Kremlinul promite să nu atace primul. Istoria recentă a arătat că Moscova NU știe să-și țină promisiunile
1601
Stirile ProTV Planul SUA de a se retrage din tratatul nuclear semnat în timpul Războiului Rece, anunţat în urmă cu două zile de preşedintele american Donald Trump, „va face lumea mai periculoasă”, a afirmat luni Kremlinul, citat de AFP.
„Iniţiativele de acest gen, dacă sunt puse în aplicare, vor face lumea mai periculoasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că abolirea Tratatului INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty) va „submina stabilitatea şi securitatea mondiale”.
Donald Trump a anunţat sâmbătă că SUA intenţionează să se retragă din Tratatul INF asupra armelor nucleare cu rază intermediară, semnat în 1987 de liderul sovietic de la acea vreme Mihail Gorbaciov şi preşedintele american Ronald Reagan, pentru ca „Rusia că nu îl respectă de mulţi ani”.
Kremlinul a declarat luni că este „categoric în dezacord” cu aceste acuzaţii. „Rusia a fost şi rămâne ataşată acestui tratat”, a spus Peskov.
„Am furnizat dovezi că tocmai Statele Unite au subminat baza acestui acord, dezvoltând rachete care pot fi folosite nu numai ca interceptoare, ci şi ca rachete cu rază scurtă şi medie”, a spus el în continuare.
Rusia „nu va ataca niciodată pe nimeni prima” în caz de război nuclear, a asigurat Peskov, menţionând că recenta afirmaţie a preşedintelui Vladimir Putin că „ruşii vor merge în Rai” în caz de război nuclear a fost o „alegorie”, prin care şeful statului a încercat să explice că doctrina militară a Federaţiei Ruse nu prevede atacul preventiv.
„Agresorul trebuie să înţeleagă că pedeapsa este inevitabilă, că va fi distrus. Iar noi, ca victime ale agresiunii, vom merge în Rai ca martiri. În schimb, ei (agresorii) vor crăpa pur şi simplu, nu vor avea timp nici să se pocăiască”, a declarat joia trecută Putin la o conferinţă a clubului de discuţii Valdai pe tema „Lumea în care vom trăi: stabilitatea şi dezvoltarea în secolul XXI”.
„Nu vom ataca niciodată pe nimeni primii”, a ţinut să sublinieze luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Totuși, așa cum arată istoria recentă, Rusia respectă promisiunile legiferate în acorduri și tratate bi- sau multilaterale în mod selectiv, iar Pagina de Rusia oferă drept exemple Tratatul privind uniunea vamală euroasiatică cu câteva state din cadrul CSI (impunând serii de embargouri comerciale partenerilor CSI), Tratatul de la Budapesta (cunoscut drept Memorandumul din 1994) în care a garantat integritatea statului ucrainean sau angajamentul asumat la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul că își va retrage trupele și armamentul din Transnistria.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.09.2026
03:52
04.09.2026
03:01
04.09.2026
01:36
04.09.2026
00:43
03.09.2026
23:55
03.09.2026
23:43
03.09.2026
23:21
03.09.2026
22:49
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















