Judecătoarea care a pus în PERICOL sistemul „Cartea Verde”, DEMISĂ din funcție
2875
Judecătoarea care a suspendat, pentru un termen de două luni, activitatea noii conduceri a Biroului Național al Asiguratorilor Auto, punând în pericol sistemul „Cartea Verde”, Adela Andronic, a fost demisă astăzi din sistemul judecătoresc.
Magistrata a fost cercetată disciplinar pentru decizia adoptată în primăvara anului 2015, atunci când a dispus printr-o măsură de asigurare blocarea activității noii conduceri a Biroului, timp în care fosta conducere a efectuat mai multe operațiuni dubioase cu banii prevăzuți pentru fondul de garanție stabilit de Consiliul Birourilor Sistemului Internațional de „Carte Verde” pentru R. Moldova, iar drept rezultat statul nostru a ajuns în pericol de a fi exclus din sistemul „Cartea Verde”. Membrii Colegiului disciplinar au decis să o sancționeze pe Andronic prin atenționare. Judecătoarea a contestat însă decizia la CSM.
Membrii CSM care au examinat astăzi cererea de contestare au hotărât însă că sancțiunea care i-a fost aplicată Adelei Andronic a fost prea blândă de aceea au votat pentru demisia acesteia din sistemul judecătoresc.
Andronic a anunțat că va contesta hotărâre CSM la Curtea Supremă de Justiție.
Citiți și DELAPIDĂRI // Platon pariază pe „Cartea verde”?
10.04.2026
13:35
892
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
11:56
792
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:19
793
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
09.04.2026
11:52
838
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
1006
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
977
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
1149
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
1186
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1800
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
2131
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
11.04.2026
08:05
269
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
546
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
543
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
567
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
585
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
615
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
757
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
590
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
540
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
710
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
604
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
548
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
883
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
691
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
785
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
796
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
784
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
739
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
951
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
969
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
897
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
810
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
731
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
831
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
909
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














