Iubiri celebre // „Blestemul meu indispensabil”

Filosofi ai sec. XX // „Fericirea de a fi cinic” l-a părăsit ...

Preocupat de problema morții și a suferinței, Emil Cioran este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Câteva teme mari străbat opera filosofului: păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului...

Simone Boué

A fost parteneră de viață a marelui gân­ditor timp de mai bine de 50 de ani. Profesoară de limba engleză pe care a cunoscut-o la o cantină studențească.

„Constantin Noica, într-o vizită la noi, m-a întrebat verde-n ochi. «Cum îl puteți suporta pe Cioran?». Și i-am zis: «Dar și el mă suportă pe mine». Adevărul e că Cioran era pur și simplu imprevizibil. Nu te plictiseai niciodată cu el”, mărturisea femeia.

Simone a descoperit după moarte caietele lui personale, în care revine con­stant sentimentul eșecului existențial. „E foarte dureros pentru mine să citesc așa ceva, să-mi dau seama că a fost atât de adânc locuit de nefericire”. În viața de zi cu zi, Cioran era un om vesel, cu umor. Dar nu scria decât atunci când era trist, în accesele lui de disperare, totdeauna noaptea.

„Am fost!”

Refuza interviuri și premii, avea ideea fixă că mai bine să fii necunoscut, decât celebru. Disprețuia gloria. Nu accepta să apară la televizor și pentru că nu voia să fie re­cunoscut pe stra­dă. Dacă era întrebat: „Sunteți Cioran?”, răspundea „Nu!”. Dar mai târziu, când era foarte bolnav și avea deja pierderi de memorie, cine­va l-a oprit pe stra­dă și l-a întrebat dacă e Cioran. El a răspuns: „Am fost!”.

Pentru nimic în lume...

Friedgard Thoma, în vârstă de 35 de ani, mamă a unui copil și doctorandă în filosofie, îi scrie pentru prima dată lui Emil Cioran atrasă de scrierile lui, când acesta avea 70 de ani. Între cei doi s-a născut o profundă legătură intelectuală, materializată printr-o corespondență purtată între anii 1981-1991. Cioran s-a aruncat cu toată ființa în iluzia acestei legături, numind-o „blestemul meu indispensabil”.

După moartea lui, Friedgard Thoma a publicat povestea legăturii ei cu filosoful și, parțial, scrisorile cu titlul „Pentru nimic în lume – O iubire a lui Cioran”.

...Fragmente din scrisori: „Ați devenit centrul vieții mele, zeița unuia care nu crede în nimic, cea mai mare fericire și nefericire întâlnită vreodată. După ce am vorbit ani în șir cu sarcasm despre asemenea lucruri ca iubirea trebuia să fiu pedepsit într-un fel, și chiar sunt, dar nu regret”.

Gabriel Liiceanu a judecat foarte aspru publicarea acestui roman, numind-o „capră metafizică” pe Friedgard Thoma. Cică s-ar fi urmărit punerea în valoare a autoarei, pentru a-și spori cota de notorietate dezvăluind lucruri scandaloase despre marele moralist.

Epilog

După moartea lui Cioran, cele două femei care în chip diferit i-au stat alături filosofului, în ultimii ani ai vieții, își propuseseră să se revadă la Paris, în toamna lui 1997. Dar Simone Boué, cea al cărei nume, printr-o ciudată coincidență, însemna exact „colac de salvare”, se înecase în apele Atlanticului înainte de a vedea tipărite „Caietele” lui Cioran pe care le dactilografiase ea însăși, cu devotament...