Iubiri celebre // Urmărit de celebritate... femei și datorii
1603
sursa: google.ro Clasici ai literaturii // Aventurile lui Alexandre Dumas tatăl
A scris peste 600 de lucrări, printre care celebre romane de aventuri. Îi plăceau călătoriile și vânătoarea. Un loc aparte era rezervat prietenilor și femeilor. Iubea toate femeile deopotrivă și totodată niciuna, cu excepția mamei sale, Maria-Luiza.
Fiul
Ajungând la Paris la vârsta de 21 de ani, cucerește inima unei croitorese divorțate, cu opt ani mai mare decât el, care peste un an îi va dărui un fiu, Alexandre, viitorul autor al romanului „Dama cu camelii”, pe care-l va recunoaște abia după șapte ani.
Mélanie
Face cunoștință cu Mélanie Waldor, o poetesă de 30 de ani, căsătorită. Natură pasională, ea se îndrăgostește nebunește de Alexandre. Relația lor a fost furtunoasă din cauza geloziei lui Mélanie, deoarece el nu lăsa să-i scape din mâini nicio actriță drăguță. Printre acestea a fost și actrița de tragedie Marie Dorval, dar și Belle Crelsamer, care i-a născut o fiică.
Mélanie își dorea și ea un copil de la Dumas, doar că un avort spontan i-a distrus visul. Peste un an, amanții s-au despărțit, o despărțire grea, Melanie amenințându-l cu sinuciderea. Însă, Dumas nu și-a schimbat hotărârea.
Căsătoria
Au durat câțiva ani ca Ida Ferrier să-l câștige pe amantul său frivol. În februarie 1840, Dumas se căsătorește, spre uimirea întregului Paris, deoarece toți știau că are nenumărate amante, un fiu și o fiică de la femei diferite. O versiune cu referire la acest eveniment este că actrița l-ar fi șantajat cu datoriile pe care le avea la moment: ori se căsătorește cu ea, ori va nimeri după gratii pentru datorii.
Playboy incurabil
Biografii săi au calculat că a avut peste 500 de amante care mai de care mai ciudate şi a fost tatăl a cel puţin șapte copii nelegitimi. Incapabil de fidelitate, putea avea în același timp câteva amante, neavând pretenţii ca iubitele şi chiar soţia sa să nu-l înşele. Într-un final, soția sa a fugit cu un nobil, iar Dumas și-a continuat aventurile amoroase. Pentru el, prezenta interes pasiunea intrigii – de la amantul înflăcărat până la soțul înșelat.
Fanny Gordosa
Memorabilă a rămas întâlnirea cu actrița italiană Fanny Gordosa. Primul soț al lui Fanny era atât de obosit de apetitul sexual al acesteia, încât a obligat-o să se încingă cu un prosop umed ca să-și mai potolească temperamentul. În curând, actrița nu a mai simțit nevoia să se încingă cu prosopul. Doar că scriitorul a alungat-o foarte repede din casa sa, deoarece, înșelându-l cu un învățător de muzică, aceasta îi făcea scene de gelozie din pricina altor femei.
„Băiețelul”
Dumas a călătorit prin toată Italia însoțit de Émilie Cordier, pe care o numea „amiralul meu”. Îmbrăcată în haine bărbătești, aceasta se dădea drept un băiețandru. Toată lumea cunoștea, însă, adevărul. Curând acest „băiețel” s-a dovedit a fi însărcinat. Iar la timpul cuvenit, „amiralul” i-a născut o fetiță, Micaëlla, pe care Dumas o iubea foarte mult. Doar că Émilie nu i-a permis să-și declare oficial paternitatea.
A urmat Lola Montes, o dansatoare exotică. Apoi, actrița americană Ada Menschen, după care își pierdea mințile și pe care Dumas a introdus-o în societatea boemă și literară a Parisului.
A trăit o viață tumultoasă, distrându-se și trăind pe picior larg. Însă a și muncit neobosit, câștigând milioane, cheltuindu-le cu aceeași rapiditate. A vrut să ia totul de la viață. Moare de sifilis la vârsta de 68 de ani.
22.07.2018
18:30
6540
IUBIRI CELEBRE // Charles și Camilla Parker Bowles se iubesc de peste 40 de ani. De ce nu s-au căsătorit din tinerețe?
20.05.2018
18:01
3243
IUBIRI CELEBRE // Poveste de dragoste ca în filme a acestui mare regizor!
22.04.2018
17:30
4985
Iubiri celebre // Drama superbei actriţe care a făcut istorie cu replica „Şi mâine e o zi“
25.02.2018
14:04
3777
IUBIRI CELEBRE // Cum să rezişti 50 de ani FERICIT şi FIDEL în căsnicie într-o lume plină de promiscuitate
08.10.2017
17:04
39821
IUBIRI celebre // Cea mai frumoasă TRAGICĂ poveste de dragoste din România. „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”
18.06.2017
17:04
5952
IUBIRI celebre // O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic
11.06.2017
20:02
7581
IUBIRI celebre // Curiosul caz al lui Hugh Jackman: Soţia lui are 61 de ani şi e FERICIT cu ea
16.04.2017
17:30
9835
Iubiri celebre // Dragoste astrală: Adrian Pintea și Lavinia Tatomir
26.03.2017
17:00
3441
IUBIRI CELEBRE // Povestea unui faimos cuplu prezidențial
19.03.2017
17:30
2555
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT Parisul! Primul fotomodel din istorie
12.03.2017
17:02
2895
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT şi scandalizat Parisul! Una a fost denumită „femeia fatală”
26.02.2017
17:03
2558
IUBIRI CELEBRE // Impresionanta poveste de dragoste dintre Cornelia şi „Regele dansului”
321
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
450
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
640
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
606
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
509
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
557
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
535
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
563
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
768
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
631
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
561
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
597
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
671
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
788
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
714
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
703
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1140
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1055
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1157
Horoscopul zilei 05.04.2026
1296
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1160
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1596
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1234
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1213
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1246
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1332
Horoscopul zilei 04.04.2026
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














