La cât timp poți urca la volan după ce ai băut o bere sau un pahar de vin?
6262
Pixabay
Multe persoane consumă câte un pahar de vin sau de bere atunci când se întâlnesc cu rudele sau prietenii, apoi își dau seama că au venit cu mașina și nu pot urca la volan pentru că rămân fără permis. Iată cât trebuie să aștepți până poți conduce din nou.
Un litru de vin băut ajunge să fie eliminat din sânge în aproximativ 7 - 9 ore.
Un pahar de vin, de 250 de ml, este eliminat complet în 3 ore și jumătate.
O cantitate de 500 de ml de alcool de 5%, de exemplu, adică echivalentul unei beri, este eliminată mult mai repede dacă este băută mai lent decât dacă este băută rapid.
Mai exact, o bere băută într-o oră este eliminată în aproximativ 2 ore. Aceeași bere, băută în jumătate de oră, va fi eliminată în 6 ore.
50 de ml de tărie (whiskey, bourbon, coniac etc.), cu o concentrație de 40% alcool, se face în aproximativ două ore.
100 de ml de băutură spirtoasă se elimină în 4 ore și jumătate.
Cât timp poate fi detectat alcoolul în organism?
Timpul în care poate fi detectată prezența alcoolului în organism:
- Alcool în sânge – poate fi depistat timp de 6-12 ore
- Alcoolul în respirație – poate fi depistat până la 24 de ore
- Alcoolul în urină – poate fi depistat între 12 și 48 de ore
- Alcoolul în salivă – poate fi depistat timp de 48 de ore
- Alcoolul în păr – poate fi depistat până la 90 de zile
Factori care influențează eliminarea alcoolului din sânge
Există mai mulți factori care influențează procesul de eliminare a alcoolului din sânge.
Vârsta: Alcoolul este mai greu de eliminat din sânge pe măsură ce înaintezi în vârstă. Ficatul are o capacitate mai mică de a-l procesa, astfel că ritmul în care acesta va fi eliminat este unul mai lent.
Greutatea: Dacă ai o greutate mai mare vei avea o concentrație de alcool mai mică în sânge față de o persoană care are o greutate mai mică, la aceeași cantitate de alcool.
Sexul: Femeile sunt mai puțin rezistente la alcool pentru că ele au mai puține enzime care metabolizează alcoolul față de bărbați. Atunci când beau, își vor reveni mai greu.
Cantitatea de mâncare din stomac: Valoarea maximă a alcoolemiei este atinsă în aproximativ o jumătate de oră în cazul persoanelor care au consumat alcool pe stomacul gol.
Acestea au un metabolism mai rapid. În schimb, dacă mănânci înainte să bei, alcoolemia maximă va fi atinsă la aproximativ 2 ore de la consumul de alcool.
Sursa: newsweek.ro
26.02.2026
15:27
86
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
232
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
310
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
312
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
381
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
296
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
341
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
400
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
327
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
575
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
17
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
79
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
227
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
211
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
227
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
278
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
355
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
291
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
480
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
474
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
438
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
334
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
381
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
26.02.2026
10:25
408
Bărbat de 67 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a două fetițe de la vârsta de 8 ani
26.02.2026
10:21
460
Rusia acuză Statele Unite de „provocare agresivă” după incidentul cu şalupa din largul Cubei
26.02.2026
08:00
507
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
608
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
592
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
584
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
596
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
573
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
579
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
701
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
664
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
731
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














