaționalii ei sunt un popor activ din punct de vedere civic și politic, la nivel de muzică ei preferă o altă faună. De la elefanți până la fluturi, la o adică, dar nicidecum politicieni.

Eeeeh, mi-ar plăcea și mie să fiu înconjurată doar de fluturi ori, în cel mai rău caz, de elefanți pașnici. Dar noi trăim în Moldova și simfonia noastră e… moldavă.

Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!