PIERDERE // Ion Moraru, fostul deţinut și disident politic, care s-a luat de piept cu regimul sovietic la 17 ani, s-a stins din viață la 90 de ani: Ultima sa dorință, pe care i-a transmis-o Ambasadorului României la Chișinău
3626
Fostul deținut și disident politic, Ion Moraru, care a făcut ani grei de gulag în stepele kazahe, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.
Într-un reportaj recent, realizat de „TVR Moldova”, Ion Moraru, care a suportat chinuri groaznice în închisorile sovietice din cauza dragostei sale pentru neamul românesc, luându-se de piept cu regimul de ocupaţie sovietic la vârsta de numai 17 ani, spunea că nu regretă nimic din ce i s-a întâmplat în viață.
Și-a descris suferinţele prin care a trecut în trilogia autobiografică „Pustiirea”, „Treptele infernului” şi „Fata cu miros de busuioc”, tipărită la Mănăstirea Putna.
Zilele trecute, Ion Moraru a fost vizitat de Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, iar ultima sa dorință a fost ca diplomatul să sărute pământul Țării, atunci când ajunge în România, și pentru dumnealui.
„Am avut acel sentiment unic că mă întâlnesc cu ISTORIA. (...) M-a rugat ca atunci când ajung în România să sărut pământul Țării și pentru Dumnealui, care acum e bătrân și neputincios. Arareori am avut prilejul să cunoasc astfel de Oameni, adevarate enciclopedii vii ale istoriei noastre recente - cu rănile dragostei de neam încă nevindecate, demni și mândri, sensibili și înțelepți”, a povestit Daniel Ioniță.
Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în Mândâc, județul Bălți, actualmente în raionul Drochia. Ion Moraru și Petre Lungu au fost fondatorii organizației „Sabia Dreptății” din Bălți. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1947, iar membrii săi arestați.
„Am avut o viață fericită, pentru că nu m-am conformat tăvălugului istoriei”, declara anterior într-un interviu Ion Moraru.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















