Stiri
Plecat de la FC Zimbru prin uşa din spate, Eugen Sidorenco a fost eroul naţionalei în meciul de ieri-seară cu Polonia, scor 1-1. Fotbalistul care joacă la Hapoel Nazareth în Ţara Sfântă a reuşit unicul gol al selecţionatei de pe teren propriu în aceste preliminarii şi practic l-a împiedicat pe Robert Lewanddowski să mai spere la turneul final din Brazilia.
„Mă bucur că primul meu gol la naţională a contribuit la obţinerea unui punct cu Polonia. Este adevărat că nu am fost favoriţi în acest meci, dar cred că meritam şi victoria. Ce pot să mai zic? Polonezii au jucat bine, dar noi şi mai bine”, a spus Sidorenco la finalul partidei.
Selecţionerul Ion Caras a surprins cu 11-le pe care l-a trimis în teren în meciul cu Polonia. Pe lângă faptul că i-a titularizat pe Eugen Sidorenco şi Alexandru Antoniuc, antrenorul a avut flerul să-l facă vârf de atac pe primul, care joacă de obiceri mijlocaş.
Tricolorii au început mai prost partida şi în minutul 7 era deja 1-0 în favoarea oaspeţilor, care aveau nevoie de victorie ca de aer. Se părea că vom fi martorii coşmarului trăit toamna trecută cu Anglia. Surprinzător, lucrurile au luat o altă turnură, cu o naţională a Republicii Moldova foarte periculoasă pe contraatac, dar şi care a încercat să construiască în ofensivă.
În minutul 36 a venit şi golul noştru, un gol aşteptat de aproape un an. Sidorenco a insistat la o minge şi a marcat pentru 1-1. Ai noştri nu s-au retras în apărare şi la doar trei minute Sidorenco putea să majoreze avantajul. Şi polonezii şi-au mai creat ocazii, dar Epureanu şi Armaş nu au mai greşit ca la primul gol, iar meciul s-a terminat la egalitate, un egal care practic îi scoate din cursă pe polonezi.
„Sunt mulţumit cu acest rezultat de egalitate. Am avut şi noi ocazii, dar şi polonezii. Poate că meritam să ni se acorde şi o lovitură de la 11 metri, dar până la urmă este un rezultat echitabil”, a spus selecţionerul Ion Caras.
Selecţionerul a dezvăluit cum s-a decis să-l reinventeze pe Sidorenco. „El este un băiat foarte modest şi mai ales muncitor. Campionatul din Israel s-a terminat acum câteva săptămâni, dar el a rămas conectat şi s-a pregătit exemplar. L-am pus vârf de atac, pentru că e puternic şi are capacitatea de a se demarca. Până la urmă, a demonstrat că se descurcă şi ca vârf. Cred că în meciul de astăzi (ieri - n.r.) Sidorenco a fost mai bun şi ca atacantul Robert Lewandowski”, a mai adăugat acesta.
Naţionala Republicii Moldova poate să obţină prima victorie de anul acesta pe 14 iunie, atunci când întâlneşte într-un meci amical pe Kârgâzstan. Meciul se va disputa la Tiraspol.
L-a eclipsat pe Lewandowski, dar e supărat: „Puteam să câştigăm în faţa Poloniei”
Sport
08.06.2013
19:05
1289

Stiri relevante
17.11.2020
13:10
3574
INTERVIU // Ghenadie Olexici: „Trebuie să STOPĂM DEGRADAREA fotbalului în R. Moldova”
11.09.2019
10:18
2985
VIDEO // Viitor în ÎNTUNERIC pentru naționala R. Moldova. „Salvatorul” Altman a fost depășit de evenimente, iar turcii au „zburdat” pe „Zimbru”
20.05.2019
11:00
4372
O nouă FUNCȚIE pentru demisionarul Pavel Ciobanu. Oferta primită de la președintele UEFA
20.12.2018
08:01
4798
VIDEO // S-a îmbătat şi a plecat din club cu CALUL! Imagini stânjenitoare cu vedeta cunoscută de o întreagă planetă
02.11.2018
19:02
4161
VIDEO // Se întâmplă și în sport! Accidente spectaculoase care au devenit VIRALE pe internet
29.07.2018
11:02
2338
Motivul SURPRINZĂTOR pentru care revii mereu la aceeași greutate
21.04.2018
17:02
3262
VIDEO // Transformarea UIMITOARE a unui tip ambiţios: În 12 săptămâni a devenit alt om
19.04.2018
17:03
2614
FOTO // S-au despărţit cu trei săptămâni înainte de nuntă
10.04.2018
18:30
3149
FOTO // Era supraponderală și a devenit bombă sexy! Cum a reușit să arate așa după ce înainte era aproape obeză
28.03.2018
19:02
2557
VIDEO // AMUZANT: Ei sunt cei mai NEPRICEPUȚI în sala de sport!
13.02.2018
18:30
2124
I-au „curăţat” de bani. Cele mai COSTISITOARE divorţuri din lumea sportului
27.12.2017
18:03
2682
PAP: Ronaldo, cel mai BUN sportiv al anului. Pe ce loc este Halep

Top stiri
11.02.2026
20:59
119
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
20:34
227
Comisia Europeană înăsprește drastic regulile pentru drone după valul de survolări misterioase din 2025 în Europa
11.02.2026
18:53
384
Serviciile secrete estoniene: Rusia își consolidează forțele armate pentru a schimba echilibrul de putere în Europa
11.02.2026
18:05
366
Lavrov promite că Rusia își menține limitele nucleare dacă și SUA respectă fostul tratat New START
11.02.2026
17:54
365
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
405
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
17:02
400
Guvernul introduce metodologie nouă pentru identificarea și retragerea rapidă a produselor nealimentare periculoase, de la jucării la electrocasnice
11.02.2026
16:59
339
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
11.02.2026
16:53
375
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:37
384
Guvernul introduce reguli noi pentru utilizarea medicamentelor veterinare în prevenirea bolilor la animale
11.02.2026
16:33
435
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
11.02.2026
16:31
392
Guvernul introduce reguli stricte pentru sănătatea animalelor acvatice și siguranța produselor din acvacultură
11.02.2026
16:26
396
Expoziția „Fabricat în Moldova” și-a deschis porțile la Chișinău: 400 de companii autohtone și parteneri din peste 60 de țări
11.02.2026
15:53
442
Parlamentul European aprobă împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, rambursabil după plata despăgubirilor de război de către Rusia
11.02.2026
15:52
431
Secretarul de stat Iurie Scripnic părăsește Ministerul Agriculturii după patru ani de mandat
11.02.2026
15:49
428
Guvernul o numește pe Tatiana Nistorică secretar de stat la Agricultură și Industrie Alimentară
11.02.2026
15:36
360
Ministerul Energiei trasează foaia de parcurs pentru transformarea digitală a sectorului energetic în perioada 2026–2030
11.02.2026
15:35
487
Promovare slabă la examenul auto: doar o treime din școlile de șoferi din Moldova ating pragul impus de Guvern
11.02.2026
12:43
593
Procurorii cer 15 ani de închisoare și confiscări de milioane în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu
11.02.2026
12:39
455
Lecții suplimentare gratuite la matematică și limba română pentru mii de elevi de clasa a IX-a din școlile cu predare în limbile minorităților
11.02.2026
12:17
488
Zborurile de pe aeroportul El Paso, blocate 10 zile din motive speciale de securitate, în vecinătatea unei baze militare americane
11.02.2026
11:50
561
Prima comunitate de energie regenerabilă din Moldova, lansată la Cociulia cu sprijin PNUD și economii de 350 000 lei anual
11.02.2026
11:20
528
Mamă de 20 de ani din Bălți, condamnată la 3 ani de închisoare pentru torturarea propriului copil de un an
11.02.2026
10:56
494
Escroc din Chișinău, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a păgubit un cunoscut cu peste 1,25 milioane de lei
11.02.2026
10:43
519
Lansat apelul pentru fermierii micro, mici și mijlocii care vor consiliere pe tot ciclul de producere în agricultură

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi