Iubiri celebre // Viaţa dublă a lui Charles Dickens
4307
sursa: google.ro Clasici ai literaturii universale // Patimile romancierului
Este cea mai admirată celebritate a timpului său – un idol al celor săraci şi nevoiaşi, apărător al reformelor sociale. Romanele sale „Marile Speranţe” şi „Oliver Twist” sunt cunoscute în întreaga lume.
Marcat de sărăcie
La 12 ani muncește zece ore pe zi la o fabrică pentru șase șilingi pe săptămână. Când situația familiei se îmbunătățește, mama îl lasă să lucreze în continuare acolo. N-o va ierta niciodată, acest resentiment, precum și situația grea a clasei în mijlocul căreia și-a trăit o parte din copilărie vor deveni teme majore ale operei sale. La 17 ani se îndrăgosteşte de fiica unui bancher, dar tatăl acesteia se opune căsătoriei cu un tânăr de origine socială umilă, lipsit de avere şi fără perspective.
Începuturi
Lucrează ca funcționar într-un birou de avocatură, având șansa să ajungă avocat. Nu i-a plăcut însă această profesie și după scurt timp, în care a lucrat ca stenograf la tribunal, devine ziarist, relatând dezbaterile parlamentare. Începe să publice povestiri care devin destul de populare. Apare celebrul roman „David Copperfield”.
Căsătorie obosită
La 24 de ani se căsătorește cu Catherine Hogarth, fiica redactorului-şef al unui ziar unde își publică povestirile. Vor avea împreună nouă copii. Deși la început au fost fericiți, Catherine obosește și nu-i mai poate oferi energia de care are nevoie. După 20 de ani de căsătorie, apar primele semne de insatisfacție (după întâlnirea cu prima lui iubire, Maria Beadnell, care era de asemenea căsătorită).
Dickens a privit-o dintotdeauna cu un ochi critic pe femeia cu care se căsătorise. Se plângea că între ei există o incompatibilitate intelectuală.
„Scheletul” din dulap
El şi soţia sa erau văzuţi ca o familie-model. Însă fisura cea mare se produce când o întâlnește pe Ellen Ternan, „Nelly”, o actriţă săracă şi nu prea talentată, de-o vârstă cu fiica sa. Imaginea sa imaculată este ameninţată. A făcut tot posibilul să ţină această relaţie secretă. Se încuie în dormitorul matrimonial şi rescrie povestea căsniciei sale. O acuză pe Catherine că nu-şi iubeşte copiii şi că suferă de probleme mintale. Curând, aceasta este alungată într-o casă din Londra, iar copiii rămân în grija surorii ei, Georgina. S-a păstrat scrisoarea în care îi scria avocatului său în acea vreme: „trebuie să-i plătim Catherinei 600 de lire sterline pe an, care să includă tot. Acest lucru îi va permite să-şi păstreze trăsura şi sunt sigur că va putea să facă orice va dori...”.
Amanta sa, Nelly, a trăit toată viața în umbră. El o întreţinea, închiriindu-i case sub nume false. Pentru a-şi şterge urmele, Dickens a început să facă lecturi publice, călătorind astfel mult. Acestea îl ajutau să-şi ascundă viaţa dublă pe care o purta şi să-şi asigure în continuare statutul de celebritate. Relația lor durează 13 ani, până la moartea scriitorului.
Conspirație totală
Aventura s-a desfăşurat cu atât de multă discreţie încât, la citirea testamentului, prietenii au rămas şocaţi auzind că prima menţiune îi acorda 1 000 de lire lui Ellen Ternan. Această menţiune a echivalat cu o dezvăluire postumă a „scheletului” ascuns atâta vreme. Catherine a primit o rentă modestă pentru tot restul vieţii.
A reuşit să-şi ascundă atât de bine povestea, încât când o biografie a fiicei sale, Katey Dickens, a menţionat-o ca şi pe copilul născut din această relaţie, publicul a fost scandalizat şi a numit-o pe Katey „nebună”.
Sfârșit subit
A murit subit în urma unui atac cerebral la 58 de ani. Cu doar câteva luni înaintea acestui atac fatal, Dickens suferise o serie de accese epileptice. Lasă în urmă o avere de 180 000 de dolari, jumătate provenind din vânzările romanelor sale, jumătate din popularele, obositoarele şi dramaticele sale lecturi publice – spectacole ce i-au grăbit moartea.
22.07.2018
18:30
6642
IUBIRI CELEBRE // Charles și Camilla Parker Bowles se iubesc de peste 40 de ani. De ce nu s-au căsătorit din tinerețe?
20.05.2018
18:01
3309
IUBIRI CELEBRE // Poveste de dragoste ca în filme a acestui mare regizor!
22.04.2018
17:30
5074
Iubiri celebre // Drama superbei actriţe care a făcut istorie cu replica „Şi mâine e o zi“
25.02.2018
14:04
3823
IUBIRI CELEBRE // Cum să rezişti 50 de ani FERICIT şi FIDEL în căsnicie într-o lume plină de promiscuitate
08.10.2017
17:04
39901
IUBIRI celebre // Cea mai frumoasă TRAGICĂ poveste de dragoste din România. „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”
18.06.2017
17:04
6002
IUBIRI celebre // O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic
11.06.2017
20:02
7665
IUBIRI celebre // Curiosul caz al lui Hugh Jackman: Soţia lui are 61 de ani şi e FERICIT cu ea
16.04.2017
17:30
9958
Iubiri celebre // Dragoste astrală: Adrian Pintea și Lavinia Tatomir
26.03.2017
17:00
3481
IUBIRI CELEBRE // Povestea unui faimos cuplu prezidențial
19.03.2017
17:30
2603
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT Parisul! Primul fotomodel din istorie
12.03.2017
17:02
2940
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT şi scandalizat Parisul! Una a fost denumită „femeia fatală”
26.02.2017
17:03
2605
IUBIRI CELEBRE // Impresionanta poveste de dragoste dintre Cornelia şi „Regele dansului”
28.05.2026
21:30
237
Paris își revendică rolul de capitală globală a inteligenței artificiale în afara Silicon Valley
28.05.2026
20:56
367
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
379
Studiu CES Bucharest: 7 din 10 români își tratează singuri durerile acasă și evită medicul
28.05.2026
18:28
585
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
18:04
474
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
533
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
28.05.2026
17:23
503
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
17:19
445
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
28.05.2026
17:12
622
VEȘTI BUNE // R. Moldova taie taxele la zero pentru importul de eoliene și baterii gigant: Facilități de top pentru investitorii în energie verde
28.05.2026
17:05
423
Adio, panică la benzinării! R. Moldova își face, în premieră, stocuri de URGENȚĂ: Benzină și motorină garantate pentru 61 de zile în caz de blocaj
28.05.2026
16:48
439
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
516
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
442
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
820
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
944
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
586
Horoscopul zilei 28.05.2026
27.05.2026
22:21
814
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
27.05.2026
20:55
893
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
870
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
845
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
857
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
866
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
946
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1449
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
835
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
Paris își revendică rolul de capitală globală a inteligenței artificiale în afara Silicon Valley
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.33
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














