Iubiri celebre // Nenea Iancu cel iubitor de femei
1874
sursa: google.ro Cel mai mare dramaturg român// Caragiale și femeile
Operele încărcate de morală şi ironie, precum „O noapte furtunoasă” sau „O scrisoare pierdută” nu au aparţinut unui individ arţăgos. Din contra, Ion Luca Caragiale era prietenos, şugubăţ, bătea pragurile berăriilor împreună cu amicii săi. Avea însă un mare beteşug, consemnat de toată lumea: era un iubăreţ avid şi, mai ales, fără scrupule. Nu îl opreau nici prieteniile, nici relaţiile de rudenie, nici inconveniențele sociale. Era un pic misogin sau cum se spune – nu foarte moral – amoral. Dar în viaţa de toate zilele a fost respectuos, curtenitor şi iubitor cu femeile din familia sa.
Mateiu
La 33 de ani, Caragiale s-a împrietenit cu Maria Constantinescu (21 de ani) care lucra la Regia Monopolurilor Statului și după primul an de relație se naște Mateiu, pe care Caragiale îl recunoaște, dar nu se căsătorește cu Maria. Și-a iubit copilul și s-a ocupat îndeaproape de educaţia lui.
În anul 1889, la apogeul carierei sale artistice, se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie.
Căsătorie
A urmat o căsnicie fericită. Caragiale şi-a iubit mult soţia blândă şi devotată, ca şi pe cei doi copii. Alexandrina era o femeie rafinată și o bună mamă. ,,Copiii cresc în sus şi nu în lături, slavă Domnului”, îi scria ea unei prietene. Deși era un client fidel al berăriilor și le iubea ca pe o amantă, ca pe o a doua soţie, Alexandrina, iubitoare dar şi răbdătoare, stătea acasă şi-l aştepta.
Rival cu Eminescu
Fiind un om sensibil la farmecele doamnelor, prin viaţa lui nea Iancu au trecut mai multe. Una dintre cele mai cunoscute a fost Veronica Micle cu care are o relaţie sentimentală, mai mult corporală. Se spune că Eminescu ar fi vrut să-l împuşte și că s-au certat ca la ușa cortului.
Cu toate astea, între ei a fost o prietenie care a rezistat, cu mici sincope, până la moartea poetului.
Iarăși scandal
Un nou scandal din cauza pasiunii sale pentru femei a avut loc când Caragiale se îndrăgostise lulea de soţia unui alt prieten. Era vorba despre soţia actorului Costache Nottara. Iubirea lor se consuma pătimaş chiar în casa celebrului actor, când acesta era plecat. Într-o după-amiază, Nottara, plecat în turneu, se întoarce brusc acasă. Când deschide uşa, dă de Caragiale în pielea goală, purtându-i papucii de casă şi halatul. „Coane, înţeleg să-mi iei nevasta, dar şi halatul, şi papucii?!”, ar fi exclamat, stupefiat, Nottara. Scandalul ce a urmat a fost atât de mare, încât jurnaliştii s-au adunat ca la urs în faţa casei lui Nottara.
Altă iubire vinovată
O altă legătură vinovată, ultima sa iubire de fapt, a trăit-o Caragiale cu fiica minoră a bunului şi vechiului său prieten, Barbu Ştefănescu Delavrancea. Cella, deşi mai tânără cu 35 de ani decât maestrul, l-a fermecat cu talentul său de pianistă, şi nu doar…
În societatea vremii, relaţiile sexuale cu fete de această vârstă nu atrăgeau nicidecum acuzaţia de pedofilie.
Apusul
Moartea l-a smuls pe Caragiale din plină fericire. L-a lovit dintr-odată şi l-a luat de lângă blânda lui soţie. Ea l-a găsit. Îndrăznise să intre pe la ora 11 în camera unde dormea singur. În ajun fermecase cu povești și voie bună pe toată lumea.
Suferea de insuficienţă cardiacă, boli de bătrâneţe uşoare, avea doar 60 de ani. Moartea îl atinsese rapid, fără șovăire, așa cum desigur și-o dorise - verb fără adjectiv.
22.07.2018
18:30
6534
IUBIRI CELEBRE // Charles și Camilla Parker Bowles se iubesc de peste 40 de ani. De ce nu s-au căsătorit din tinerețe?
20.05.2018
18:01
3236
IUBIRI CELEBRE // Poveste de dragoste ca în filme a acestui mare regizor!
22.04.2018
17:30
4979
Iubiri celebre // Drama superbei actriţe care a făcut istorie cu replica „Şi mâine e o zi“
25.02.2018
14:04
3770
IUBIRI CELEBRE // Cum să rezişti 50 de ani FERICIT şi FIDEL în căsnicie într-o lume plină de promiscuitate
08.10.2017
17:04
39817
IUBIRI celebre // Cea mai frumoasă TRAGICĂ poveste de dragoste din România. „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”
18.06.2017
17:04
5948
IUBIRI celebre // O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic
11.06.2017
20:02
7573
IUBIRI celebre // Curiosul caz al lui Hugh Jackman: Soţia lui are 61 de ani şi e FERICIT cu ea
16.04.2017
17:30
9823
Iubiri celebre // Dragoste astrală: Adrian Pintea și Lavinia Tatomir
26.03.2017
17:00
3439
IUBIRI CELEBRE // Povestea unui faimos cuplu prezidențial
19.03.2017
17:30
2551
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT Parisul! Primul fotomodel din istorie
12.03.2017
17:02
2891
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT şi scandalizat Parisul! Una a fost denumită „femeia fatală”
26.02.2017
17:03
2555
IUBIRI CELEBRE // Impresionanta poveste de dragoste dintre Cornelia şi „Regele dansului”
01.04.2026
13:49
0
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
61
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
55
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
79
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
242
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
238
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
243
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
222
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
01.04.2026
12:06
289
Prima uzină de procesare a subproduselor de origine animală din Republica Moldova, gata de lansare și esențială pentru exportul pe piața UE
01.04.2026
11:54
296
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:44
258
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
01.04.2026
11:24
401
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
01.04.2026
11:20
248
Ziua Internațională a Păsărilor: investiții record și acces extins la piața UE pentru sectorul avicol din Republica Moldova
01.04.2026
11:15
198
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:59
238
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
01.04.2026
10:11
341
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
315
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
01.04.2026
08:39
359
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
481
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
600
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
01.04.2026
01:20
560
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
623
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
647
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
618
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
538
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














