INTERVIU // Norman Manea: „Trebuie să ținem mintea și ochii DESCHIȘI”

„Cărțile mele nu au ajuns până acum aici. Eu am ajuns foarte târziu”

Norman Manea este un scriitor și om de cultură născut în România, de origine evreiască, dar care trăiește din anul 1986 în Statele Unite ale Americii. Este unul dintre cei mai traduși romancieri români, fiind considerat, totodată, unul dintre marii scriitorii români din exil. La sfârșitul săptămânii trecute, scriitorul a avut două întâlniri cu cititorii din Chișinău. Cu acest prilej, Norman Manea ne-a dezvăluit în interviul de mai jos mai multe despre sistemul totalitar, despre „țara tuturor posibilităților”, dar și despre Premiul Nobel.

Domnule Norman Manea, spuneți-ne, vă rugăm, de ce ați ales anume cărțile „Laptele negru” și „Pe contur” ca să fie lansate la Chișinău?

Sunt ultimele apariții de la Editura „Polirom”. Una foarte recentă - „Pe contur”, cealaltă - apărută acum o lună. Au decis că e mai bine să vin cu „prospătură” aici. Deși m-ar fi bucurat să vin și cu alte cărți, dar văd că sunt accesibile.

Credeți că cititorul actual poate percepe sistemul totalitar prin intermediul cărților dumneavoastră?

Noi nu avem nicio altă posibilitate de a percepe și a înțelege, fie că e sistemul totalitar, fie că este Evul Mediu, fie că este revoluția de la '48, decât prin lectură și prin cărți, pentru că, cel puțin voi, tinerii, nu ați trăit direct această perioadă. Dar cred că se poate înțelege ceva și din cărți, chiar dacă este o înțelegere mediată, nu este una directă. Sper că și din cărțile mele se poate deduce natura acestui sistem opresiv. Trebuie să spun că, spre deosebire de nazism, care a venit cu o ideologie rasistă clară de la început, comunismul a venit cu o ideologie aparent atrăgătoare, pentru că se revendică din umanism și din tradiția revoluției franceze „Egalitate, Libertate, Fraternitate”. Un ideal pe care l-au schimonosit, l-au fragmentat și l-au transformat, până la urmă, în tiranie. Deci, trebuie să ținem mintea și ochii deschiși.

Când aveați cinci ani, ați fost deportat în Transnistria. Acesta a fost primul moment care v-a influențat să scrieți despre totalitarism?

Eu la cinci ani nu știam pe ce lume mă aflu. Am avut în '90 o polemică cu Paul Goma. Eram amândoi invitați la Madrid, la o conferință, și el a spus că la nouă ani cunoștea natura sinistră, monstruoasă a comunismului. Eu am spus că la nouă ani nu o cunoșteam. Eu abia mă întorceam din lagăr și mă dezmeticeam într-o lume relativ normală și habar n-aveam cât de monstruos e comunismul. Atunci eu am fost plonjat într-o oroare. Am fost smuls dintr-un cocon al familiei foarte protector și m-am trezit într-o noapte din asta a urgiei, fără să înțeleg ce se întâmplă.

Atunci, care moment v-a marcat atât de mult, încât să scrieți despre acest sistem?

Când am început să scriu, m-am regândit la ce mi se întâmplase și mi s-a părut că această experiență tenebroasă a fost inițierea mea, nu foarte favorabilă, în existență. Adică, a fost luat un copil, aruncat acolo în bezna aceea a lagărului și să se descurce. Dar a fost prima lui lecție adevărată despre ce este viața, ce sunt oamenii, cât de răi pot fi, cât de solidari pot fi ș.a.m.d.

Cum se întâmplă că locuiți din '86 în mijlocul tehnologiilor avansate, în Statele Unite, dar tot mai țineți la cartea tradițională?

Sunt altă generație. Am trecut de la scrisul de mână la prima mașină de scris, după care la mașina de scris care putea să șteargă un rând și apoi la computerul acesta drăcesc. Toate chestiile evoluează fantastic de rapid și nu știu încotro merg, dar nu vreau să mă sperii de pe acum.

Dle Manea, pentru dumneavoastră SUA sunt „țara tuturor posibilităților”?

Este considerată în general așa, pentru că e bazată pe două principii fundamentale. Unul este libertatea. Să nu vă închipuiți că este o libertate absolută. Libertatea e ceea ce fiecare câștigă din noțiunea de libertate pentru el însuși. Al doilea este competiția. O competiție tot liberă și destul de crâncenă, care a dus capitalismul în această fază a lui ultimă.

Săptămâna trecută a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Și dumneavoastră ați fost un candidat la Premiul Nobel. Ce părere aveți despre scriitorii care îl câștigă și despre cei care nu reușesc să îl ia?

Premiul și la Slobozia, și la Stockholm tot e un premiu dat de niște oameni. Deci, nu este dat de o mașină perfectă și, chiar dacă ar fi dat de un computer, acesta ar avea de lucrat cu un domeniu foarte ambiguu. Cel care a inventat cibernetica, Norbert Wiener, a spus că „computerul nu poate lucra cu idei vagi”. Literatura e plină de idei vagi. Nu este matematică, deci suntem într-un domeniu fluid, complicat și judecățile sunt foarte personale. Astfel, juriul de la Stockholm și micul juriu de la Slobozia e făcut din niște oameni care au gusturile lor, interesele lor, cultura lor ș.a.m.d. După cum știi, este o casă de pariuri literare. Nu nimeresc niciodată. Au listele lor. Se știe, de asemenea, că juriul de la Stockholm face publice documentele, dezbaterile lor după 50 de ani. Deci, noi nu știm ce fierbe acolo în ceaunul acela.

Mulți mizează pe scriitori precum Haruki Murakami...

Sigur. Ei sunt unii. Mai sunt și alții. E un întreg institut acolo la Fundația Nobel care cercetează, dar și ei sunt oameni cum și tu ești, cum sunt și colegii tăi. Mie mi se pare, de pildă, că premiul din acest an a fost foarte bine atribuit. Patrick Modiano este un scriitor foarte bun. Am avut ocazia să-l cunosc. E un om total retras, foarte timid, pe jumătate bâlbâit, care nu face față evenimentelor publice. Într-adevăr, este un om extrem de retras, dar care a scris cărți extrem de interesante. Am citit multe dintre ele. Nu pot să spun că e cel mai bun, pentru că nu suntem la olimpiadă cu un cronometru și cu un metru. Acolo măsurătoarea e clară. Ai alergat mai repede, ai rupt sfoara aceea. Aici e altceva. E un domeniu, după cum spuneam, mai fluid și mai complicat. Dar problema cu un asemenea premiu este că trebuie să fie verosimil. Nu e neapărat să fie cel mai bun, asta e foarte greu de decis, dar dacă e verosimil, e bine. Premiul din acest an este verosimil.

La Chișinău, ați avut două întâlniri cu cititorii de aici. Credeți că veți reveni?

Sunt dezavantajat. Cărțile mele nu au ajuns până acum aici. Eu am ajuns foarte târziu. Viitorul rămâne întotdeauna o incertitudine, iar profeții au murit acum două mii de ani și nu au prorocit exact.

Vă mulțumim!

Interviu realizat de Victoria Bortă