Iuliana Gorea Costin: O fotografie pentru vindecare și mântuire

„La 28 iunie 1940, România s-a retras din Basarabia fără sa tragă, cel puțin, un glonte”. Această afirmație am auzit-o fiecare din noi, ba chiar și am repetat-o uneori cu mânie, alteori cu regret și tristețe…

Nu fiecare dintre cei care au auzit această afirmație cunoștea și circumstanțele care au determinat acea realitate. Mulți n-au avut de unde să știe pentru că, dacă știau, își aminteau neapărat, asemenea poetului Grigore Vieru, de mama din istoria cu faimoasa judecată a regelui Solomon, care, pentru a-i salva viața, și-a cedat copilul unei străine…

Nu fiecare a văzut atunci sau mai târziu o fotografie, care avea să-i mângâie rană sângerândă, o fotografie ce reprezenta românii din dreapta Prutului, îngenunchiați în rugă, pe Calea Victoriei din București, la auzul știrii că România a fost nevoită să cedeze Basarabia.

Pe fonul dominant al rănii provocate de „abandon”, a fost foarte ușor să ne lăsăm rătăciți prin hățișurile ideologiei sovietice. Spunea cineva că, pentru a înțelege fenomenul, e nevoie de un studiu aparte al psihologiei umane. Altfel cum am putea explica de ce unii interpretează mult mai pregnant și dureros comportamentul jandarmului român, decât tragedia deznaționalizării, a valurilor de deportări și a foametei organizate, prin care a trecut aproape fiecare familie de români basarabeni?

La școala ni s-a spus că, la 28 iunie 1940, am fost eliberați de sub jugul burghezo-moșieresc român, iar pentru a evita confuzia eliberării românilor din Basarabia de sub jugul român, trebuia să fim convinși că suntem doar moldoveni și limba pe care o vorbim este moldovenească.

Mai târziu, mult prea târziu pentru unii era să constatăm: Eliberați de sub jugul turc, eliberați de sub jugul român, eliberați de sub jugul fascist și… perpetuum dominați de eliberatori.

În cazul nostru, al Basarabiei, în locul regelui Solomon, dreapta judecată ne-am făcut-o noi singuri prin declanșarea procesului de rezistență, care a culminat cu Renașterea Națională și a înglobat evenimente majore, de cotitură, în istoria noastră recentă: Marea Adunare Națională din 27 august 1989, în baza căreia a fost adoptată, la 31 august, Legea cu privire la limba de stat/română și grafia latină, Podul de Flori din 6 mai 1990, Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990, Declarația de Independență din 27 august 1991, concepută drept un prim pas spre reunirea cu țara-mamă, România.

Din 1990 încoace, mii de tineri români basarabeni au beneficiat de studii gratuite, locuri în cămine și burse oferite de Statul Român, mii de cărți donate de instituții publice și din colecții particulare ale românilor din dreapta Prutului alcătuiesc fondul de carte al bibliotecilor publice și al instituțiilor de învățământ din stânga Prutului.

Au devenit firești vizitele la nivel înalt între șefii de stat și de guvern, încheierea protocoalelor de colaborare între ministere și de înfrățire între autoritățile publice locale.

Odată cu ratificarea și intrarea în vigoare a Convenției Europene cu privire la Cetățenia Multiplă, semnată la Strasbourg atât de România, cât și de Republica Moldova, redobândirea cetățeniei române a devenit legală și a deschis alte oportunități pentru românii basarabeni.

Oamenii de cultură au fost printre primii care au trecut Prutul, colaborarea și schimburile între uniunile de creație au cunoscut o dezvoltare continuă și prevede inclusiv calitatea de membru al uniunilor de creație din România: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Muzicienilor și interpreților, Uniunea Artiștilor Plastici și a celui mai important for științific - Academia Română.

Angajați, originari din Republica Moldova, atestăm în administrația centrală, Guvernul României, Ministere și Agenții, și, în calitate de membri aleși ai celor două camere ale Parlamentului României, Senatul și Camera Deputaților.

În toți acești ani, România a susținut constant, pe toate canalele diplomatice demersurile românilor basarabeni, dezideratul cetățenilor Republicii Moldova de a implementa sistemul de valori european, bazat pe respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a democrației pluraliste, a angajamentelor din cadrul Acordului de Asociere și al Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană, liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetățenii Republicii Moldova, modernizarea și profesionalizarea administrației publice în acord cu standardele europene, impulsionarea schimburilor economice, multiplicarea oportunităților pentru studenți, profesori, oameni de cultură și știință.

Cât a costat acest sprijin nu ni s-a contabilizat niciodată. Ar fi de reținut, totuși, că doar în ultimii 10 ani de Parteneriat Strategic, marcat la 27 aprilie curent, pe lângă cele enumerate deja, constatăm că Romania a finanțat proiecte de sute de milioane de euro drept ajutor nerambursabil pentru bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea Republicii Moldova, a renovat grădinițe, a donat microbuze școlare, a renovat Muzeului de Artă, Sala cu Orgă, Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, a reconstruit Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.

Un alt șir de obiective au fost sau urmează a fi construite, reconstruite sau renovate în baza protocoalelor de înfrățire între autoritățile publice locale, între care restabilirea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” din Chișinău, proiect în valoare de circa 920 de mii de euro, finanțat de Consiliul local al Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, reconstrucția, cu sprijinul Primăriei municipiului Iași, a clădirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, în care în 1918 a fost votată Unirea Basarabiei cu România, proiect estimat la două milioane de lei și multe altele.

Pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, se construiește gazoductul Iași – Ungheni - Chișinău, se impulsionează creșterea schimburilor economice și se facilitează accesul produselor din Republica Moldova pe piețele europene, care alcătuiesc în prezent 70% din comerțul bilateral cu statele Europei Occidentale.

Precizări suplimentare: https://chisinau.mae.ro/local-news/1877

În mănăstirile din munții României i-am auzit nu o dată pe sfinții călugări, mărturisindu-mi: „Basarabia e Golgota neamului românesc”. La spectacolele în memoria lui Grigore Vieru, sub genericul „Taina care mă apără” și „Născuți în limba română”, ambele desfășurate la Sala Palatului din București, unde s-au adunat mii de spectatori bucureșteni, i-am văzut pe mulți dintre ei cu ochii în lacrimi, retrăind împreună cu artiștii noștri trăirile noastre exprimate în versurile poetului, de-a lungul timpului. În traseele prin țară mi se mărturisea nu o dată cu voce tremurândă: „Și eu am rude în Basarabia” ori „Și mama/ tatăl meu e de peste Prut, s-a retras împreună cu familia în 40”.

Au trecut 80 de ani de atunci.

Ce avem de făcut în continuare? De 30 de ani, căile sunt bătătorite

Să valorificăm ajutorul acordat, să exprimăm gratitudinea noastră Statului Român și fraților/contribuabili români. Să ne cunoaștem și să ne recunoaștem!

E timpul să ne întrebăm sincer și să răspundem onest, la rândul nostru: „Câți dintre românii din dreapta Prutului activează în Guvernul, Ministerele sau Parlamentul de la Chișinău? Ce am făcut noi, cei din Basarabia, pentru românii din țară, pentru România”?

Pentru că România și românii, ca și Moldova de Răsărit – Basarabia, nu înseamnă doar unii politicieni (care mai și greșesc, din păcate, deseori machiavelic), România și românii înseamnă Măreția Sfinxului din Carpați, înseamnă valurile Dunării, vraja Mării, înseamnă Sfintele Mănăstiri, unde se menține peste veacuri focul credinței și mântuirii, România și românii înseamnă demnitatea cu care își apăra „sărăcia și nevoile și neamul” Mircea cel Bătrân, înseamnă puterea crucii și credinței lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu care a apărat poarta creștinătății, înseamnă sfinții închisorilor, curajul și năzuința nestrămutată a domnitorului Mihai Viteazul, înseamnă nemurirea lui Mihai Eminescu, Rapsodia Română și George Enescu, Coloana Infinită/ Axis Mundi și Cumințenia Pământului lui Constantin Brâncuși, pasiunea din cântecele Mariei Tănase, ale lui Gheorghe Zamfir sau Grigore Leșe.

Suntem conștienți că Istoria românilor nu poate fi completa fără reflectarea asupra sacrificiului membrilor Sfatului Țării din Basarabia, care au declanșat la 27 martie 1918 procesul de unificare a provinciilor românești, dar și a generației de aur din Basarabia de la sfârșitul anilor 80 începutul anilor 90, care au pregătit și înfăptuit Renașterea Națională.

Cultura română nu poate fi completă fără opera lui Ion Druță, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, fără muzica lui Eugen Doga, Anatol Chiriac, Ion și Petre Aldea- Teodorovici, fără filmele regizorului Emil Loteanu și virtuozitatea „Lăutarilor” lui Nicolae Botgros…

Integritatea noastră nu poate fi atinsă fără a ne aduna trăirile și valorile în toată complexitatea.

Moldova de răsărit/ Basarabia, Quo vadis?

Dacă până la 1989 ar mai fi putut fi considerată firească rătăcirea unor basarabeni, rămași cu sechele din perioada sovietică, referitor la identitatea noastră și limba pe care o vorbim, acum nu mai există justificare, e doar constatarea că suntem atrași din nou într-un teatru al absurdului.

„Să vorbim românește! Să ne prețuim valorile! Să ne cunoaștem istoria și Țara!”, acesta ar fi răspunsul.

La nivelul dialogului bilateral nu poate fi loc de supărare, chiar dacă exprimările uneori nefericite sau judecata pripită ar putea să doară.

Să ne amintim că fratele/prietenul adevărat/ mamă sunt cei care ne spun adevărul în față și ne fac semnul crucii în spate, rugându-se pentru noi.

În fața unei pandemii, membrii familiilor se țin departe, deși mistuiți de dor, națiunile își adună forțele, statele își dau măna - toate pentru a salva Viața.

De-a lungul secolelor națiunile au supraviețuit, ținându-se împreună, iar roluri hotărâtoare în istoria lumii au avut doar statele puternice sau cele care au dus o politică înțeleaptă.

Așezarea noastră geografică, „în calea răutăților”- constatarea cronicarilor, ar putea servi pentru transformarea condiției noastre dintr-o masă de manevră într-un privilegiu.

Ferice de națiunile care au avut parte de Oameni de Stat, de Oameni Politici capabili să impulsioneze și să direcționeze energiile spre bine și împlinire.

Text semnat de Iuliana Gorea Costin pentru Ziarul NAȚIONAL din Basarabia