Stiri

JOCUL de-a legile // Deputații ucraineni au ANULAT nouă legi „scandaloase”, iar apoi au votat patru din ele

Știri 28.01.2014 13:40 Vizualizări818
JOCUL de-a legile // Deputații ucraineni au ANULAT nouă legi „scandaloase”, iar apoi au votat patru din ele obozrevatel.com

Rada Supremă a Ucrainei a anulat astăzi nouă legi „scandaloase” care au fost aprobate pe 16 ianuarie curent. Decizia a fost adoptată cu votul a 361 de deputați.

Presa ucraineană scrie că în ședința din 16 ianuarie, când a fost votat Bugetul Ucrainei pentru 2014, a izbucnit un scandal chiar în sala de ședințe. După ce opoziția a blocat tribuna principală, deputații din partidul lui Victor Ianukovici, comuniștii și neafiliații au votat cu o simplă ridicare de mână toate aceste legi, fără ca prevederile acestora să fie discutate sau să fie votate în mod electronic.

Modificările la legea privind statutul judecătorilor se refereau la „măsuri suplimentare de protecție a cetățenilor”. „Formal, acest proiect vine să protejeze judecătorii, dar de fapt înăsprește legislația Ucrainei în mai multe domenii – de la organizarea mitingurilor, până la procurarea cartelelor SIM pentru telefoane. În afară de aceasta, documentele aprobate permit restricționarea accesului la internet, introduc răspunderea penală pentru calomnie și activitate extremistă etc.”, scrie obozrevatel.com.

Totuși, patru din aceste legi au mai fost supuse o dată votului astăzi și au fost adoptate cu o majoritate a 257 de deputați. Acestea se referă la răspunderea pentru distrugerea monumentelor ridicate „în cinstea celor care au luptat împotriva fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, răspundere penală „pentru justificarea actelor fasciste” etc.

Amintim că anularea legilor „scandaloase” a fost solicitată de opoziția din Ucraina.

Autor: Raisa Lozinschi
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri