Iubiri celebre // A renunţat la toate viciile sale
2452
sursa: google.ro Celebrități din lumea filmului // Anthony Hopkins
Tânărul Anthony își petrecea majoritatea timpului singur, desenând sau cântând la pian. A fost un elev mediocru și nu se înțelegea prea bine cu colegii. A urmat cursurile Colegiului de muzică și dramă, doi ani de armată, apoi Academia de Arte Dramatice.
Devenirea
A jucat într-un rol principal abia la vârsta de 34 de ani. La 54 de ani, câştigă un Oscar pentru cel mai bun actor, iar după aceea s-a aflat mereu printre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood.
În primii ani de carieră, juca numai în piese de teatru. Are parte de roluri care nu îi aduc succes. Și atunci alege calea cea mai ușoară pentru a trece peste probleme, pentru a acoperi prăpastia care se formase între dorințele sale și realitate. Se refugiază în alcool.
La vârsta de 53 de ani, într-o pauză de dezintoxicare, când se resemnase că nu va fi niciodată un mare actor, un rol avea să-i schimbe destinul.
Era „Tăcerea mieilor”, filmul care avea să-i aducă primul Oscar lui Hopkins și care i-a transformat anii de așteptare într-un imens succes.
Bea de rupea
A fost alcoolic, însă a reuşit să renunţe la acest viciu. Spunea că băutura mai nu l-a omorât. „Parcă eram într-o călătorie halucinantă. Vedeam lucruri şi aveam trăiri cvasireligioase. Credeam că sunt Ioan Botezătorul şi vorbeam cu marea, iar marea îmi răspundea. A fost ciudat”. Mărturiseşte că, în încercarea sa de a renunţa la alcool, cel mai important aliat i-a fost credinţa în Dumnezeu.
Căsătorii
Prima sa soție a fost actrița Petronella Barker, cu care are o fiică, Abigail. Au trăit împreună cinci ani. După despărțirea de aceasta, se căsătorește cu Jennifer Lynton, asistentă de producție. Au o relație de 29 de ani.
„Nu sunt foarte bun când vine vorba despre relații. Cu nimeni. Nu mă poți lăsa prea mult timp închis într-un loc, împreună cu aceeași persoană”. Primele două căsătorii s-au încheiat fără a veni în atenția publicului.
În 2003, s-a căsătorit a treia oară cu Stella Arroyave , care i-a schimbat percepția asupra căsniciei. „Este o femeie minunată, care adoră să cheltuiască banii. Dar ea e o femeie bună pentru mine, pentru că-mi încetinește ritmul, mă temperează. Are grijă de mine, iar eu chiar am nevoie de asta...”, spune Hopkins.
Mai adaugă că i s-a întâmplat cel mai bun lucru din viaţă atunci când a cunoscut-o. „În fiecare zi se trezeşte veselă. Are o atitudine foarte optimistă în privinţa oricărui lucru. Am învăţat de la ea să accept fiecare lucru pe care mi-l oferă viaţa aşa cum vine el. Aşa că îmi trăiesc viaţa în non-aşteptare”.
Spune că a reușit să scape de toate viciile și dependențele. Nu mai bea și nu mai fumează de mult timp, iar mai nou nu mai este dependent de pâine, prăjituri și alimentație bogată în grăsimi.
Fără ambiţii
Nu i-au plăcut filmele, iar pentru producțiile hollywoodiene are foarte puțin respect. Spune că singurul motiv care îl ține în această meserie îl reprezintă banii.
Acum nu mai are ambiții, este o legendă a breslei sale - a primit trei premii BAFTA, două premii Emmy și un Oscar. Trăiește cu ultima sa soție în Malibu. Îi place să citească, să călătorească, să deseneze și să compună muzică. Spune că este foarte fericit și are o mare plăcere a vieţii.
„Mi-a luat mult timp. Obişnuiam să fiu predispus la depresie, anxietate, tot ceea ce pare foarte negativ. Acum nu mai este cazul”.
22.07.2018
18:30
20.05.2018
18:01
22.04.2018
17:30
25.02.2018
14:04
08.10.2017
17:04
18.06.2017
17:04
11.06.2017
20:02
16.04.2017
17:30
26.03.2017
17:00
19.03.2017
17:30
12.03.2017
17:02
26.02.2017
17:03
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















