JD Vance, ovaționat la Dallas după un discurs dur: „Radicalii” democrați să stea departe de copiii noștri
842
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, a susținut un discurs virulent în cea de-a doua zi a Convenției Republicane din Texas. Oficialul i-a numit pe democrați „nebuni” și a reacționat dur la adresa unui protestatar care flutura un steag al Mexicului.
În momentul în care a urcat pe scena din Dallas, vicepreședintele american JD Vance a fost întâmpinat cu scandări precum „JD, JD”. Unii dintre participanți au strigat chiar că el ar trebui să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2028.
„Trebuie să ne facem treaba în noiembrie, apoi ne vom face griji pentru ce urmează”, a răspuns vicepreședintele american, zâmbind.
JD Vance și-a început discursul trecând în revistă nemulțumirile republicanilor și adoptând atitudinea combativă a lui Donald Trump față de imigrație. El le-a transmis celor prezenți că, în urmă cu doi ani, „ne săturasem să fim numiți rasiști pentru că observam că țara noastră devenea mai murdară, mai săracă, mai puțin sigură și mai puțin prosperă”.
Publicul „Make America Great Again” (MAGA), prezent în arenă, a apreciat această remarcă. Cele mai puternice ovații ale serii au venit însă atunci când Vance a reacționat la intervenția unui protestatar care i-a întrerupt pentru scurt timp discursul.
Vance a susținut că protestatarul flutura un steag al Mexicului și i-a răspuns: „Ei bine, prietene, dacă iubești atât de mult Mexicul, cară-te acolo. Îți cumpăr eu biletul de avion”. Replica a fost urmată de aplauze puternice din partea mulțimii.
JD Vance i-a acuzat pe „radicalii” democrați că vor să distrugă familia americana tradițională.
„Stați naibi departe de copiii noștri”, a exclamat JD Vance.
Vicepreședintele american a fost aplaudat și pentru cuvintele de apreciere adresate lui Charlie Kirk, activistul de extremă-dreapta care a fost asasinat în Utah exact în urmă cu un an. Adresându-se copiilor lui Kirk, care nu se aflau în arenă, Vance a spus: „Istoria va consemna că tatăl vostru a fost un om mare”.
Președintele american Donald Trump le-ar fi transmis recent unor donatori, în cadrul unei întâlniri private desfășurate în Biroul Oval, că îl susține pe vicepreședintele J.D. Vance pentru alegerile prezidențiale din 2028.
Analistul politic Bogdan Chirieac a precizat că, spre deosebire de Donald Trump, JD Vance „va fi și mult mai coerent în deciziile pe care le ia“ și este mai moderat.
„România trebuie să facă pași spre America. Donald Trump a inventat diplomația tranzacțională. Asta înseamnă că suntem prieteni, dacă avem interese economice comune. Donald Trump, ca om de afaceri, s-a dus la esență. Banul învârte lumea și el a spus că și statele sunt învârtite tot cu ajutorul banilor. Atunci, dacă România propune Statelor Unite niște proiecte importante, de multe miliarde, atunci vom avea o relație foarte bună. Dacă nu, pur și simplu nu se va întâmpla nimic (...)“, a spus, printre altele, Bogdan Chirieac.
06.11.2026
14:02
06.11.2026
09:26
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
12:57
05.11.2026
10:18
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















