Hoțul din troleibuzul 22, care i-a FURAT geanta unei adolescente de 16 ani, a ajuns pe mâna Poliției. Infractorul își identifica victimele din timp, după care acționa


Polițiștii din Chișinău au reținut un bărbat de 40 de ani, după ce acesta ar fi sustras un portmoneu dintr-o geantă în timp ce călătorea cu troleibuzul de pe ruta nr.22.
Potrivit oamenilor legii, suspectul își identifica victimele la stație, după care acționa. Așa s-a întâmplat și în cazul unei adolescente de 16 ani, care a fost urmărită de hoț. După ce a urcat în troleibuz, bănuitul i-ar fi sustras din geantă portmoneul în care se aflau bani și actele de identitate. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 1 300 de lei.
Suspectul a fost reținut la scurt timp și escortat la inspectorat pentru audieri. Asupra acestuia a fost depistat portmoneul și actele, iar banii lipseau.
Insul este cercetat penal în stare de libertate pentru pungășie și riscă o amendă de până la 42 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la doi ani.
„Când aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect. Pregătiţi din timp banii pentru plata călătoriei, înainte de a urca în transport. Evitați să citiți în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare. Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate. În cazul în care transportul public este aglomerat şi sunteţi bruscat, asiguraţi-vă buzunarele şi priviţi cu atenţie la călătorii din jur”, este îndemnul Poliției.







































































