INTERVIU // Rectorul AMTAP: „Arta se ÎNVAȚĂ, plăcerea de ac onsuma artă se EDUCĂ”

facebook.com

În zilele noastre, să devii artist este „un act de curaj”. Totuși, cum e să faci artă în Republica Moldova, citiți în interviul de mai jos cu rectorul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Victoria Melnic.

Doamnă Melnic, acum 30 de ani, arta era consumată pe ascuns. Oamenii își împrumutau cărți, casete aduse cu mari riscuri din Occident. Arta era o evadare sufletească care-ți mai permitea să speri, să uiți pentru câteva ore de regimul politic potrivnic. Astăzi, când avem atâta libertate, cum este consumată arta în R. Moldova?

Mie mi se pare că, în ultimul timp, ceea ce mă bucură, arta este consumată cu tot mai multă poftă și cu mai mult interes, în special de tineri. Eu fac această concluzie, analizând publicul spectator din sălile de teatru, din sălile de concert care, mie mi se pare, poate greșesc, poate este o părere a mea subiectivă, dar a devenit mai numeros și mai interesat de ceea ce se întâmplă în scenă.

Poate acest lucru tot este un refugiu de la realitatea care astăzi nu este deloc așa cum ne-am dori-o noi. Dar, pe de altă parte, noi, cei care producem arta și care trăim pentru și prin artă, nu putem decât să ne bucurăm.

Ce public credeți că avem noi? Unul pretențios și avizat sau mai degrabă un public care evită să critice?

Cred că este al doilea tip de public. Este un public care nu prea are o atitudine critică, fiindcă nu am auzit să fi fost vreodată scandal sau să fie fluierat actorul sau muzicianul din scenă așa cum se întâmpla, de exemplu, la Paris la începutul secolului XX, când spectacolele trupei lui Diaghilev erau mari provocări și întotdeauna se terminau cu scandal, cu bătăi.

Nu vreau să ajungem la o asemenea extremă, dar o atitudine mai critică din partea publicului și chiar a criticii de specialitate cred că ar fi oportună, deoarece astăzi noi nu avem critică de artă în sensul veritabil al acestui cuvânt. Avem, mai curând, în cel mai bun caz, o cronică de artă. Că, iată, pe data cutare, la ora cutare, în localul cutare s-a întâmplat evenimentul acesta sau altul. Chiar dacă se încearcă o apreciere, o avizare, nu întotdeauna acela care o face are dreptul să o facă.

De regulă, sunt niște opinii subiective care nu conțin sub ele o analiză profundă și o analiză în cunoștință de cauză.

Arta și gusturile se învață. Dar copiii nu mai merg la teatru de mână cu părinții lor în weekend. Știu că unele teatre au contract cu liceele. Credeți că ar fi bine ca ministerele Culturii și cel al Educației să aibă o colaborare în acest sens, să existe un program dirijat prin care să li se cultive copiilor gustul pentru artă, să educăm un public avizat?

Aveți perfectă dreptate! Arta se învață și plăcerea de a consuma artă și necesitatea de a o avea în viața ta se educă. Vă dau totalmente dreptate prin această idee de colaborare între Ministerul Culturii și Ministerul Educației.

Eu știu că în unele școli se practică așa ceva, se invită chiar trupe din diverse teatre, pentru ca să prezinte spectacole copiilor și unele teatre au o politică destul de bună de management și de promovare a propriilor produse și antrenează copiii, tineretul, elevii în procesele teatrale, dar lucrul ăsta nu este dirijat, este mai mult spontan și depinde de voința și dorința fiecărui manager al fiecărui teatru în parte. Nu este o politică de stat. Dar cred că ar fi bine să fie.

Să devii artist astăzi este un act de curaj?

Bineînțeles, este un act de foarte mare curaj, un act care solicită mari sacrificii, fiindcă, spre regretul nostru, statutul social al artistului astăzi în societate, nu doar la noi, unde suntem săraci și întotdeauna în criză financiară, dar și în alte părți a cam scăzut.

Nu este acela care ar trebui să fie și care a fost odinioară. Da, în ultimul timp s-a diversificat și piața, a apărut acest sector de publicitate unde artistul poate să-şi mai adauge câte ceva la câștiguri. Ar trebui, totuși, activitatea de bază, anume activitatea lui artistică în teatru sau în filarmonică să fie aceea care să-i asigure o existență normală și o dorință de a face artă, pentru că atunci când te gândești doar la partea materială este foarte greu să faci artă.

Ce ar trebui să știe un tânăr care vrea să devină artist?

Este nevoie de foarte multă perseverență, de foarte mult curaj, de un pic de talent și de foarte, foarte multă muncă. Muncă nu doar în perioada când înveți să devii artist, ci o muncă extraordinară, cu multă dăruire de sine pe parcursul întregii vieți, întrucât fiecare rol, fiecare program artistic nou necesită studiere, necesită muncă.

Oamenii ăștia cred că nu se odihnesc niciodată, fiindcă chiar și atunci când nu sunt în scenă, ei oricum meditează, se gândesc. În cap permanent se derulează rolul sau muzica, sau imaginile plastice pe care urmează să le aștearnă pe pânză. Cred că oamenii ăștia, adevărații artiști, sunt în permanență în procesul de creație.

Cum sunt studenții de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice?

Cred că ei sunt un pic diferiți de ceilalți studenți. Ei sunt viitorii artiști. Sunt mult mai subiectivi în anumite privințe, sunt mai fini în construcția sufletului lor. Mult mai ușor poți să-i rănești, fiindcă ei percep totul prin prisma personalității lor, prin prisma trăirilor personale și, atunci când au anumite eșecuri, lucrul ăsta poate să-i descurajeze, dar totodată sunt destul de puternici și trebuie să fie curajoși și sunt curajoși deoarece fiecare ieșire în scenă înseamnă o confruntare cu tine, cu publicul, dar în primul rând cu tine. Trebuie să-ți înfrunți toate fricile, să ieși și să faci ceea ce trebuie să faci.

Dar ce-i lipsește unui tânăr artist de la noi?

Îi lipsesc condițiile tehnice, echipamentele din sălile de studiu care ar trebui să-i asigure o pregătire și îi lipsește încrederea în ziua de mâine și o perspectivă clar conturată în viitor a propriei lui cariere artistice aici, acasă.

Recent, ați primit un grant din partea Ambasadei Japoniei. În ce o să-l investiți?

Într-adevăr, am obținut un grant din partea programului „Kusanone” al Ambasadei Japoniei. Este un grant pentru procurarea de echipament pentru studenții Catedrei multimedia, deci pentru viitorii cineaști și cei care vor lucra în televiziune.

Este un program destul de serios, cu niște rigori care pentru noi, artiștii, reprezintă un obstacol destul de mare, dar grație efortului colegilor de la catedră, domnul Vlad Druc, șeful catedrei, și doamna Svetlana Arionescu care a lucrat propriu-zis la scrierea acestui proiect, am reușit să convingem colegii din Japonia.

Doamna care se ocupă de acest proiect a fost într-o vizită de documentare, a stat de vorbă și cu colegii de la catedră, a vizitat sălile de studii, a văzut echipamentul și în multe și multe discuții am reușit să-i convingem pe japonezi că, într-adevăr, avem nevoie de acest echipament, pentru că la această catedră chiar este imposibil să le arăți studenților pe degete cum se face un film. Ei sunt cei mai dezavantajați de această lipsă de echipamente, deoarece, până la urmă, teatrul se poate face oriunde și cu un minimum de mijloace.

Un film nu-l poți face, dacă nu ai cameră și multe, multe altele, iar acest aparataj foarte repede se învecheşte. Peste 5 ani deja este învechit și noi, cu părere de rău, nu avem posibilitate să ne reînnoim cu acest echipament în permanență. De aceea, acest grant este foarte binevenit pentru studenții noștri.

Dnă Melnic, cum sunt profesorii de la Academia de Arte?

Profesorii noștri sigur sunt foarte diferiți de profesorii din alte universități, întrucât noi suntem într-un contact foarte apropiat și foarte strâns cu studenții noștri. Noi suntem ca o mare familie.

Fiecare profesor își cunoaște studentul ca pe propriul său copil. El știe ce mănâncă acest student, dacă mănâncă sau dacă nu. Uneori mai aduce și o tartină și o chiflă, pentru ca sa aibă spor în muncă. Cunosc toate trăirile și toate frământările sufletești ale studenților, fiindcă, fără acest contact profesor-student, acest proces de studiu, care este foarte individualizat, nu poate să aibă loc.

Am avut cazuri când unii studenți nu au făcut față, având anumite relații cu unii profesori. Schimbând profesorii, rezultatul a fost cu totul altul. Deci, această relație interpersonală în procesul didactic al artei este foarte importantă. Dar aici și responsabilitatea profesorului foarte mult crește, întrucât nu ai de-a face cu o masă sau cu un număr mare de studenți. Într-o aulă universitară la Universitatea Tehnică sau la Universitatea de Stat, unde în fața ta stau 100 de studenți, nu cred că poți să-i cunoști pe fiecare.

La noi, atunci când sunt practic tête-à-tête profesorul cu studentul, trebuie să-l cunoști, altfel nu ai cum. Și, atunci, evident și responsabilitatea profesorului pentru rezultatul final și tensiunea psihologică crește enorm. Deci, este cu totul un alt proces, altă atmosferă, alte rezultate.

Vă mulțumim!

Interviu realizat de Victoria Climenco, studentă la Sorbonne Nouvelle - Paris 3, Facultatea de Arte și Medias

Victoria Melnic, biografie

Victoria Melnic a absolvit Școala medie specială de Muzică „E. Coca” pe atunci, la specialitatea „Teoria muzicii” și a fost admisă la studii la Conservatorul „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova. Acolo a studiat cinci ani, iar ulterior a finalizat și studiile de doctorat. „Teza mea a fost legată de muzica franceză din secolului 19. M-am ocupat de teoria și practica muzicală în Franța. Am studiat câteva tratate teoretice și creația unor compozitori care puneau în lumină ideile acestor tratate”, susține Victoria Melnic. A revenit la Chișinău și, din toamna anului 1991, este cadru didactic și, actualmente, rector al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.