INTERVIU // Mircea Snegur: „Gorbaciov mi-a spus că vom avea probleme. Și le-am avut”

Istorie // „Embargourile Rusiei grăbesc integrarea europeană a R. Moldova. Tot așa cum puciul din august 1991 a influențat grăbirea declarării independenței R. Moldova”

Mircea Snegur, primul președinte al R. Moldova, își scrie de câțiva ani memoriile. A publicat până acum șase volume și are aproape gata încă două. Dar speră de toate să fie nouă. Ar avea nevoie de arhiva Parlamentului, care a ars în 2009, însă vrea să treacă drumul, la Președinție, să găsească documentele necesare pentru memoriile sale. Așa că, în această iarnă, domnul Mircea Snegur are de lucru. Ziarul NAȚIONAL l-a rugat pe domnul președinte să-și împărtășească din memorii și cititorilor noștri.

Dle Snegur, în 1989 când ați fost ales președinte, pe atunci încă al RSSM, cum vă imaginați R. Moldova în anul 2014? V-ați pus o asemenea întrebare atunci?

Bineînțeles că mi-am pus o asemenea întrebare, pentru că eu am fost unicul din cadrul Biroului Politic al CC care, zic eu, mă deplasam cel mai mult prin republică. Simțeam îndeaproape vrerea intelectualității, a oamenilor, de aceea mi-am reorientat mentalitatea la timpul potrivit. După cum știți, am trecut de partea Mișcării de Renaștere Națională, am susținut și promovat limba română. Erau mulți cei care încercau să mă facă să renunț. Am rezistat cu greu, dar am rezistat. De aceea am și acceptat să fiu ales președinte.

De la cine a venit propunerea să fie înaintată anume candidatura Dvs.?

M-a propus primul secretar al CC. Inițial, s-a mers la Moscova cu altă candidatură, cu cea a lui Victor Pușcaș, de altfel un om foarte bun și un jurist de marcă. Nu știu cum și ce s-a discutat atunci la Moscova, dar mi-a telefonat Simion Kuzmici Grosu și mi-a spus că este o părere consolidată și că trebuie să fiu eu ales președinte. I-am spus că nu am terminat proiectele în sectorul agroindustrial. Dar, la Biroul CC a votat majoritatea pentru candidatura mea, cu condiția ca să țin cont și de „observațiile” lor (râde – n.r.). Deja știți că nu prea am fost primit cu fanfară în această postură, mai ales de jurnaliști. Mă ispiteau de ce m-a propus plenara CC, înseamnă că sunteți al Partidului Comunist, spuneau… Le-am zis că vremea va arăta și vremea a arătat. Pentru că am susținut de la bun început convocarea Marii Adunări Naționale și am fost primul care a mers, a doua zi după ce am fost ales, la Teatrul de Vară în fața mulțimii, vreo 10 mii de oameni, și am răspuns la întrebări, printre care cum se va numi limba, care va fi limba de comunicare etc.

În acele momente, transnistrenii cum reacționau?

Ei erau în sală, dar tot timpul se împotriveau. Aveam probleme cu ei chiar și în Congresul deputaților de la Moscova unde transnistrenii erau oponenții noștri. Împreună cu rușii, ne măcelăreau pe noi. În cuvinte, bineînțeles. Ne ziceau că suntem naționaliști, că ducem republica spre ruperea de imperiu. Separatismul a fost plămădit la Moscova.

O dată la două săptămâni, participam la ședința Consiliului Federației pe care îl conducea Mihail Gorbaciov. Nu țin minte ca aici să se fi discutat probleme concrete, economice, tot timpul ni se spunea că noi trebuie să păstrăm cu orice preț Uniunea Sovietică, fiindcă numai împreună putem hotărî ceva. Atunci când am declarat că Moldova nu va semna noul tratat unional, Gorbaciov mi-a spus direct că, dacă poziția noastră e aceasta, o să avem probleme, o să avem Găgăuzia, alte republici. Așa-i, Nicolai Ivanovici?, l-a întrebat Gorbaciov pe Lukianov, președintele Sovietului Suprem. Și acesta zice: Da, da, da, acolo deja lucrurile sunt puse la punct. Noi știam că vom avea probleme și… le-am avut. Ei au inițiat și conflictul de la Nistru și, bineînțeles, noi nu am putut ține piept invaziei Armatei a 14-a rusești.

Dar vă întrebam cum vedeați atunci R. Moldova peste zece-douăzeci de ani…

Iată, după aprobarea legilor cu privire la funcționarea limbilor, s-a văzut că nu există cale înapoi și eu am mers cu Frontul Popular înainte, la alegerile din februarie 1990, când au câștigat forțele democratice, pentru prima dată în bază de alternativă. Oamenii erau setoși să audă vorba noastră. Dar și forțele retrograde au ocupat suficiente locuri în Parlament. Cel mai greu era cu președinții de colhozuri care aveau ce pierde. Parlamentul ’90 a fost pestriț, însă culorile deja erau cu totul altele. De aceea, majoritatea deciziilor fundamentale au fost votate practic de către toți – suveranitatea, Decretul despre putere și Declarația de Independență. Cei care nu au vrut să semneze Declarația de Independență nu s-au prezentat la ședință. Separatiștii deja plecaseră din Parlament.

Dar trebuia să creăm statul. De la zero, niciunul nu aveam experiență de construcție a statului, fără bază legislativă, dar ne-am isprăvit. Iată atunci când am purces la crearea statului, ne gândeam că creăm un stat democratic, cu economie de piață, bazat pe drept, la scurt timp am fost recunoscuți de toată lumea, am devenit membri în toate organizațiile mondiale, am avut susținere. Atunci, la început, noi ne gândeam că facem aceste lucruri rapid, punem bazele, vom trece o perioadă de tranziție relativ scurtă și… așa eram noi atunci. Romantici.

Din toate câte le vedeam atunci, noi am greșit numai perioada de tranziție. Am crezut că va fi scurtă, dar ea nici acum nu s-a terminat. Dar, în fond, ceea ce ne-am propus, s-a reușit: avem un stat democratic, în care, de bine de rău, se respectă legea, stat bazat pe drept, deși încă mai sunt unele semne de întrebare, am pus bazele economiei de piață, e altceva că aici lipsește experiența, sunt probleme cu embargourile, dar acestea sunt aspecte politice. Oamenii se descurcă liber, iau credite, sădesc livezi intensive, construiesc frigidere, linii de sortare și ambalare…

Pe bani europeni…

Da, dar și pe bani moldovenești, de la băncile noastre. Dar e bine că pe bani europeni. Înseamnă că Europa ne susține consolidat.

Nouă deseori ni se spune că Țările Baltice au mers mai înainte, dar nu se ține cont de faptul că, până la Pactul Ribbentrop-Molotov, Țările Baltice au fost țări independente și ele în 1990 și-au recăpătat independența. Dar R. Moldova nu a fost niciodată stat. Când a fost în vizită la noi un prim-ministru al Lituaniei, s-a întâlnit și cu un grup de deputați ai Parlamentului ’90, am fost și eu la această întâlnire, și acesta a spus că a ajuns la concluzia că balticii au avut imediat o susținere consolidată din partea Europei. Noi această susținere n-am avut-o atunci, din păcate.

Dar trebuie să rămânem optimiști. De bine, de rău, generația asta nouă de politicieni care a venit la guvernare din 2009 a reanimat procesul de integrare europeană, care, din 2001 până în 2009, a stagnat.

Nu era, în 2005, Vladimir Voronin proeuropean?

Păi nu știu, dar trebuia să și facă ceva. Era un plan de acțiuni care așa a și rămas pe hârtie. Doar procesul de integrare europeană a început încă în anul 1994. Atunci au fost adresările subsemnatului către președinții instituțiilor europene, Jacques Delors și Jacques Santer. În noiembrie 1994 a fost semnat primul Acord de parteneriat și cooperare Moldova - Uniunea Europeană. Pe parcursul mandatului celui de-al doilea președinte al R. Moldova, acest acord a fost ratificat de către toate țările membre ale UE și atunci când au venit comuniștii la putere aveau totul la mână ca să meargă mai departe. Nu a fost să fie. Dar, mă bucur că această generație nouă de politicieni, într-un timp relativ scurt, a negociat, a parafat și a semnat Acordul de Asociere, care îl include și pe cel de liber schimb, și noi deja simțim foloasele acestuia. Piața europeană s-a deschis pentru produsele moldovenești, ceea ce nu înseamnă că tot ce crește la noi poate fi și exportat…

Credeți că ne-a „ajutat” și situația din Ucraina să grăbim procesul de integrare europeană a R. Moldova?

Bineînțeles. Dar eu zic că influențează mai mult poziția Rusiei, iată cu toate embargourile acestea. Tot așa cum puciul din august a influențat grăbirea declarării independenței R. Moldova. Oricum, mergeam spre proclamarea independenței, dar puciul a grăbit totul. Așa e și cu embargourile astăzi.

Dle Snegur, vi se reproșează adesea că ați băut cu Smirnov șampanie la Moscova în 1992…

Vă mulțumesc pentru întrebare, fiindcă este cazul să concretizăm. S-a întâmplat ce s-a întâmplat. A fost războiul. A durat patru luni, de la 21 iunie nu s-a mai împușcat la Nistru. A fost cel mai scurt conflict. De ce am mers la Moscova? Am folosit ocazia care s-a oferit, mai ales că a trebuit să semnăm cu Moscova, ceea ce a însemnat că Rusia a recunoscut, prin semnătura lui Boris Elțin, că s-a implicat în război. La început se propunea să fie și semnătura lui Igor Smirnov și eu am refuzat. Acesta a avizat undeva în josul paginii. Dar, așa era primit, după semnarea unui act să se bea șampanie. Ce era să fac, dacă era și Smirnov acolo? Cu șampania asta am avut probleme, dar am trecut și peste asta. Mă criticau cei care spuneau că nu trebuia de semnat, că trebuie de mers până la urmă… Până unde? Și cu ce trebuia de mers împotriva tancurilor rusești?

Dar totul se cunoaște prin comparație. La noi a fost un război cu împușcături. Numai două tancuri au apărut la Nistru. Dar la noi n-au fost bombardamente, nu au fost distruse instituții, sate, fabrici, uzine etc., ceea ce vedem astăzi în estul Ucrainei. Totuși, diferența este mare. Mi-am asumat toate criticile, dar am încheiat împușcăturile. Dacă vreți să știți, sunt mândru că, din anul 1992, la Nistru nu se împușcă. Deși, desigur că durerea provocată de conflict nu mă părăsește.

Dle Snegur, spuneați că încă în anul 1990 ați fost avertizat la Moscova că veți avea mai multe republici. În 1994, Dvs. ați susținut agrarienii care, veniți la putere, au adus limba moldovenească în Constituție, au schimbat imnul R. Moldova și au acordat autonomie Găgăuziei. De ce ați acceptat aceste lucruri?

Era nevoie de stabilitate. Era timpul să facem ceva și pentru oameni, nu numai la nivel de politică. O parte a Frontului Popular, mai ales după ce a fost ales Mircea Druc, a boicotat Președinția complet. Agrarienii nu erau atunci încă atât de agresivi, ei au votat independența, erau pentru economia de piață, pentru reforma agrară, au adoptat noul Cod Funciar și atunci am hotărât să-i susțin pe ei. Dacă ar fi acum, nu i-aș mai susține. Atunci nu știam ce zace în ei. Despre regretele și greșelile acestea eu vorbesc în volumul șase pe care l-am editat. Într-un fel, am recunoscut unele decizii nu prea bine cântărite, printre care conlucrarea cu agrarienii, Congresul „Casa noastră - R. Moldova”. M-am spovedit, cum s-ar zice.

În ce privește găgăuzii, eu consideram că două focare pentru R. Moldova era foarte mult. De aceea am susținut proiectul de acordare a acestui statut de autonomie în componența R. Moldova. Că astăzi în Găgăuzia apar fel de fel de ieșiri necugetate, referendumuri, Uniunea Vamală etc., putem să le trecem la aspectul democratic al societății noastre. Iar dacă ei fac ceva care iese din contextul legii, atunci avem organe care trebuie să se lămurească. Cred că atunci s-a procedat corect cu referire la Găgăuzia și speram că va fi un exemplu pentru Transnistria. Dar nu s-a reușit până în prezent, de aceea că spetele de la Moscova sunt foarte mari. Moscova are o influență extraordinară acolo.

Și Ucraina juca vreun rol în conflictul transnistrean atunci?

Și Ucraina juca un rol! Ucraina avea atunci o poziție prorusă în problema transnistreană. Președintele ucrainean Leonid Kravciuk îmi spunea că noi trebuie să soluționăm problema cum au soluționat ei cu Crimeea. Iată, noi i-am dat statut de republică și am terminat cu toate problemele și neînțelegerile, îmi zicea. Și eu îl întrebam: dar cum s-ar numi - Republica Crimeea din Republica Ucraina? Îmi zice: Nu, nu, nu, la noi e pur și simplu Ucraina. Noi nu eram Moldova, ci Republica Moldova. Vedeți că Găgăuzia nu e republică.

Și alt episod: în vara anului 1992, în iunie, pare-mi-se pe 25, dar nu contează, la Istanbul, la inițiativa Turciei, a avut loc constituirea Organizației de Cooperare Economică în bazinul Mării Negre. Atunci veneam imediat după evenimentele de la Bender și după declarațiile lui Boris Elțin de la scara avionului că „noi lui Snegur încă o să-i arătăm”. Împreună cu domnul ministru Nicolae Țâu am planificat ca la Istanbul să avem o întâlnire în patru: Snegur, Iliescu, Elțin și Kravciuk. Doamne ferește, era cât pe ce să nu aibă loc această întâlnire, fiindcă Kravciuk era categoric împotrivă să participe și Iliescu. Da’ ce ne trebuie nouă?, mă întreba. Cu mare greu am reușit să-l conving că România e vecină cu R. Moldova și cu Ucraina, iar Rusia era implicată în conflict. Asta era poziția, de facto, a Ucrainei în problema transnistreană.

Vă mulțumim!

Va urma

Nota redacției: În partea a doua a interviului, Mircea Snegur spune dacă și-a reconsiderat Ucraina această poziție în problema transnistreană, dacă se discuta, până la declararea independenței R. Moldova, despre unirea cu România și dacă mai are rost ca țara noastră să rămână în CSI.